Foto: dw.de |
Intrarea tuturor automobilelor în Soci este de acum filtrată, iar accesul în acest oraș de 350.000 locuitori este interzis vehiculelor venite din exterior și care nu dispun de autorizație specială. Forțele de ordine, de pe acum în număr mare în această stațiune balneară între malul Mării Negre și Munții Caucaz, au fost întărite marți, măsura fiind una dintre cele mai vizibile. Acest dispozitiv intră în vigoare cu o lună înaintea JO, programate între 7 și 23 februarie, urmînd să fie menținut pînă pe 23 martie, adică încă o săptămînă după închiderea Jocurilor Paralimpice (7-16 martie).
Circa 37.000 de polițiști și unități ale armatei terestre vor fi mobilizate pentru asigurarea securității Jocurilor, cel mai mare eveniment internațional organizat de Rusia de la căderea URSS, în 1991. Un eveniment la care ține în mod special președintele Vladimir Putin, în dorința de a face din el o vitrină a Rusiei. De altfel, unii vorbesc de "Jocurile lui Putin".
Aceste măsuri de securitate excepțională au fost decise de multă vreme, pentru a face față în special amenințărilor teroriste, șeful rebeliunii islamiste din Caucaz, Doku Umarov, chemînd în iulie la împiedicarea desfășurării Jocurilor de la Soci "prin orice mijloace".
Supravegherea se va efectua din cer, cu un sistem prin intermediul sateliților, a subliniat Vladimir Pușkov, ministrul rus pentru situații de urgență, care a precizat că "orice problemă de securitate a Jocurilor Olimpice va fi de acum reglementată la cel mai înalt nivel".
Pe lîngă severele restricții în circulația automobilelor, navigația din Marea Neagră a fost, de asemenea, limitată începînd de marți. De asemenea, armata terestră va dispune la Soci de sisteme de apărare antiaeriană Panțir-S, o nouă generație de rachete sol-aer.
Totodată, Rusia va supraveghea toate comunicațiile, grație unui sistem care permite serviciului de securitate (FSB) să aibă acces la orice convorbire telefonică și pe internet, sistem a cărui existență a fost dezvăluită la sfîrșitul anului 2013 de doi jurnaliști ruși.
Pe de altă parte, SUA au declarat că sînt pregătite să ajute Rusia pentru asigurarea securității JO "dacă va fi formulată o cerere în acest sens", i-a declarat săptămîna trecută secretarul american al apărării, Chuck Hagel, omologului său rus, Serghei Șoigu.