Pirotehnica, ca obiect al securităţii naţionale

vineri, 28 februarie 2014, 19:40
Foto: noi.md
Xenia Florea

Reprezentanţii afacerilor cu obiecte pirotehnice demult roagă autorităţile să adopte o lege speciale pentru a şti cum să lucreze corect. Însă MAI, ocupat ba cu reforma, ba cu schimbarea uniformelor, ba cu transformarea poliţiei în „super poliţie”, nu a avut timp pentru aşa ceva. Pînă cînd nu a intervenit Uniunea Europeană.

În penultima zi a anului 2013, pentru a îndeplini prevederile Planului de Acţiuni privind implementarea recomandărilor Comisiei Europene privind zona de comerţ liber şi aprofundat cu UE şi directivele 20072007/23/СЕ ale PArlamentului European (privind regulile unice privind securitatea accesului pe pieţele naţionale a producţiei pirotehnice) – guvernul a remis spre examinare parlamentului proiectul de lege privind regimul articolelor pirotehnice. Săptămîna aceasta, comisia pentru securitate naţională a examinat documentul în cadrul unei şedinţe.

MAI se plînge pe pirotehnicieni ...

Potrivit Camerei de Licenţiere, în Moldova activează 14 agenţi economicei, ce deţin licenţe pentru importul şi păstrarea pirotehnicii, precum şi pentru desfăşurarea show-urilor pirotehnice profesionale. De autorizare pentru comercializarea obiectelor pirotehnice dispun 21 de unităţi comerciale, 11 dintre care sînt amplasate la Chişinău.

Toate obiectele pirotehnice pot fi vîndute în Moldova doar în magazine specializate. Comerţul cu aceste articole în piaţă este categoric interzis şi se pedepseşte cu amenzi de la o mie pînă la 10 mii de lei. Amenda este prevăzută şi pentru comercializarea sau transportul mărfurilor, vînzarea cărora este interzisă sau restricţionată prin lege. Însă acest fapt nu-i opreşte pe comercianţi. Anul trecut, organele de drept au depistat peste 30 de cazuri de comercializare ilegală a articolelor pirotehnice.

În pofida faptului că afacerile cu produse pirotehnice în Moldova au fost lansate încă în anii 90, MAI, elaborînd, la indicaţia guvernului, legea cu privire la pirotehnică, a depistat foarte multe chestiuni noi în acest domeniu. „Situaţia din acest domeniu este caracterizată de foarte multe neajunsuri şi dificultăţi, determinate de lipsa unei baze normative, ce reglementează acest domeniu”, a constatat, dintr-odată, după 20 de ani, ministerul de Interne.

Printre cele constatate menţionăm următoarele: 1) „Articolele pirotehnice conţin substanţe explozive (praf negru) şi un amestec exploziv, fiind mărfuri cu un risc sporit de utilizare, de aceea necesită o atenţie şi responsabilitate sporită, cunoştinţe speciale şi regim special de transportare”;

2) „Actele normative în vigoare nu reflectă în deplină măsură principiile, sarcinile, competenţele, restricţiile, interdicţiile, drepturile şi obligaţiile subiecţilor de drept. În consecinţă, au loc mai multe încălcări şi o lipsă de coordonare”;

3) „Astăzi este necesar să fie stabilit urgent un regim al articolelor pirotehnice, cerinţele principale de securitate şi condiţiile de livrare pe piaţă, în scopul protejării consumatorilor”.

MAI mai este îngrijorat şi de faptul că, „în timpul organizării focurilor de artificii şi a show-urilor pirotehnice, pirotehnişii licenţiaţi nu-şi coordonează acţiunile cu organele de drept şi de menţinere a ordinii şi securităţii publice”.

În spatele acestei „profunde îngrijorări” a MAI, de fapt, se ascunde o contradicţie mai veche dintre poliţie şi business-ul pirotehnic.

Actualele norme legale nu prevăd obţinerea unei autorizaţii de la poliţie sau de la alt organ de stat pentru lansarea focurilor de artificii. Acest fapt nu-i convine categoric poliţiei, care de nenumărate ori a încercat să întocmească procese verbale organizatorilor de show-uri pirotehnice. Pe site-ul Patronatului pirotehniştilor şi armurierilor „Armurierul” chiar este plasată o informaţie cu titlul “Ce să faci dacă poliţia întocmeşte un process verbal pe faptul încălcării?” Dacă desigur, nu au fost provocate daune, traume şi răni şi poate fi confirmată comercializarea legală a articolelor pirotehnice.

În nota informativă se arată că orice autorizări, coordonări cu organele poliţiei sau alte instituţii, trebuie mai întîi incluse în Lista autorizaţiilor conform p.5 al Hotărîrii Guvernului nr. 920 din 30.08.2005 „Lista autorizaţiilor, aprobărilor şi certificatelor, eliberate de organele administraţiei centrale şi de instituiţiile subordonate acestora persoanelor fizice şi juridice pentru desfăşurarea activităţii economice”. „Dacă acestea nu sînt în listă, atunci cerinţele nu sînt legale”, se spune în nota informativă de pe site.

… şi se împuterniceşte

În proiectul de lege privind articolele pirotehnice, MAI înlătură această lacună normativă, înputernicindu-se nu doar să elaboreze baza normativă pentru comercializarea produselor pirotehnice, să creeze o comisie de autorizare a pirotehniştilor etc., dar şi să elibereze aprobări pentru lansarea focurilor de artificii în locuri publice, în mulţime.

Ministrul adjunct de Interne Serghei Diaconu a explicat deputaţilor că „problema constă în faptul că la eliberarea licenţei pentru activitatea de întreprinzător firmelor ce se ocupă cu pirotehnica, nu se ţine cont de utilizarea obiectelor explozive în locurile aglomerate.Autorizaţia va fi absolut gratuită, dar noi trebuie să ştim despre faptul că undeva se planifică organizarea show-ului cu utilizarea obiectelor pirotehnice, pentru a asigura securitatea cetăţenilor”.

Noul proiect de lege de asemenea, introduce clasificarea articolelor pirotehnice, stabileşte obligaţiile producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor, cerinţele de bază pentru asigurarea securităţii, documentele necesare pentru obţinerea sau prelungirea licenţelor de activitate şi condiţiile de autorizare a pirotehniştilor. De exemplu, o dată la doi ani, ei trebuie să urmeze un test psihologic.

Totodată, documentul interzice importul, comerţul şi utilizarea petardelor şi acumulatoarele de petarde (interdicţia pentru acestea a fost introdusă încă în 1997), vînzarea articolelor pirotehnice în pieţe şi de către comercianţii ambulanţi, comercializarea pirotehnicii persoanelor sub 18 ani şi utilizarea articolelor pirotehnice în localităţi pe timp de noapte (de la 22.00 pînă la 7.00), cu excepţia focurilor de artificii, cu ocazia sărbătorilor naţionale sau a evenimentelor internaţionale. Interesant, sărbătorile de iarnă pot fi considerate evenimente internaţionale?