Foto: publika.md |
Potrivit cercetării, angajaţii penitenciarelor din stânga Nistrului cer de la rudele deţinuţilor câte 20 de dolari pentru recepţionarea unui colet.
Pentru o plimbare de 30 de minute şi mai mult se plăteşte 60 de dolari.
Permisiunea de a îmbrăţişa învinuitul de către rude în drum spre sala de judecată costă 40 de dolari, iar acordarea unui telefon mobil pentru o lună - 100 de dolari.
De trei ori mai mare este taxa pentru asistenţă medicală. Răscumpărarea neoficială costă de la 100 până la 200 de mii de dolari.
Datele mai arată că participarea formală la proces a unui avocat din regiunea transnistreană trebuie plătită, iar suma începe de la 200 de dolari şi poate ajunge până la 1.500. De obicei, el încearcă să convingă clientul să-şi recunoască vina. Iar taxa pentru un avocat de la Chişinău este de 1.000 de dolari.
Într-un raport recent al expertului principal ONU privind drepturile omului în Transnistria, se spune că una dintre cele mai grave probleme ale deţinuţilor din stânga Nistului sunt condiţiile în care se află aceştia.