Foto: photos.casata.md |
Mi-am amintit de această replică veche dintr-o miniatură a lui Ghennadi Hazanov după publicarea rezultatelor auditului intern, desfăşurat la Grădina Zoologică de Primăria capitalei, la sfîrşitul anului trecut. S-a constatat că Grădina Zoologică de la Chişinău primeşte sume necontrolate de bani din vînzarea biletelor, darea în arendă a proprietăţilor şi escrocheriilor cu hrana pentru animale.
Animale fără voliere, casă fără evidenţă, cafenea fără autorizaţie
Spre regret, Grădina Zoologică din Chişinău demult nu mai constituie mîndria capitalei, iar multe animale de acolo inspiră mai mult mila, decît admiraţia vizitatorilor. Administraţia Grădinii Zoologice promite, pe parcursul multor ani, să o reconstruiască. Însă mai departe de reparaţia cosmetică a unor sectoare şi construcţia unor voliere pe banii donatorilor lucrurile nu au mers. Angajaţii grădinii zoologice spun că problema rezidă în finanţarea insuficientă.
În acest an, pentru înreţinerea Grădinii Zoologice, în bugetul municipal sînt prevăzute 12 mil. de lei, ceea ce constituie cu 1,7 mil. de lei mai puţin decît în anul trecut.
«Vom fi nevoiţi să renunţăm la dezvoltare şi să ne concentrăm pe supravieţuire, - a declarat directorul Grădinii Zoologice, Alexei Hanţaţuc, pentru un post de televiziune. – Rămîne nesoluţionată problema extinderii spaţiului vital. Noi intenţionam să creăm un complex din opt voliere moderne, pentru ca animalelor, vizitatorilor, dar şi angajaţilor să le fie mai comod”.
Autorităţile municipale explică reducerea investiţiilor pentru Grădina Zoologică prin faptul că venitul din vînzarea biletelor a crescut semnificativ. Preţul acestora a crescut anul trecut de la 12 pînă la 25 de lei la biletul pentru maturi şi pînă la 7 lei la biletul pentru copiii mai mari de 7 ani. Dar cum sînt utilizate aceste mijloace?
În această chestiune nu s-au putut clarifica nici auditorii administraţiei municipale. Şefa Direcţiei audit intern a Primăriei Chişinău Raisa Cotorobai a menţionat că la zooparc lipsec angajaţii responsabili de încasările din vînzarea biletelor, iar casierii, în general, nu există în statele de pesonal. .
La Grădina Zoologică nu este organizată evidenţa strictă a mijloacelor obţinute din toate tipurile de activitate (plimbarea pe cai, înregistrarea foto-video, atracţioanele, arenda etc). La fel ca şi în cazul vînzărilor de bilete, nu există responsabili. Pentru informaţie: o excursie prin zooparc costă 25 de lei; plimbarea cu calul (un cerc) – 50 de lei, cu poneiul – 30 de lei; arenda cailor (1 oră) – 150 de lei, există şi abonamente lunare de 500-700 de lei; înregistrarea foto/video – 200-350 de lei etc.
Au fost depistate încălcări şi la calcularea salariilor angajaţilor. În perioada 2012-2013 aici lucrau în medie 120 de oameni, sau 55% din statele aprobate. După idee, acest fapt trebuia să conducă la economia mijloacelor din fondul de salarizare. Însă toţi banii rămaşi au fost utilizaţi pentru majorarea salariilor angajaţilor - fără argumentări şi criterii clare. Auditorii au mai menţionat efectuarea plăţilor în aceste scopuri din conturile speciale – au fost cheltuite peste limită 273, 5 mii lei.
Nu există ordine nici în domeniul arendei terenurilor. În general, toate „contractele” sînt încheiate în baza înţelegerilor personale între arendaş şi directorul Grădinii Zoologice, fără o coordonare cu municipalitatea. Arenda variază de la 600 pînă şa 4400 de lei pe lună.
Totodată, administraţia i-a permis unui agent economic să construiască pe teritoriul păzit de stat o cafenea cu terasă, cu suprafaţa totală de 269,8 m.p. Mai mult, antreprenorul nu are autorizaţie pentru construcţia cafenelei, este doar un certificat pentru înălţarea terasei cu suprafaţa de 53,1 m.p., deşi în realitate, ea este amplasată pe un teritoriu de 216,9 m.p. în legătură cu aceasta, auditorii au menţionat un risc sporit de pierdere a proprietăţii publice în Grădina Zoologică.
Nufărul „de aur” şi o grămadă de pietre
Cheltuielile la Grădina Zoologică sînt, de asemenea, netransparente. Administraţia a cheltuit oficial 174,5 mii de lei pentru lucrările de amenajare a lacului de pe teritoriul zooparcului. În realitate, încă un an în urmă, au fost cumpărate doar elementele decorative pentru amenajarea lacului: pietre mari şi 20 de scaune, ce se aflau la depoizit. Iar construcţia dambei, pentru care au fost alocate mijloacele, abia începe.
Au fost înregistrate cheltuieli suplimentare la asfaltarea teritoriului – plus 9120 lei, precum şi la procurarea plantelor. Anul trecut, Grădina Zoologică a cumpărat de la persoane fizice nuferi albi şi galbeni cu 1350 şi 2350 de lei bucata. În timp ce la ÎM Parcul Dendrariu, acestea costă de la 900 pînă la 2000 bucata.
Grădina Zoologică arendează automobilul GAZ- 2410 din 1989, achitînd 19 800 lei, în timp ce preţul de piaţă a acestui tip de automobil variază între 15 000 şi 25 000 de lei. Administraţia putea demult să cumpere acest automobil, însă preferă să-l arendeze. Această maşină veche consumă 390 litri de carburant pe lună în sumă de peste 6 mii de lei.
Auditorii au menţionat şi un haos cu hrana. Observaţiile au arătat că meniul animalelor este redus faţă de rapoartele pe hîrtie. Nu este exclus că conducerea zooparcului procură intenţionat alimente mai scumpe, declarînd în presă că nu are cu ce hrăni animalele.
Neelucidată a rămas problema granturilor. Însă auditorii deocamdată nu au acordat atenţie acestei teme. Ei aveau aslte sarcini – cheltuielile mijloacelor publice.
Cînd se va termina iadul din Grădina Zoologică?
Angajaţii se plîng că bugetul le-a fost redus, în pofida succeselor nesemnificative ale zooparcului. Astfel, în anul trecut aici au venit pe lume peste 150 de pui ai diferitor animale (marmosete cu urechi de bumbac, capucini bruni, rîşi, diverse păsări). Despre numărul animalelor decedate informaţia însă nu a fost prezentată.
Totodată, zeci de animale sînt ascunse de ochii vizitatorilor. O mare colecţie de reptile, printre care şarpele boa, anaconda, pitonii, nu sînt expuşi din cauza lipsei terariului. Pentru construcţia acestuia sînt necesare cîteva milioane, iar pentru construcţia volierelor noi pentru animalele răpitoare sînt necesare 2 milioane de lei.
Experţii consideră că zooparcul din capitală poate fi „ridicat din genunchi”. Iniţial, este necesar de a introduce evidenţa mijloacelor. Grădina Zoologică trebuie să aibă un manager eficient, care va putea utiliza raţional mijloacele pentru a salva zooparcul.
Nota Noi.md
Grădina Zoologică din Chişinău a fost deschisă pe 9 mai 1978 şi este singura din ţara noastră. În prezent, zooparcul are circa 1000 de animale, speciile cărora cuprind toate continentele, inclusiv Antarctida.