Imprimaţi
 |
| Foto: wikipedia.org |
Lacul de acumulare de la Ghidighici mai este numit şi marea Chişinăului. El este al treilea bazin acvatic din Moldova după mărime, fiind devansat de lacurile de la Costeşti şi Dubăsari. Sau al patrulea, dacă luăm în consideraţie bazinul de acumulare de la Cuciurgan din Transnistria.
Însă marea Chişinăului, construită pe rîul Bîc (al patrulea rîu din ţară după mărime), seacă rapid. Din cauza scăderii bruşte a debitului rîului Bîc, lacul Ghidighici a pierdut, în ultimii 20 de ani peste o treime din volumul său. Salvarea bazinului de acumulare este împiedicată de două probleme – lipsa resurselor publice şi faptul că lacul nu are un proprietar. Timp de patru ani, Guvernul nu poate decide cine trebuie să administreze lacul Ghidighici.
Lacul, pe care nu l-am construit noi
Bazinul de acumulare de la Ghidighici a fost construit în anul 1961, ca un obiectiv de agrement pentru locuitorii Chişinăului, precum şi pentru menţinerea nivelului apei în rîul Bîc şi evitarea inundării capitalei. Acesta a devenit imediat locul favorit al muncitorilor sovietici, obosiţi de rutină.
După finalizarea construcţiei bazinului de acumulare, a început crearea zonei de agrement, în special, pe malul drept. Suprafaţa zonei a constituit circa o mie de hectare, dintre care 124 de hectare au fost ocupate de plantaţii verzi. Aici a fost amenajat un parc, a fost organizată o plajă publică cu propriul serviciu de salvatori, staţie de bărci, unităţi de alimentare publică şi instalaţii de agrement. La Ghidighici au funcţionat şi cîteva pensiuni şi case de odihnă, două sanatorii pentru copii şi staţia de cale ferată „Romaşka”, o baza sportivă. Aici se desfăşurau campionate unionale şi internaţionale la canoe şi iahting.
În planurile de proiectare din 1987, zona de odihnă a lacului trebuia să cunoască o dezvoltare şi mai largă – acolo se preconiza construcţia cîtorva case de odihnă şi a taberelor pentru copii, o bază de antrenament pentru iahting, o staţie de pompare, un hotel şi un aquaparc.
Ulterior, discuţile despre dezvoltarea acestei zone de agrement au început în 2006, cînd prin decizia consiliului orăşenesc al localităţii Vatra, institutul de proiectare „Chişinău-Proiect” a începus elaborarea planului general al oraşului şi al planului amenajării zonei de odihnă Ghidighici.
Pe teritoriul, adiacent lacului, se propunea construcţia unui complex sportiv cu un stadion şi un parc, zonă de odihnă şi cîteva hoteluri. Zona inundabilă de lîngă baraj urma să fie asanată şi să fie utilizată ca zonă de agrement. Iar în legătură cu faptul că zona din apropierea malului lacului era foarte poluată, în plan era planificată acoperirea acesteia cu nisip, trasarea unei alei, amenajarea unui parc şi extinderea plajei.
Lacul Ghidighici nu a fost uitat nici în cadrul examinării planului general al Chişinăului - acesta a primit rolul de zonă principală de agrement pentru locuitorii capitalei şi bază centrală pentru dezvoltarea tipurilor acvatice de sport. Însă toate aceste proiecte au rămas doar pe hîrtie.
Aralul moldovenesc
În perioada sa de existenţă, lacul de la Ghidighici s-a înnămolit şi a secat considerabil. Pe alocuri, nămolul ajunge la 4-6 metri. Ultima dată, nivelul de înnămolire a lacului a fost determinat în 1985. Atunci acesta a constituit 27%. De atunci, presupun specialiştii, acesta ar fi putut creşte de două ori. În consecinţă, timp de jumătate de secol lacul a pierdut peste jumătate din volumul său: a început procesul de înnămolire şi reducere a spaţiului acvatic, apa spală malurile, cresc vertiginos suprafeţele de stuf.
Potrivit doctorului habilitat în ştiinţe biologice, directorului executiv al Asociaţiei Internaţionale a Păstrătorilor rîului Nistru „Днестр Eco-TIRAS”, Ilia Trombiţchi, acest procest a fost favorizat de un complex de factori. Unul dintre cele mai importante sunt meandrele rîului Bîc.
