Imprimaţi
 |
| Foto: greecetoday.ru |
În ultimul timp, în Europa au loc nişte evenimente destul de serioase şi semnificative, care îi transformă imaginea politică şi esenţa ei geopolitică. Astfel, la conducerea acestui continent vin lideri foarte interesanţi din punct de vedere politic, care practic şi-au dat viaţa pentru ca spaţiul politic şi economici comun al vechiului continent să devină realitate. Mulţi dintre ei fac parte din pleiada marilor integraţionişti europeni, a celor „dinozauri politici”, care au creat odinioară UE.
Jean-Clode Juncker, care a devenit preşedintele Comisiei Europeni, face parte din garda veche a liderilor, care considerau crearea Europei unite drept scop al vieţii şi activităţii lor. Alegerea lui la postul de preşedinte al Comisiei Europene, care este de facto, principalul organ executiv al UE, a generat reacţii neunivoce, atît printre elita politică, cît şi printre populaţie. Acest eveniment, a bulversat realitatea politică a Europei şi chiar ar putea avea un impact asupra unităţii ei în viitor.
Pe 28 iunie, 26 de ţări au votat pentru fostul premier şi ministru al Finanţelor din Luxemburg. Pe 16 iunie, mandatul său trebuia confirmat de către deputaţii europeni. Europa şi-a ales un lider nou. Însă ce s-a întîmplat după acest vot în UE?
În primul rînd, acest fapt a provocat o ceartă cu Marea Britanie, în al doilea rînd, evenimentul a generat un „brexit”, ceea ce înseamnă o abreviere de la „ieşirea Britaniei” din UE. (din engleză -„Britain exit – n.tr.)
În acest context, politicianul britanic N. Farage l-a numit pe D. Cameron „loser” („perdant”), considerînd că el a pierdut cu ideea lui de federalizare, deoarece în confruntarea sa împotriva lui Jean-Clode Juncker care a fost susţinut de Merkel, Marea Britanie a fost susţinută doar de dreapta din Ungaria.
Anterior, alegerea conducătorilor UE de asemenea nivel avea loc doar în baza unui consens. Juncker a fost ales pentru prima dată, în pofida opiniilor unor ţări. D. Cameron s-a opus foarte dur împotriva alegerii lui Juncker, deoarece considera acest pas drept „cea mai proastă alegere a Europei”, or Londra a pledat întotdeauna pentru limitarea competenţelor Bruxelles-ului. De facto, conducerea conservatorilor britanici sunt mai aproape de ideile „Europei naţiunilor”, decît actualul model politic al UE. De aceea, britanicii au promovat-o pe C. Lagarde.
Alegerea lui a devenit realitate vinerea trecută, cînd s-au intersectat rus interesele Europei continentale şi cele ale Britaniei, fapt ce ar putea conduce în viitor la destrămarea UE sau la ieşirea Marii Britanii.
Aşadar, ce ştim noi despre Jean-Clode Juncker.
Viitorul premier al Luxemburgului s-a născut pe 9 decembrie 1954, într-o familie simplă, de muncitori, fapt ce reprezintă un mare avantaj pentru Juncker, care a reuşit să parcurgă întreaga scară ierarhică a puterii luxemburgheze şi transeuropene. A mers de la zero, fără a avea un nume răsunător, fără bani, rude influente şi alţi factori.
El şi-a început activitatea politică destul de devreme: la 20 de ani el deja era membru al Partidului Popular Creştin Social din Luxemburg. În anul 1979 el a absolvit facultatea de drept al Universităţii din Strasbourg şi a lucrat iniţiat ca avocat. Poziţia sa activă i-a permis deja în 1984 să fie ales în Parlament. La scurt timp, el a fost numit ministrul muncii şi ministru al politicii bugetare din Luxemburg, iar din 1995 a exercitat funcţia de premier al acestui stat.
Personalitatea lui este caracterizată drept „o parte indivizibilă a vieţii politice din Luxemburg şi a Europei în general”. Ascensiunea lui fulminantă în structura ierarhică a fost atribuită relaţiei lui cu Jasques Santer, fost şef al guvernului Marelui Ducat din Luxemburg.
Din 1997, pe principiu rotativ, el a devenit preşedinte al UE pe o perioadă de 6 luni. Aflat în această funcţie, el a formulat un program serios de luptă cu şomajul, cunoscut ca „Procesul din Luxemburg” şi a creat din miniştrii finanţelor grupul informal „Euro 11”, pentru a crea o structură a uniunii economice şi monetare.
Apogeul activităţii lui practice la postul de lider al Uniunii Europene a devenit politica de crearea a valutei unice a europene. Din punctul lui de vedere, ea era necesară pentru „bătrînul continent pentru ca, pe fonul situaţiei demografice tot mai proaste, acesta să poată concura cu pieţele în curs de dezvoltare”.
Ulterior, Jean-Clode Juncker devine lider al Partidului Popular Creştin Social din Luxenmburg, care face parte din coaliţia de guvernare şi are 3 deputaţi în Parlamentul European.
Totodată, Juncher devine factorul-cheie şi veriga de referinţă în procesele integraţioniste europene, la care participă energic şi activ. Creşterea carierei lui politice este fulminantă şi clar motivată, or, cu fiecare zi, el se apropie tot mai mult de apogeul său în cariera profesională. Deja în 2004, Juncker era examinat ca un potenţial candidat la postul de preşedinte al Comisiei UE.
