Foto: publika.md |
În doar câteva zile, la revenirea din vacanţa de iarnă, aleşii poporului se vor muta în sediul renovat al Legislativului. Parlamentul a fost devastat în timpul protestelor din aprilie 2009. De atunci, şedinţele de plen au avut loc la Palatul Republicii, iar deputaţii şi funcţionarii din aparatul Legislativului îşi aveau birourile în sediul Ministerului Agriculturii.
Tot la începutul anului, ar putea fi făcut public şi textul în limba română al Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Documentul a fost parafat pe 29 noiembrie anul trecut, la Vilnius. Deocamdată, acesta a fost publicat doar în engleză. Iar oficialii europeni au promis, anterior, că nu mai târziu de luna septembrie, ţara noastră va semna acest acoord cu Uniunea Europeană. 80 la sută dintre prevederile Acordului de Asociere vor intra în vigoare încă înainte de ratificarea acestuia. Inclusiv, este vorba despre comerţul liber.
De asemenea, în primăvară, Uniunea Europeană ar putea abolit şi regimul de vize cu ţara noastră. Astfel, cetăţenii moldoveni, deţinători de paşapoarte biometrice, vor putea călători fără vize în ţările comunitare.