Mesaj EMOŢIONANT de la Anna Lesko

miercuri, 29 ianuarie 2014, 0:05
Foto: music4nuts.com
Burtica Annei Lesko (35 de ani) creşte de la o zi la alta. Artista a intrat în cea de-a 30-a săptămînă de sarcină şi deja se pregăteşte pentru momentul în care va deveni mămică. Ea vorbeşte adeseori cu bebeluşul ei din burtică şi i-a transmis micuţului din pîntecul ei un mesaj emoţionant: “Abia aştept să te cunosc, sufletul meu!”.

Fără îndoială, Anna Lesko este una dintre cele mai sexy gravide. Acest lucru este dovedit şi de fotografiile făcute cu doar cîteva zile în urmă, publicate în premieră de Libertatea. Deşi se află deja în a 30-a săptămînă de sarcină, doar burtica o dă de gol că urmează să devină mămică.

Emoţionată încă de pe acum de momentul în care îşi va ţine băieţelul în braţe, artista are şi un mesaj pentru bebeluşul său: “Abia aştept să te cunosc, sufletul meu”.

Potrivit ultimei ecografii, frumoasa moldoveancă ar urma să nască la sfîrşitul lui martie şi începutul lui aprilie.

Ea a început deja, potrivit propriilor mărturisiri, “să-şi facă temele”, pentru a fi pregătită din toate punctele de vedere, atunci cînd micuţul său va veni pe lume.

“Am primit de curînd, de la cineva, un fel de ghid cu toate sfaturile şi situaţiile pentru viitoarele mămici, pe care-l studiez cu atenţie. De asemenea, m-am uitat prin toate magazinele pentru bebeluşi, să-mi fac o idee despre ce aş putea să îi cumpăr copilului”, a mărturisit Anna pentru Libertatea.

Însă, pentru că este superstiţioasă, artista nu a cumpărat încă nimic pentru băieţelul său.

“Voi cumpăra totul după ce nasc”, a adăugat aceasta.

Pentru a nu-şi pune sub nici o formă în pericol sarcina, Anna şi-a luat toate măsurile de precauţie: nu mai şofează, poartă doar încălţări comode. Şi, deşi încă mai aleargă pe bandă la sala pe care şi-a amenajat-o la propriul său domiciliu, nu mai depune acelaşi efort ca atunci cînd nu era gravidă.

“Fac mişcare în continuare, dar am redus cu 40 la sută efortul. Nu mai port tocuri şi nu mai conduc. Sînt cît se poate de precaută, fiind aşa de aproape de cel mai frumos moment din viaţa mea”, a mai spus Anna pentru Libertatea.