Foto : parade.condenast.com |
Reprezentanții LNM explică acest lucru prin motive de securitate.
Se ştie doar că proaspătul milionar are 28 de ani, locuieşte la Rezina și că i-ar fi surîs norocul trimiţînd doar două SMS-uri, care i-au permis să ghicească 6 numere din 36. Tînărul va trebui să-şi ridice premiul în termen de 12 zile de la orice filială a Băncii de Economii. 450.000 de mii de lei, potrivit legii, sub formă de impozite, el va trebuie să-i dea statului. Însă, chiar și după ce achită toate impozitele, el va beneficia de o sumă "frumuşică" ‒ de 1,35 milioane de lei. Locuitorii Rezinei rămîn şi pînă la această oră intrigaţi, căci nu știu pe cine dintre pămîntenii lor l-a pălit un astfel de noroc.
"Am auzit despre aceasta şi sîntem foarte bucuroşi că cineva dintre locuitorii Rezinei a avut un asemenea noroc. Numele milionarului nu-l cunoaştem”, au spus reprezentanţii Primăriei Rezina, solicitați de NOI.md.
Informaţii despre "Koreiko" din Rezina nu au nici angajații postului de televiziune "TV Elita Rezina».
"Am încercat să aflăm numele persoanei care a cîștigat aproape două milioane de lei, dar pînă acum nu am reușit", au declarat aceștia pentru NOI.md.