Transnistria în schimbul UE?

Foto : odessa-daily.com.ua

Xenia Florea 

„Uniunea Europeană va trebui să recunoască independenţa Transnistriei, dacă vrea pace şi stabilitate în regiune”, a declarat liderul nerecunoscutei RMN, Evgheni Şevciuk. Iar cu o lună în urmă, în cadrul mesajuli său anual către poporul transnistrean, liderul de la Tirapol i-a propus Chişinăului „o separare civilizată”

Tiraspolul înţelege perfect că pe fonul escaladărilor geopolitice din regiune, a unui eventual război civil în Ucraina şi posibilităţii introducerii trupelor militare ruse în Sud-Estul Ucrainei după operaţiunea militară a Kievului la Slaveansk şi evenimentele de la Odesa, s-a creat o situaţie favorabilă pentru separarea definitivă de Republica Moldova.

Cui va reveni Transnistria?

Nerecunoscuta RMN a fost împărţită deja de mai multe ori, ca pielea ursului înainte de a fi ucis. Potrivit controversatului portal WikiLeaks, cu şapte ani în urmă, RM ar fi vrut să cedeze Transnistria. Despre aceasta a anunţat Ambasada SUA la Kiev, printr-o telegramă expediată la Washington. În depeşa diplomatică se menţiona: „Ucrainenii au constatat că politicienii moldoveni, contribuind la politica europeană, informal au susţinut intrarea RM în Uniunea Europeană prin Bucureşti, cu posibilitatea unirii malului drept al Nistrului cu România şi cedarea Transnistriei Ucrainei”.

Despre un alt scenariu al schimbului teritorial presa rusă a scris asctiv în luna martie trecut. Potrivit acesteia, în cercurile diplomaţilor occidentali ce activează la Moscova s-ar fi discutat diferite scenarii ale soluţionării problemei transnistrene. De exemplu, Washingtonul şi Bruxelles-ul ar fi fost gata să-i restituie Crimeea Rusiei, în schimbul acordului Moscovei de a alipi Transnistria la Ucraina şi de a lăsa Ucraina şi Moldova să adere la Uniunea Europeană.

Este cunoscut şi aşa-zisul plan ruso-german de reglementare, ce datează din 2010. După ce în iunie 2010, preşedintele rus de atunci Dmitri Medvedev şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au semnat Memorandumul de creare a Comitetului Rusia-UE pentru problemele politicii şi securităţii externe, s-au început discuţiile active privind existenţa unui nou plan de reglementare a conflictului transnistrean – aşa-zisul plan Medvedev-Merkel.

Potrivit acestui plan, Moldova ar fi trebuit să renunţe la statutul de stat unitar, ce frînează procesul de negocieri. Transnistria, obţinînd un statut special, ar fi intrat definitiv în componenţa Federaţiei Moldoveneşti. Rusia şi-ar fi retras trupele militare din regiune, sau şi-ar fi demonstrat „deschiderea pentru a permite UE şi OSCE să-şi introducă pacificatorii şi alţi militari în Transnistria”. Moldova şi-ar fi întărit definitiv statutul de stat neutru. Iar Uniunea Europeană ar fi „răsplătit” Rusia cu regimul fără vize. Este evident că acest plan de compromis ţinea cont, la maxim, de interesele tuturor părţilor, mai ales de cele ale Republicii Moldova.

Însă, ca şi în cazul memorandumului Kozak (2003), în planurile Berlinului şi Moscovei au intervenit SUA. Precum scria atunci WikiLeaks, „Statele Unite nu sînt deloc mulţumite de cele ce se întîmplă, dar nu doresc o confruntare în Moldova, pe fonul altor probleme pe axa Moscova-Washington. De aceea, SUA vor solicita Lituaniei, Polonia România şi Marea Britanie să facă presiuni asupra celor trei partide (ale alianţei de guvernare) de la Chişinău, pentru ca acestea să respingă planul ruso-german de reglementare”. Astfel, Washingtonul a împiedicat apropierea dintre Berlin şi Moscova, care nu era în avantajul său.

Şi Bucureşti-ul a avut propriul interes în zădărnicirea acordurilor ruso-germane. Interesul tradiţional al României este de a restabili „adevărul istoric” şi de a alipi Republica Moldova în frontierele ei de pînă la Nistru. De aceea, dacă RM se va reintegra, atunci „marea unire” va deveni imposibilă. Ptrecum declara atunci fostul ministru de externe al nerecunoscutei RMN, Valeriu Liţcai, Transnistria reţine, ca o ancoră, Moldova de unirea cu România.

