Foto: publika.md |
Ultima dată naţionala Rusiei a jucat la un Campionat Mondial în 2002. Acum, selecţionata antrenată de Fabio Capello este foarte aproape de a se califica la turneul final din Brazilia.
Cu două etape înainte de finalul preliminariilor, Rusia se află pe primul loc în grupa F, având cu un punct mai mult decât Portugalia. Dacă Rusia va învinge Luxemburg şi Azerbaidjan, în deplasare, atunci îşi va asigura un loc la Mondial şi va trimite portughezii la baraj.
"Toţi înţeleg că trebuie să învingem. Ne pregătim ca de obicei, aşa cum am făcut-o şi pentru meciurile precedente", a spus jucătorul rus Victor Faizulin.
"După cum a decurs antrenamentul, se vede că toţi am muncit serios. Spiritul de luptă este foarte puternic", a menţionat sportivul Evgheni Makeev.
Rusia poate ajunge la baraj în cazul în care nu va obţine victoria în unul din cele două meciuri, iar Portugalia va bate Israelul şi Luxemburgul. Reprezentativa Rusiei va juca pe 11 octombrie, cu Luxemburg, iar peste patru zile va întâlni la Baku selecţionata Azerbaidjanului.