Deja spre sfîrşitul sec. XX, Juncker deja nu mai este un novice pe culmile puterii europene. Menţionăm că încă în a985, el conducea Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene pentru probleme speciale şi buget. El a condus timp de 19 ani guvernul din Luxemburg, pînă la izbucnirea vestitului scandal cu spioni, după care Juncker şi-a părăsit postul.
În 2011, cancelarul Germaniei, Angela Merkel a propus candidatura lui Juncker la postul de preşedinte al Comisiei Europene. Şi se atunci el a devenit cel mai puternic pretendent la cest post important din UE.
Caracterizînd politica promovată de el, cunoscută ca o suprimare dură a liderilor şi elitelor pro-naţionale, a acelor state, unde izolarea este mai importantă decît UE, decît unitatea europeană, putem spune următoarele. În această direcţie Juncker manifestă măsuri şi paşi extrem de duri, deoarece el însuşi a fost unul dintre cei mai radicali adepţi al integrării europene, or interesele Bruxelles-ului au fost pentru el întotdeauna mai importante decît interesele elitelor naţionale şi a statelor naţionale.
În acest context, vom aduce un exemplu. Iată interviul lui pentru cunoscuta şi respectabila publicaţie germană „Spiegel”. El spune: „Noi adoptăm o decizie, o lăsăm la o parte şi aşteptăm puţin ca să vedem ce se va întîmpla. Dacă după aceasta nu urmează gălăgie şi proteste, deoarece majoritatea în general, nu înţelege despre ce este vorba, noi acţionăm mai departe – pas cu pas, până cînd nu mai este cale de întoarcere. Respectînd acest model, trebuie să continuăm crearea Statelor Unite ale Europei”.
Reieşind din cele spuse de Juncker se vede că această persoană este fidel anumitei idei şi acţiunile lui nu sunt dictate de motive de carieră sau egoiste. El este motivat de un scop bine conturat şi de mijloacele de atingere a lui. Iar scopul lui este crearea Statelor Unite ale Europei, a acelei formaţiuni măreţe, la care visau gînditorii şi marele personalităţi ale trecutului.
Într-adevăr, egocentrismul lui filozofic şi economic este unul total, deoarece, precum afirmă el însuşi, toate sau practic toate bazele culturii europene îi sunt aproape. „Cînd vreau să spun ceva în franceză, eu gîndesc în germană, cînd vreau să vorbesc în germană, gîndesc în franceză”, a declarat Juncker.
Menţionăm că în cariera sa, dar şi în viaţa de zi cu zi, Juncker se manifestă ca un adevărat şoim european. El este, mai degrabă, un politician rus, care poate duce după sine, punctînd doar nivelurile de sus ale ţintei şi ideii. Acest fapt reiese din declaraţiile lui.
Criza datoriilor în Grecia: „Să le spunem grecilor că ei vor primi, în orice caz, ajutor, va fi un semnal greşit. Să le spunem concetăţenilor noştri că grecii nu vor primi nici un su, va fi contraproductiv. Trebuie să putem păstra tăcerea”. Sau referitor la capacitatea de conducere a Grupului european (a Consiliului de miniştri ai Finanţelor UE): „Sarcina mea de bază este să nu admitem dezorganizarea … este un lucru migălos, fără a obţine lauri”.
Rigiditatea lui politică s-a manifestat şi în declaraţiile sale din campania electorală, privind o posibilă colaborare cu extrema dreapta. El atunci a declarat că nu va lucra niciodată cu aceste forţe politice şi cu aceşti lideri.
Referitor la confruntarea, ce se atestă în prezent, între UE şi Rusia, înţelegînd problemele, care stau la baza acesteia, el a declarat: „Nu puteţi să introduceţi sancţiuni, care nu vor avea impact asupra voastră. Dar dacă noi vrem să rămînem ceea ce suntem – o comunitate, bazată pe valori similare, atunci noi trebuie să plătim acest preţ. Este neplăcut, dar apărarea valorilor generale merită efortul”, consideră Jean-Clode Juncker.
Aşadar, noi vedem, că în persoana lui Juncker, Europa capătă un conducător dur, neunivoc şi destul de serios, care şi-a dedicat viaţa pentru anumite idealuri, pilonii cărora este edificarea UE. Europa pentru el este mai important decît orice şi Rusia va obţine în persoana lui un negociator şi lider complicat, dar şi un oponent clar şi sincer. E bine sau rău, va arăta timpul, dar mai bine să avem de a face cu un politician, care gîndeşte independent, decît cu o marionetă politică.
În încheiere, vreau să menţionez că în persoana lui Jean-Clode Juncker, Europa astăzi are un lider real, un lider care stă pe un fundament trainic al ideilor, bazat pe înţelegerea realităţilor şi a teoriilor financiare şi politice clasice. Însă acest politician nu este un teoretician, rupt de realitate, or întreaga lui cale parcursă vorbeşte despre faptul cine constituie vîrful unui anumit lanţ politic al elitelor din Europa. El este un politician conştient şi bine conturat, care îşi menţine o idee serioasă ascunsă, o linie conspirativă în înaltele cercuri şi elite ale vechiului continent.
Iată de ce el nu este acceptat de premierul britanic D. Cameron, deoarece venirea lui înseamnă nu doar cuvintele deşarte ale celor din stînga, ale politicienilor fără noimă, dar manifestarea în viaţa politică a Europei a celor, care real, de decenii au stat la baza măreţului proiect al unităţii continentale şi a creării din Europa a unei formaţiuni geopolitice cu adevărat importante, scopul căreia se găseşte în doctrinele misticilor europeni şi în cercurile înalte ale aristocraţiei europene.