Foto: fluxdestiri.info |
Potrivit lui Mihai Cernenco, acuzațiile aduse de administrația președintelui Băsescu pot fi calificate drept lipsite de seriozitate.
“Dincolo este o luptă politică internă, are loc o competiție între președinte și premier. Aceste declarații sînt neserioase pentru că au fost făcute în contextul începutului de campanie electorală și în contextul proiectului lansat de Băsescu, iar Leancă s-a pomenit în mijlocul acestei lupte. Ei au găsit țapul ispășitor în persoana lui Leancă”, a opinat analistul.
Expertul îl contrazice pe Iulian Chifu, cînd afirmă că Leancă a pierdut respectul membrilor Partidului Popular European. Mai mult, politologul se arată convins că Leancă s-a consultat cu oficialii europeni înainte de a da o apreciere negativă declarațiilor unioniste ale lui Băsescu.
„Nu cred că Leancă s-a descalificat ca premier sau ca membru PPE, cînd a făcut acele declarații, pentru că acestea nu au fost întîmplătoare. Cred că le-a făcut în cunoștinţă de cauză și s-a consultat înainte și cu alți oficiali de rang înalt, inclusiv europeni. Chiar oficialii europeni au criticat repetat declarațiile lui Băsescu”, a remarcat Cernenco.
Menționăm că Iulian Chifu a declarat recent că Leancă s-a descalificat ca premier, diplomat şi membru al PPE, participînd la un război intern împotriva lui Traian Băsescu.