Foto: maxpark.com |
Mulţi ţin minte jocul de-a „alba-neagra”, răspîndit pe larg în anii 90, în Moldova. Trecătorilor li se propunea să ghicească sub ce „degetar” – pahar se află bila sau alt obiect. Jocul este captivant, pe bani – o metodă cinstită de a-i sustrage. Iniţial, naivul este lăsat să cîştige o sumă mică, apoi – graţie dibăciei operatorului care mişcă paharele, persoana pierde totul. Escrocii lucrau în grup, fiind ajutaţi de complici, care jucau rolul de participanţi activi şi spectatori, precum şi de bodyguarzi.
Au trecut doar cîţiva ani, iar acest joc a trecut în Moldova la alt nivel – la cel de stat. Înghiţind momeala frumoasă sub forma promisiunilor unei vieţi europene prospere, oamenii (prostimea) permit unui grup de persoane să-i dezbrace pînă la piele.
În pofida zombării cu „istoria succesului”, dar poate graţie ei – majoritatea moldovenilor, ce primesc salarii în valută naţională, în ultima jumătate de an au devenit şi mai săraci decît europenii, cu 10-15%. Dar nimic nu apare din senin şi nu dispare fără urmă. Dacă cineva pierde, înseamnă că cineva găseşte. Banii, în esenţă, luaţi de la oameni, au ajuns în buzunarele unul grup mic de persoane.
Lansînd în a doua jumătate a anului trecut procesul de devalorizare a leului moldovenesc, Banca Naţională a RM a argumentat acest pas prin necesitatea de a menţine parametrii inflaţiei, care trebuia să stimuleze creşterea economică. O creştere nu tocmai calitativă. Dacă vînzătorii s-au folosit de deprecierea leului pentru a majora preţurile, este deja bine, consideră şeful BNM. Deoarece acesta este o stimulare pentru creştere. Preţurile trebuie să crească, deoarece acest fapt le permite întreprinderilor să-şi continue dezvoltarea.
Însă nu este secret faptul că de primele roade ale devalorizării planificate se folosesc speculanţii apropiaţi puterii, care în ajun primesc credite de milioane, iar apoi colectează dijma de la întraga populaţie. Specialiştii spun că stimularea creşterii economie prin deprecierea valutei naţionale în condiţiile unei economii corupte şi monopoliste este foarte periculoasă, deoarece situaţia poate scăpa de sub control.
Exemplu nu e departe. Una dintre tentativele de destabilizare a situaţiei a fost întreprinsă joia trecută, în toiul luptei oligarhilor pentru controlul asupra sistemului bancar din Moldova. Se pare că aceasta a fost doar o probă: demonstrarea puterii şi tatonarea reacţiei adversarului. Însă ostaticul acestor reglări de conturi devine imediat populaţia.
Neînţelegînd ce se întîmplă, cînd cursul euro a crescut brusc pînă la 19.2 lei, oamenii au început a se pregăti să-şi retragă banii de pe conturi, să schimbe valuta şi, în general, să fugă din ţară. În aceste condiţii, panica apare imediat şi se extinde foarte repede. Iar acest factor psihologic este foarte greu de oprit doar cu ajutorul instrumentelor financiare. Deocamdată, BNM a soluţionat rapid această problemă şi nu a admis panica. Dar cine garantează că această încercare a fost singura? Şi că totul nu e „doar începutul”?
În situaţia cînd criza financiară într-o ţară mică poate deveni rezultatul unui joc banal dintre mafia locală şi concurenţii ei, teoretic, statul ar trebui să-i apere pe cei mai săraci. Însă, se pare că guvernul nu dispune de politici clare în acest sens. Legile de susţinere a populaţiei, adoptate în ultimii ani, trezesc nedumerire. Să ne amintim doar de condiţiile propuse de ministerul muncii cetăţenilor social-vulnerabili pentru obţinerea ajutorului: lipsa televizorului, frigiderului şi altor „minuni ale lumii”.
Însă cînd vine vorba de protejarea celor corupţi, guvernul închide ochii şi îi propune societăţii să facă acelaşi lucru. Miercuri, cabnetul de miniştri a aprobat proiectul de lege al democraţilor, potrivit căruia, funcţionarii moldoveni nu vor mai fi obligaţi să publice declaraţiile de venit pe site-urile instituţiilor, unde lucrează. Ministrul Justiţiei a fost cinstit cu populaţia: el a menţionat că declaraţiile de venit nu vor mai fi publice.
Pe de altă parte, la ce bun declaraţiile, dacă reprezentanţii puterii nu ne dau prilej de plictiseală şi fără declaraţii – pe Internet au devenit virale pozele personale ale asistentului procurorului din sectorul Buiucani din Chişinău, unde ea îşi arată cochet averea, „dobîndită prin muncă silnică” pe timpul cînd lucra educatoare la o grădiniţă din raion. Şi toată ţara a vrut dintr-o dată să plece la lucru în această grădiniţă misterioasă.
Reiese că statul joacă rolul de bodyguard în jocul de-a „alba-neagra” al oligarhilor şi „hoţilor azurii” corupţi cu populaţia. Iar sindicatele sînt asistenţii, deoarece o asemenea profanare a luptei pentru drepturile muncitorilor, pe care o vedem astăzi în Moldova, nu a existat vreodată.
Cum are loc sustragerea relativ cinstită a banilor
Cum iese oare că după devalorizarea valutei naţionale, banii sînt repartizaţi neuniform? În primul rînd, roadele sînt culese de speculanţii sus-puşi, iar băncile se îmbogăţesc (de aceea acum are loc această luptă acerbă de reîmpărţire a sectorului bancar, în ajunul preconizatei adoptări a legii privind transparenţa acţionarilor băncii).
