Foto: forum.md |
De săptămîna aceasta, Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM (SIS) va avea o nouă competenţă – verificarea funcţionarilor cu poligraful. Astfel, Moldova păşeşte într-o nouă etapă a luptei cu corupţia în rîndul funcţionarilor publici. Reprezentanţii celor mai importante instituţii de stat vor fi provocaţi la acţiuni ilegale, inclusiv la luarea de mită. Serviciile special vor fi ajutate de angajaţii operativi ai Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Însă experţii au dubii că la noi aceste măsuri vor fi eficiente şi că nu vor genera alte ilegalităţi.
Autorităţile au tergiversat mult timp adoptarea versiunii finale a Legii cu privire la testarea integrităţii profesionale. Însă, sub presiunea activă din partea partenerilor de dezvoltare, documentul a fost adoptat în lectură finală şi a intrat deja în vigoare. Aplicarea noilor măsuri anticorupţie este una dintre condiţiile în cadrul dialogului de abolire a vizelor cu UE. Legea va fi aplicată în deplină măsură peste jumătate de an, iar în privinţa angajaţilor SIS şi CNA – deja de săptămîna aceasta.
Asupra impulsionării eforturilor anticorupţie a insistat şi ambasadorul SUA William Moser, care a adresat un apel către autorităţile statului. În mesajul lui se arată că măsurile anticorupţie au fost elaborate de către Ministerul Justiţiei, în strînsă colaborare cu Ambasada SUA. Moser este convins că amplicarea acestora „va spori competenţele angajaţilor organelor de drept din Moldova în procesul de umărire penală a funcţionarilor implicaţi în scheme de corupţie şi mituire şi va contribui la reducerea amploarei actelor de corupţie”.
Legea cu privire la testarea integrităţii profesionale se referă la un spectru larg de funcţionari, ce reprezintă sistemul de stat. Printre aceştia se numără funcţionarii de la ministere, Cancelaria de Stat şi alte instituţii subordonate guvernului, de secretariatul Parlamentului, Aparatul preşedintelui, Centrul pentru dreptul omului, Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală, Comisia Naţională pentru Integritate, Comisia Naţională pentru Piaţa Financiară, Banca Naţională, Serviciul Pază de Stat.
Obiect al testării pot fi şi funcţionarii administraţiilor locale de toate nivelurile. Printre reprezentanţii sistemului de drept, în lege sînt menţionaţi funcţionarii din Consiliul Suprem al Magistraturii, Curtea Constituţională, judecătorii şi procuraturi de toate nivelele, precum şi cei de la Serviciul de Informaţii şi Securitate. În ultimul caz, o direcţie a serviciilor speciale va fi abilitată cu verificarea colegilor din alte subdiviziuni. Aceasta va desfăşura şi testele de integritate a angajaţilor CNA.
Legea prevede apariţia unei noi specializări a serviciilor speciale şi a organelor anticorupţie – testarea integrităţii profesionale. Persoanele responsabile vor fi instruite special, după care vor purcede la îmdeplinirea misiunilor speciale. Acestea vor avea dreptul că folosească documente false pentru acoperire, să inventeze diferite legende. Activitatea grupului de testare va fi coordonată de conducătorii abilitaţi din CNA şi SIS. Mai sus este doar Parlamentul. Controlul tesstării intergrităţii profesionale va fi efectuat de către două comisii permanente ale Parlamentului: pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică; şi cea juridică, pentru numiri şi imunităţi.
Procesul de testare este strict confidenţial, deşi în unele cazuri, în acest proces pot fi implicate şi persoane din afară. Rezultatul va fi înregistrat în mod obligatoriu cu ajutorul aparatelor foto şi video. Dacă funcţionarul a căzut pradă tentaţiei şi rezultatul testului este negativ, atunci el riscă sancţiuni disciplinare, pînă la eliberarea lui din funcţie.
În opinia experţilor, o asemenea atenţie spoită din partea partenerilor străini asupra acestui subiect se explică prin eşecul total al luptei împotriva corupţiei în Moldova. În ultimii doi ani, de acte de corupţie au fost acuzaţi peste 250 de persoane, însă după gratii au ajuns doar cîteva dintre acestea. Totodată, nu este vorba despre judecători, poliţişti sau inspectori fiscali – reprezentanţii instituţiilor cu cel mai înal nivel de corupţie. Printre cei acuzaţi de acte de corupţie se numără un controlor al penitenciarului şi doi intermediari în obţinerea paşapoartelor româneşti.
Reprezentanţii Uniunii Europene şi ai SUA sînt nemulţumiţi de faptul că pedepsele aplicate de către instanţele judiciare din Moldova încurajează, mai degrabă, funcţionarii să săvîrşească acte de corupţie. Astfel, în 60% din cazuri, judecătoriile s-au limitat la aplicarea amenzilor de pînă la 3,8 mii de lei, în fiecare al treilea dosar nu au fost suficiente dovezi, iar în 9% dintre dosare învinuiţii au fost achitaţi. Multor funcţionari judecătorii le-au pronunţat sentinţe mai blînde, motivînd acest fapt prin lipsa antecedentelor penale. Recent, pedeapsa pentru corupţie a fost însprită, însă în opinia experţilor străini, fără o aplicare eficientă a testelor cu plograful, funcţionarii nu vor scăpa de pasiunea faţă de mită.
„La elaborarea legii au fost admise un şir de lacune, - menţionează unul dintre experţii noştri. – În condiţiile actuale, abuzurile din parte persoanelor interesate sînt inevitabile. Actorii politici obţin pîrghii suplimentare de influenţă asupra persoanelor cu funcţii de răspundere, care sînt incomode, inclusiv care nu sînt de acord să adopte deciziile dictate de sus. În esenţă, cu ajutorul testulu la integritate, poate fi ştirbită reputaţia oricărui funcţionar, după ce vor apărea un şir de motive de a se debarasa de acesta.
Chiar dacă testarea va ava lor cu încălcări de procedură, este mare riscul ca despre aceste abuzuri nimeni să nu afle. Legea nu prevede contestarea testului la integritate profesională sau a rezultatului acestuia. Poate fi contestată doar pedeapsa, aplicată în urma rezultatelor testului negativ. În final, funcţionarii testaţi vor fi lipsiţi de unul dintre drepturile fundamentale – dreptul la un proces echitabil.
Însă pentru a eviata fărădelegile, ar trebui stabilită corect posibilitatea de autorizare a procesului de testare. În caz contrar, nimeni nu este asigurat că CNA şi SIS nu vor păstra în seifurile lor sute de materiale, pentru a decide cînd să le utilizeze şi în ce cazuri procedura va fi continuată. Pe de altă parte, materialele unor persoane, a căror implicare în corupţie va fi confirmată, ar putea fi distruse. Toate acestea dau de bănuit, că, pe de o parte, legea a fost adoptată pentru comoditatea înlăturării unor funcţionari incomozi, iar pe de alta - aceasta este doar praf aruncat în ochii partenerilor de dezvoltare”.