Foto: publika.md |
Aproximativ 38 la sută din numărul copiilor fără certificate de naştere au vârsta cuprinsă între nouă şi 12 ani, iar 28 la sută au între 13 şi 16 ani. Cei mai mulţi provin din raioanele Anenii Noi, Nisporeni, Orhei, Ştefan Vodă şi Edineţ. Majoritatea copiilor fără acte, 247 la număr, este crescută de ambii părinţi şi doar 96 provin din familii monoparentale. În unele cazuri, ei cresc în familii vulnerabile, unde nici părinţii nu dispun de acte de identitate.
Potrivit raportului, în 93 la sută din cazuri copiii se află în familia biologică, iar responsabilii direcţi de asigurarea cu certificate de naştere a minorilor sunt părinţii.