Cînd albia se încovoaie în mod natural, stratul de sol spălat se sedimentează pe parcurs. Cînd însă are loc modificarea artificială a albiei acest lucru nu se întîmplă: solul nimereşte direct în bazin. Pentru salvarea lacului Ghidighici ar fi ideal de reîntoarce albia veche a rîului, aşa cum are loc în alte ţări. Însă, în condiţiile din Moldova, aceasta este mai degrabă de domeniul fantasticului.
Pentru ca peste cîteva zeci de ani, Ghidighici-ul să nu devină o baltă, iar pericolul inundaţiilor să nu devină actual (lacul înnămolit nu poate acumula toată apa), ecologiştii cer adoptarea unui complex de măsuri evidente: 1) Restabilirea zonei acvatice protejate a rîului Bîc şi a afluenţilor lui; 2) Să planteze iarbă, arbuşti şi alte plante de-a lungul malurilor, la o distanţă de 15 metri de rău, pentru a evita eroziunea; 3) Interzicerea lucrărilor arabile în zona acvatică protejată; 4) Lichidarea bazinelor ilegale, construite pe afluenţii şi pe rîul Bîc în ultimii 20 de ani; 5) Restabilirea bazinului, îndepărtînd nămolul.
Însă realizarea acestor puncte este problematică, în anii 1990, procesul de privatizare a pămîntului a afectat şi zona acvatică protejată. În multe locuri nu mai există proprietate publică. Răscumpărarea acestor terenuri de la proprietari este, practic, imposibilă, fără adoptarea unei legi speciale privind exproprierea acestor terenuri în folosul statului, în schimbul acordării unor compensări corespunzătoare proprietarilor.
Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, Vladimir Garaba consideră că singura ieşire din situaţie este introducerea strictă a aratului pe terenurile situate pe malurile rîurilor şi monitorizarea strictă a acestei cerinţe. „Dacă aşa s-a întîmplat că zona acvatică protejată, în multe locuri, a ajuns în proprietate privată, trebuie să-i convingem pe oameni să-şi transforme pămînturile măcar în păşuni”, consideră el.
Din anul 1962, adică din momentul construcţie, bazinul de acumulare de la Ghidighici nu a fost niciodată curăţat. La finele anilor 90, structurile antreprenoriale, care şi-au legat afacerile de dezvoltarea zonei locale de agrement, au întreprins cîteva tentative de curăţire a lacului în zona plajei, însă acestea nu au fost eficiente.
Pentru o curăţare complexă a bazinului acvatic este necesar un echipament tehnic puternic şi suprafeţe pentru stocarea nămolului, amplasate mai sus de baraj. Asemenea instalaţii nu sunt ieftine. Potrivit estimărilor specialiştilor, cheltuielile pentru pomparea nămolului din Ghidighici ar putea ajunge pînă la zeci de milioane de lei. Însă aceste sume sunt destul de suportabile pentru statul nostru.
Copilul cu multe moaşe …
Salvarea lacului este împiedicată de doi factori: lipsa mijloacelor publice şi faptul că bazinul acvatic nu are un proprietar real.
Potrivit Codului Apelor al Republicii Moldova, adoptat încă în anul 1993, obiectivele acvatice, aflate în proprietate publică (iar Ghidighici este anume aşa un obiect), sînt gestionate de un organ special, abilitat de Guvern. „Obiectivele acvatice nu se pot afla concomitent în proprietatea mai multor subiecţi ai dreptului de proprietate publică”, se arată în Codul Apelor.
Însă, în realitate, lacul de acumulare Ghidighici are astăzi doi proprietari mari şi o mulţime de proprietari mai mici.
În 1970, dreptul la utilizarea lacului a fost transmită Societăţii vînătorilor şi pescarilor din Moldova. În septembrie 2010, Guvernul a decis că această structură nu îşi îndeplineşte obligaţiile, prevăzute de Codul Apelor. Potrivit documentului, beneficiarul de folosinţă este obligat să menţină bazinul în stare funcţională instalaţiile hidrotehnice, să asigure iluminatul şi paza bazinului. Însă guvernul a hotărît că Societatea Vînătorilor şi Pescarilor nu a făcut faţă acestor sarcini şi a transmis drepturile de folosinţă a bazinului Ghidighici Agenţiei „Apele Moldovei”.