Anume atunci, în 2010, preşedintele României Traian Băsescu a declarat într-un interviu pentru publicaţia „România liberă” că, în următorii 25 de ani, RM ar putea reveni în hotarele României, iar frontiera Uniunii Europene va trece pe Nistru. Adică, Bucureşti-ul era de acord să jertvească Transnistria pentru a putea înghiţi Chişinău.

E puţin probabil ca preşedintele României să-şi fi schimbat poziţia faţă de faptul ce anume trebuie alipit şi ce este balast, declarînd în noiembrie 2013, unirea cu Moldova ca fiind un „nou proiect naţional” al României, iar în ianuarie 2014 anunţînd că Bucureşti-ul trebuie să „declare cinstit şi deschis” că RM este „pămînt românesc”. Însă în legătură cu escaladarea situaţiei din Ucraina, fortificarea poziţiilor externe ale Rusiei şi înăsprirea poziţiei Washingtonului privind schimburile teritoriale, Băsescu nu va mai putea să-şi exprime atît de deschis ideile şi planurile unioniste privind trasarea graniţei UE pe Nistru.

De aceea, pe de o parte, admirînd fermitatea preşedintelui rus („Putin îşi face treaba strălucit, însă nu din punctul nostru de vedere”), iar pe de alta, conformîndu-se cu poziţia UE şi NATO, Traian Băsescu acum este nevoit să apere integritatea teritorială a Republicii Moldova.

„Văd că Vladimir Putin nu prea ia în consideraţie ce spune preşedintele SUA, de aceea nu ştiu care va fi atitudinea lui faţă de ceea ce îi voi spune eu. Însă aş dori să-i transmit două lucruri. Primul: nu începeţi niciun fel de jocuri în Republica Moldova. Eu vorbesc serios şi nu în zadar. Doi: limitaţi-vă la acordul vostru cu Ucraina”, a declarat Băsescu o lună în urmă, accentuînd că „România va urmări cu atenţie şi în continuare situaţia din Ucraina, precum şi evoluţiile separatiste din Republica Moldova”.

Cipru sau Kosovo?

În opinia politologilor, Uniunea Eurtopeană şi SUA, iar mai exact „elita politică alnglosaxonă”, au elaborat acum cîţiva ani o linie generală privind soluţia conflictului transnistrean: Moldova din dreapta Nistrului se integrează în UE, iar Transnistria se îndepărtează artificial de ea. Cît priveşte soarta de mai departe a republicii nerecunoscute, sînt cîteva variante. Sau se aplică scenariul cipriot, sau situaţia indecisă cu statutul Transnistriei „se îngheaţă”, iar ulterior Occidentul oferă RMN Rusiei în schimbul unei cedări politice semnificative sau a unui serviciu. Va ceda însă Occidentul Transnistria în actuala situaţie geopolitică – este o mare întrebare. Deocamdată, Uniunea Europeană şi SUA manifestă un interes sporit faţă de scenariul cipriot de reglementare, potrivit căruia RM din partea dreapta a Nistrului se integrează în ritmuri accelerate în Uniunea Europeană, iar Transnistria rămîne în calitate de enclavă necontrolată, presată din toate părţile.

Cu ajutorul creditelor şi granturilor, UE şi SUA încearcă să sporească nivelul de trai în Moldova pînă la nivelul care ar putea deveni atractiv pentru transnistreni.

În paralel, SUA şi UE vor face presiuni asupra republicii nerecunoscute cu „bîta” (pierderea preferinţilor comerciale de către întreprinderile transnistrene, după intrarea în vigoare a acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană) şi „bombonica” (granturi, proiecte sociale şi regimul fără vize pentru ceţătenii Moldovei).

Realizarea acestui scenariu este în toi: Chişinăul a stabilit pe Nistru posturi de control migraţional, regimul fără vize a fost deja oferit cetăţenilor moldoveni (acest fapt ar trebui să-i stimuleze pe transnistreni să solicite cetăţenia RM), Tiraspolul se plînge pe blocada economică a republicii nerecunoscute, pe „blocarea circulaţiei transportului pentru întreprinderile transnsitrene” şi pe „ideologia de suprimare”.

“Noi urmărim formarea unui mecanism colectiv de restricţii faţă de Rapublica Moldovenească Nistreană din partea Republicii Moldova, Ucrainei, şi în timpul apropiat, probabil, într-o măsură oarecare, şi din partea Uniunii Eeropene”, a declarat Evgheni Şevciuk, în mesajul său anual către popor.

