UE va acorda Moldovei suplimentar 12 milioane de euro pentru stimularea afacerilor în mediul rural

vineri, 17 ianuarie 2014, 11:30
Foto: finantistii.ro
Uniunea Europeană va aloca Republicii Moldova în baza principiului „more for more” asistență suplimentară în mărime de 12 milioane de euro pentru stimularea dezvoltării afacerilor în mediul rural, transmite NOI.md.

Costul inițial al Programului pentru susținerea politicilor sectoriale în domeniul dezvoltării economice în mediul rural, finanțat de UE, era de 45 de milioane de euro, din care 42 de milioane constituie transferuri directe în bugetul Moldovei, iar 3 milioane de euro – asistență tehnică. Moldova și UE au semnat acordul privind finanțarea acestui program pe 26 noiembrie 2010.

Avînd în vedere derularea cu succes a reformelor, UE a decis să aloce suplimentar 12 milioane de euro pentru realizarea acestui program, în baza principiului „more for more”. În acest context, părțile intenționează să semneze anexele respective la acordul de finanțare. Guvernul Moldovei a aprobat proiectul documentului și a inițiat negocierile cu UE în vederea semnării acestuia.