Foto: all.biz |
Agenda puterii legislative şi a celei executive pentru următoarele luni a fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei comune a parlamentului şi guvernului, desfăşurată săptămîna aceasta. Pe primul loc din nou s-a aflat reforma justiţiei şi integrarea europeană.
Priorităţile legislative ale politicii de stat rămîn aceleaşi, însă de data aceasta, ţinînd cont de apropiatele alegeri parlamentare, o atenţie deosebită va fi acordată aspectelor electorale. În timpul apropiat, cetăţenii vor primi o porţie substanţială de informaţie privind realizările actualei guvernări şi despre avantajele apropierii de Comunitatea Europeană.
Deputaţii şi miniştii au ajuns convenit ca un şir de documente parvenite de la guvern, să fie examinate în regim de urgenţă. Aproximativ douăzeci de proiecte de legi sînt legate de îndeplinirea cerinţelor instituţilor europene. De asemenea, guvernul propune examinarea în regim prioritar a proiectelor privind comuncaţiile electronice, finanţele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscală.
Un loc aparte îl ocupă proiectul de lege privind responsabilitatea judecătorilor, care ar trebui să intre în vigoare concomitent cu noile reguli de salarizare în sistemul de drept. Însă documentul a fost trimis spre reexaminare, fapt ce a avut un impact vizibil asupra imaginii reformei justiţiei.
De la 1 ianuarie, salariul judecătorilor moldoveni a crescut de cîteva ori – pînă la nişte cifre indecente, în comparaţie cu lefurile în medicină, învăţămînt şi alte sfere bugetare. Totodată, actuala legislaţie este de aşa natură încît judecătorii, în continuare, nu vor putea fi pedepsiţi atît de uşor pentru comportamentul incorect sau pentru încălcările comise. Iar principala condiţie de majorarea salariilor a fost crearea noului mecanism de răspundere disciplinară a judecătorilor.
Laitmotivul şedinţei comune a deputaţilor şi miniştrilor a fost discutarea măsurilor pentru sporirea interesului populaţiei faţă de apropierea de Uniunea Europeană. De facto, anul 2014 a fost anunţat anul propagandei pro-europene. Autorităţile s-au înţeles să realizeze la nivel naţional un plan de acţiuni de informare a cetăţenilor despre avantajele Acordului de asociere RM-UE.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi-a chemat colegii să utilizeze mai activ platforma parlamentară pentru reflectarea temei de integrare europeană, iar premierul Iurie Leancă a anunţat despre intenţia guvernuli de a organiza un şir de acţiuni de informare a cetăţenilor.
Parlamentul şi guvernul îşi mobilizează eforturile de pregătire pentru semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Pentru autorităţi este important ca documentul să fie ratificat în perioada mandatului actualului parlament – acesta va deveni unul dintre atuurile principale în cadrul campaniei electorale.
Printre priorităţi se numără: semnarea acordului pînă la toamnă, pentru ca electoratul să-i ofere actualei guvernări şansa de a implementa prevederile acestuia pe parcursul noului mandat. Printre planurile preconizate sînt: negocierile cu funcţionarii de la Bruxelles a acordării cît mai urgente a liberei circulaţii pe teritoriul UE pentru cetăţenii moldoveni.
„În acet an electoral, coaliţia majoritară va avea nevoie de realizări concrete, în lipsa cărora, rezultatele alegerilor ar putea fi puţin îmbucurătoare, - menţionează unul dintre experţii noştri. – Autorităţile trebuie să finalizeze mai multe restanţe, acumulate din 2009, precum şi să-şi îndeplinească promisiunile electorale. În primul rînd, este vorba despre relaţiile dintre Moldova şi Uniunea Europeană ce ţin de asocierea cu UE şi liberalizarea regimului de vize. Aceste scopuri ar putea consolida partidele de guvernare, între care în ultimul timp nu s-a observat o conclucrare eficientă.
Rezultatul activităţii pe direcţiile prioritare depinde în mare parte de înţelepciunea clasei politice şi de capacitatea de a jertfi interesele de partid, măcar în unele cazuri. În caz contrar, ne aşteaptă din nou zîzanii între actorii politici şi criza în instituţiile publice. Situaţia ar putea evolua în această direcţie, dacă Partidul Democrat va fi prea insistent în promovarea iniţiativei de modificare a legislaţiei electorale a ţării şi introducerea sistemului electoral proporţional. Deoarece această abordare nu este în avantajul altor concurenţi electorali din coaliţia de guvernare.
În luna mai, vor avea loc alegerile în Parlamentul European şi dacă Moldova nu va obţine liberalizarea regimului de vize pînă la finele acestei luni, atunci îndeplinirea promisiunii ar putea dura pînă la sfîrşitul anului, sau chiar o perioadă mai îndelungată. Însă chiar şi în această situaţie, conducerea ţării, cel mai probabil, va pune accentul pe îndeplinirea tuturor condiţiilor din partea Moldovei şi a tergiversărilor birocratice din partea partenerilor europeni. Or, în ajunul summit-ului de la Vilnius, a fost anunţat că Comisia Europeană a înaintat iniţiativa de a anula regimul de vize pentru cetăţenii moldoveni. Pe parcursul acestui an, funcţionarii vor continua să citeze declaraţiile făcute în cadrul summit-ului, ca o confirmare a succesului pe calea integrării europene.
Evident, vor fi multe discuţii despre continuarea reformelor începute în 2013, în special, a reformei justiţiei, inclusiv procuratur, şi lupta cu corupţia. Între timp, au fost adoptate o mulţime de legi, însă în practică au fost realizate doar cîteva dintre ele. Anume de implementarea acestora se va ocupa guvernul, sub supravegherea parlamentului. Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi ai altor instituţii şi-au exprimat în repetate rînduri nedumerirea în legătură cu multitudinea discuţiilor la toate nivelurile şi cu lipsa unui efect vizibil”.