Însăşi Transnistria ar prefera să fie nu în rolul Ciprului, ci al regiunii Kosovo. Pentru republica nerecunoscută este foarte important să-şi determine viitorul său în perspectiva apropiată. Problema este că pînă în 2015 faţă de Moldova şi Transnistria se aplică regimul preferinţelor autonome comerciale cu UE. Iar din 2016, RMN s-ar putea pomeni într-o blocadă comercial-economică.

Dacă Transnistria nu va intra în zona de liber schimb cu UE (iar cîteva zile în urmă, ministrul afacerilor externe Nina Ştanski declara că Transnistria nu-şi va asuma obligaţiile Moldovei de asociere cu UE), faţă de mărfurile ei vor fi aplicate taxe de import. Pentru industria uşoară, industria metaturgică şi cea constructoare de maşini mărimea acestora ar putea constitui de la 10% pînă la 15%. În asemenea condiţii, piaţa europeană va fi păstrată doar parţial, iar o partea semnificativă a producţiei transnistrene va deveni necompetitivă.

Al doilea scenariu, care este şi mai pesimist: în tendinţa de a pedepsi Transnistria, după intrarea în vigoare a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, Serviciul Vamal al RM ar putea refuza să perfecteze actele pentru mărfurile transnistrene. Atunci exportul transnistrean în Uniunea Europeană va fi total blocat. Potrivit datelor statistice, în 2013, exportul republicii nerecunoscute în UE a constituit aproape 30%, iar în partea dreaptă a Nistrului – 40%, în timp ce în ţările Uniunii Vamale – doar 18-20%. Conform estimărilor autorităţilor transnistrene, după crearea ZLS dintre Moldova şi Uniunea Europeană, RMN ar putea pierde 39% din producţie, 65% din export, 57% din comerţul extern, 36% din încasările bugetare şi 23¤ din PIB.

Recunoaşterea independenţei RMN cu alipirea ulterioară la Rusia, după scenariul Crimeii, ar putea scoate această durere de cap a administraţiei de la Tiraspolul. Problema echilibrării exportului transnistrean şi reorientarea lui spre Est a devenit o durere de cap pentru guvernul FR. De aceea, profitînd de situaţia geopolitică creată, Sovietul Suprem al RMN s-a adresat repetat, cu cîteva săptămîni în urmă, către preşedintele Rusiei cu solicitarea de a recunoaşte republica. Pe 17 aprilie, o delegaţie a deputaţilor transnistreni a transmis solicitarea de recunoaştere a Transnistriei către administraţia preşedintelui FR, Consiliul Fedraţiei şi Duma de Stat.

La urma urmelor, spun cei din RMN, marea putere comercială – Statele Unite ale Americii – „iniţial, tot a apărut ca o republică nerecunoscută”.

Pe noi, moldovenii ne va întreba cineva?

De noi se ocupă oricine, numai nu noi înşine. Care este poziţia coaliţiei de guvernare în această problemă? Din păcate, actuala putere de la Chişinău nu are o viziune clară asupra reglementării transnistrene.

În special, în puţinele sale declaraţii, preşedintele ţării, Nicolae Timofti, vorbeşte exclusiv despre dialogul paşnic, cheamă la calm, la retragerea forţelor ruse şi nu anunţă nicio propunere concretă. Spicherul Parlamentului moldovean, Igor Corman, de asemenea, consideră că, în pofida situaţiei dificile, „soluţia politică a acestei probleme trebuie adusă la un final logic”.

Premierul moldovean Iurie Leancă a declarat la începutul acestui an, că Chişinăul este gata să ofere Transnistriei o autonomie largă, în cadrul unui stat unic. Însă, deocamdată, nu este vorba despre o reglementare cuprinzătoare şi nici nu există planuri în acest sens, a menţionat premierul într-un interviu, deoarece „e mai bine să începem cu paşi mici”.

În esenţă, Chişinăul întreprinde în prezent totul pentru a-i demonstra malului stîng avantajele direcţiei de dezvoltare alese, - iarăşi la cerinţa partenerilor occidentali, dar nu din proprie iniţiativă. Însă, deocamdată, acest lucru nu îi prea reuşeşte, iar Transnistria nu se prea lasă sedusă. Malul drept însă nu oferă mai multe şi nici nu vine cu iniţiative.

Parlamentul moldovean pînă în prezent nu a anulat legea privind statutul special al Transnistriei din 2005, care nu a fost recunoscută de Tiraspol, adică, actuala putere demonstrează nu atît o indiferenţă totală, cît nedorinţa de a întreprinde anumiţi paşi independenţi, care ar putea conduce la un compromis în soluţionarea problemei transnistrene. Astfel, Tiraspolul rămîne în postura de aceeaşi monedă de schimb în confruntarea geopolitică dintre principalii actori.