Însă ulterior, această hotărîre a avut o cale stranie. Reprezentanţii Societăţii Vînătorilor şi Pescarilor, evident, s-au revoltat: timp de 40 de ani de folosinţă au fostfăcute investiţii semnifiative în poularea lacului şi protecţia lui. Precum a declarant atunci preşedintele Societăţii Vînătorilor şi Pescarilor, Oleg CIocoi, din cauza deciziei Guvernului, “vor suferi pierderi, în primul rind membrii simpli ai Societăţii, deoarece aceştia au fost banii lor – costul biletelor, foilor de odihnă şi cotizaţiile anuale”.
Reprezentanţii Ministerului Mediului, la rîndul lor, afirmau că transmiterea lacului Ghidighici în folosinţa exclusivă „Agenţiei Moldovei” va permite asigurarea unei exploatări sigure a lacului. Or, principala destinaţie a bazinului este reglementarea debitului de apă pe rîul Bîc în scopul neadmiterii inundării Chişinăului, iar irigarea, pescuitul şi agrementul sînt activităţi secundare.
În consecinţă, hotărîrea Guvernului cu privire la transmiterea drepturilor de folosinţă a lacului Ghidighici către Agenţia „Apele Moldovei” nu a mai fost publicată şi nu a intrat în vigoare. Iar aceasta înseamnă că beneficiarul prioritar rămîne a fi Societatea Vînătorilor şi Pescarilor.
Drept rezultat, în jurul lacului s-a creat o situaţie paradoxală: Societatea Vînătorilor şi Pescarilor exploatează suprafaţa acvatică a lacului, de baraj răspunde „Apele Moldovei”, pentru starea malurilor şi construcţiile neautorizate – inspectoratul ecologic şi autorităţile locale: o făşie de mal se află în gestiunea localităţilor Vatra, Truşeni, Sireţ etc.
Totodată, în zona acvatică protejată au fost construite un şir de obiective, fapt ce generează întrebări: pe timpurile sovietice construcţia în zona protejată era categoric interzisă. Excepţie se făceau doar pentru taberele pentru copii, cu condiţia respectării tuturor condiţiilor tehnice, pentru a evita poluarea lacului.
O parte din teritoriul acvatic protejat de la Ghidighici a fost dată în arendă încă în anii 90 cîtorva agenţi economici. Iar acum pe malul drept al bazinului accesul la apă este practic imposibil, din cauza numeroaselor avertizări „Teritoriu privat”.
În general, în jurul lacului Ghidighici s-a creat un ghem de probleme, cu toate consecinţele de rigoare. Acest fapt complică soluţionarea problemelor de curăţare a lacului sau a reparaţiei barajului, care nu a fost reparată practic din momentul dării în exploatare, iar acum se află în stare deplorabilă. Lacul nu are un administrator bine definit şi nu are un dosar cadastral perfectat. Iar în această situaţie, nimeni nu va dori să ofere bani nici sub formă de grant, nici sub împrumut.
În consecinţă, după ecologişti, care sunt preocupaţi de posibilitatea dispariţiei acestui important obiectiv acvatic, hidrologii afirmă: Chişinăul se află într-un pericol real şi dacă în viitorul apropiat lacul nu va fi curăţat şi nu va fi reparat barajul, atunci este posibilă inundarea albiei rîului Bîc şi a unei părţi a capitalei.
E clar că acum guvernul are alte probleme - şi semnarea Acordului de Asocieri cu UE şi preconizatele alegeri parlamentare. Însă problemele mediului ne privesc pe noi toţi în primul rînd şi de faptul cum le vom soluţiona astăzi, în ce condiţii, depinde în ce condiţii vom trăi mîine. Dacă nu vor fi adoptate măsuri urgente, lacul Ghidighici, care deja a pierdut o treime de volum, ar putea ajunge în stare critică.
Potrivit informaţiei deţinute de redacţie, noul ministru al Mediului este un specialist cu experienţă în domeniu, cunoaşte bine problemele expuse mai sus şi, posibil, va reuşi să convingă autorităţile în necesitatea de a salva urgent marea Chişinăului.