Ce spune un oficial american despre eventuala unire a Republicii Moldova cu România

luni, 13 ianuarie 2014, 15:56
Foto: publika.md
Statele Unite sprijină Republica Moldova şi consideră că România trebuie să fie partener la susţinerea unei Moldove independente, suverane şi democrate. Declaraţia aparţine adjunctului secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice Victoria Nuland, aflată într-o vizită de două zile în România.

Oficialul american a mai spus că pe parcursul întrevederilor sale la Bucureşti s-a discutat de mai multe ori despre Republica Moldova.

Afirmaţiile Victoriei Nuland au fost făcute în contextul declaraţiilor unioniste ale preşedintelui României, Traian Băsescu. Recent, şeful statului român a spus că România are obligaţia de a oferi Republicii Moldova posibilitatea unirii, dacă aceasta ar fi singura soluţie pentru continuarea parcursului european.