Imprimaţi
 |
| Foto : trm.md |
Genul epistolar revine în actualitate ca formă de exercitare a actului de guvernare. Drept mărturie este scrisoarea recent adresată premierului Leancă de către ministru economiei, vicepremierul Valeriu Lazăr, scrisoare care este dată drept o reacţie la faptul că „unele mass-media au catalogat discuţiile privind aceste priorităţi drept o banală luptă politică pentru gestionarea mijloacelor financiare”. Calitatea de exponenţi direcţi ai presei ne obligă să ne angajăm în discuţie, chiar dacă a devenit o banală obişnuinţa ca guvernarea, miniştrii şi deputaţii să tot dea vina pe presă care „nu a înţeles”, „a interpretat greşit”, „a citat selectiv”, „a interpretat tendenţios” etc.
Este adevărat că presa a dedicat un şir de comentarii şi analize procesului de identificare a priorităţilor, iar concluzia la care s-a ajuns aproape de fiecare dată a fost aceea că deschiderea pe care o arată Europa, mai ales către fondurile sale financiare, mobilizează anumite grupuri, domenii şi instituţii pentru garantarea din timp a accesului către aceste finanţe. Domnul vicepremier face însă ceea ce nu şi-a permis să facă presa – îi atribuie acestei lupte un caracter politic, iar asta ne împinge să căutăm pe câmpul de luptă stindardele unor anume formaţiuni politice.
Ce se spune în scrisoare adresată premierului? Cităm: „Ministerul Economiei consideră că este o dilemă falsă aceea de a alege între dezvoltarea regională şi rurală, pe de o parte, şi agricultură, pe de alta, în calitate de prioritate a Republicii Moldova în contextul valorificării asistenţei UE. Ambele sunt la fel de importante şi complementare pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare. Astfel, dezvoltarea regională şi rurală presupune consolidarea infrastructurilor şi diversificarea economică în spaţiul rural – ambele obiective convergente cu dezvoltarea unui sector agricol competitiv. Ministerul Economiei a propus includerea în Cadrul strategic preliminar de asistenţă a Uniunii Europene în perioada 2014-2017 a celei de-a patra priorităţi – „Dezvoltarea agriculturii competitive”, suplimentar celor trei identificate în cadrul misiunilor de programare anterioare ale UE, şi anume „Reforma administraţiei publice”, „Dezvoltarea rurală” şi „Reforma poliţiei şi managementul de frontieră”.
În fond, este pentru prima dată când ministrul Lazăr declară agricultura drept prioritate. Asta ne face să credem că domnia sa a cedat fie în faţa unor realităţi incontestabile, fie în dialogul pe care, presupunem, îl are cu colegii de partid, agrarieni cu pondere nu doar în domeniu, dar şi în formaţiune, (vorba-i de cele 20% TVA în agricultura, a căror autor şi adept este Ministrul Economiei). Cedarea însă, se pare, este una de ochii lumii, aşa cum, în formatul propus de Lazăr, agricultura nu face decât să încheie şirul priorităţilor.
Deşi merită o analiză atentă întregul şir al priorităţilor, ne permitem să punem la îndoială nevoia de a declara prioritară „Dezvoltarea regională şi rurală”. Identificarea de regiuni într-o ţară mică, ce, de fapt, nu are Sud şi Nord pare mai mult decât absurdă. Localităţile rurale, ca, de altfel şi centrele raionale, de a căror economie ar trebui să aibă grijă ministerul de resort, sunt la fel de sărace peste tot, iar elaborarea şi implementarea (deci, finanţarea – c.o.) unor programe prin care s-ar echilibra „consolidarea infrastructurilor şi diversificarea economică în spaţiul rural” este parte a unor teorii care nu ne reprezintă. În primul rând, pentru că două din regiunile identificate sunt discriminate pozitiv ca urmare a suportului acordat în diverse formulări fie de Federaţia Rusă, fie de Turcia. În rândul al doilea, un şir de studii arată clar că dezvoltarea infrastructurii nu aduce oamenii acasă sau nu-i ţine acasă, problema respectivă având soluţii doar în zona creării locurilor de muncă bine plătite.
Deşi într-un interviu acordat relativ nu demult, vicepremierul Lazăr se declară „drept cel mai mare patriot al sectorului agro-alimentar”, Ministerul Economiei a emis doar avize negative la Strategia de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural şi la alte multe iniţiative ale Ministerului Agriculturii care au avut scopul ameliorării stării de lucruri în domeniu. Or, patriotismul are şi o componentă pozitivă, dat tocmai aceasta e componenta care lipseşte cu desăvârşire în acţiunile ministrului Lazăr vizavi de agricultură.
În general, în situaţia în care Moldova va trebui să manifeste deschidere maximă în relaţia sa cu comunitatea europeană, patriotismul este calitatea obligatorie. Şi asta chiar dacă acelaşi Valeriu Lazăr spune, în acelaşi interviu, că „politica agricolă a Uniunii Europene e o tâmpenie!” Declaraţia are capacitatea de a genera efecte diferite. Unele dintre acestea ar putea influenţa tonalitatea discuţiilor pe care Moldova le are cu partenerii de dezvoltare. Altele ar putea aduce mici redactări la acea încă neconvingătoare caracteristică de patriot al agriculturii.
Constantin Olteanu