În al doilea rînd, statul, care transformă în lei creditele şi granturile obţinute în valută, nu indexează cheltuielile bugetare. Asta deoarece cursul leului faţă de dolar este stabilit în buget încă la etapa de proiect, iar pe parcursul anului, toate convertările bugetare se fac în baza acestui curs. Potrivit bugetului pentru 2013, cursul mediu al valutei naţionale era prognozat la nivelul de 12,1 lei pentru un dolar. În bugetul pentru 2014 este stabilit un alt curs, de 13,6 lei pentru un dolar.
În al treila rînd. cîştigă exportatorii, care primesc plata în valută. Şi importatorii - ridicînd preţurile imediat după deprecierea leului, ei deja nu le coboară după ce leul revine pe poziţii. În al patrulea rînd, primesc puţin mai mult familiile celor ce muncesc peste hotare, schimbînd valuta primită în lei. Drept că ei sînt nevoiţi să achite mărfurile la preţuri mai mari. De aceea, ei, cel puţin, nu sînt în pierdere.
Toate aceste categorii cîştigă din contul masei principale de angajaţi şi persoane social-vulnerabile, care primesc salariile şi îndeminzaţiile în valută naţională – adică din contul majorităţii absolute a populaţiei sărace. Potrivit datelor oficiale, salariul mediu în Moldova în 2013, ţinînd cont de inflaţie, s-a majorat cu 3,5%. Dar dacă transformăm veniturile în dolari SUA; atunci din cauza devalorizării valutei naţionale, salariul s-a micşorat de la $289,8 pînă la $278,8. Totodată, trebuie de luat în calcul faptul că la unele categorii de angajaţi salariul este legat de cursul dolarului sau euro, de aceea, pierderile reale ale celorlalţi sînt cu mult mai mari.
Unde pierd cetăţenii noştri, care primesc salarii neindexate? Pot fi menţionate mai multe categorii de mărfuri şi servicii, inclusiv de stat. Desigur, în primul rănd, cele de import. Ţinînd cont de faptul că o parte mare din produsele agricole noi le primim din alte ţări, atunci principalele produse alimentare intră imediat în aceată categorie.
Însă producătorii locali tot încearcă să-şi ridice roşiile la nivelul celor turceşti şi bulgăreşti, ba chiar mai sus, explicînd acet fapt prin argumentul imbatabil: acestea nu-s turceşti, ci moldoveneşti. Desigur, în lipsa subvenţiilor, ei tot trebuie cumva să cîştige. În rezultat, la noi unele legume şi fructe sînt mai cumpe decît cele din Europa, avînd salarii mult mai mici.
Preţurile cresc mereu la produsele lactate, în pofida faptului că acestea sînt autohtone. Însă nouă ni se explică că ambalajul de import se scumpeşte foarte mult, de aceea, creşterea stabilă la cele mai necesare produse nu mai este de mirare.
O cateogire aparte sînt medicamentele. De exemplu, anul acesta, Agenţia Medicamentului deja a adoptat decizia de a majora preţurile la medicamente cu 5%. Decizia a fost adoptată conform Regulamentului privind modul de apropbare şi înregistrare a preţurilor producătorului la medicamente.
Potrivit documentului, „preţul producătorului la medicamente, aprobat în lei, poat fi revizuit, la cererea solicitantului, în cazul în care va fi stabilit că cursul de schimb al valutei naţionale faţă de valutele ţărilor producătoare, raportat la cursul dolarului SUA/euro s-a schimbat cu peste 5% din ziua înregistrării ordinului ministrului Sănătăţii cu privire la aprobarea preţurilor producătorului şi că această modificare a cursului oficial al valutei se menţine timp de cel puţin o lună”.
„Decizia Ministerului Sănătăţii privind majorarea preţurilor la medicamente a fost adoptată anul trecut, - spune deputatul Oxana Domenti. – Totodată, dacă cursul leului scade şi preţurile în valută naţională cresc, iar bugetul primeşte în consecinţă mai mulţi bani din impozite, atunci mărimea compensaţiei la medicamente rămîne aceeaşi.
Potrivit unei reguli nescrise, fiecare medic primeşte o anumită sumă pentru medicamentele compensate. Să zicem, două mii de lei pe lună. Dacă preţurile cresc, atunci medicul trebuie să distribuie aceşti bani pentru mai puţine medicamente.
Şi medicul meditează: să prescrie medicamente scumpe – unui număr mic de pacienţi care au nevoie urgent sau să distribuie cîte puţin mai multor pacienţi, sau să le ajute rudelor? De aceea, bolnavii, care au dreptul legal la medicamente compensate, nu pot pretinde la întregul volum de care au nevoie”.
Tarifele. În pofida declaraţiilor optimiste ale ministrului Economiei privind reducerea preţurilor de achiziţie la gazele ruseşti anul trecut, o mişcorare a tarifelor la gaze pentru populaţie nu se prevede. Mai mult, compania „Moldovagaz” deja a solicitat majorarea tarifelor în legătură cu modificările cursului valutar.
Apropo, problema tarifelor la resursele energetice a constituit încă o divergenţă în cadrul negocierilor dintre guvern şi misiunea FMI, de rînd cu mărimea TVA în agricultură. În anul electoral, partidele vor încerca să-şi adjudece nişte poziţii, care în caz contrar le-ar putea costa alegerile. Însă aceste reţineri sînt temporare şi voluntariste. Ele nu garantează populaţiei stabilitate şi prosperare. Iar această temă rămîne deschisă.