Foto: noi.md |
În jurul reparaţiei străzii Alecu Russo din capitală se creează o situaţie paradoxală. Reparaţia drumului ce leagă sectorul Râşcani de sectorul Ciocana a început în 2012 pe banii donatorilor străini. Pînă în prezent, termenul de dare în exploatare a fost amînat de trei ori. Ultima dată autorităţile au promis darea în exploatare a străzii pe 1 august, însă acestea deja au stabilit un nou termen – 1 septembrie. Iniţial, municipalitatea a invocat probleme cu comunicaţiile, parcările şi chioşcurile, iar acum cu panourile de publicitate şi amenajarea sensurilor giratorii în intersecţii.
Apropo, sensurile giratorii sînt o iniţiativă a primarului general, ele nici nu au fost prevăzute de proiectul iniţial de reparaţie a străzii. Peste 7-10 zile, potrivit şefului direcţiei transport public şi căi de comunicaţie Igor Gamreţchi, vor fi construite sensuri giratorii permanente în două intersecţii: B. Voievod- bulevardul Moscovei - A. Russo - Kiev şi A. Russo - Sadoveanu.
Reparaţia nu poate fi finalizată ea poate fi sistată
De aproximativ doi ani, locuitorii capitalei sunt nevoiţi să meargă pe str. A. Russo (mai ales în zona spitalului nr.3, CC „Soiuz”, unde sunt amplasate cîteva licee) printre deşeurile de construcţie, acostamente rîmate, care în urma ploilor se transformă în bălţi, şi să traverseze strada pe trecerile de pietoni neamenajate.
Pînă acum, situaţia era salvată de semafoarele de la intersecţia Bulevardului Moscovei şi str. Dimo. Însă în ultimii doi ani, primăria a efectuat de cîteva ori experimente cu deconectarea lor. Prima dată, anul trecut sensul giratoriu a fost instalat temporar la prima intersecţie şi, se zice că şi-a demonstrat eficienţa, însă a complicat viaţa pietonilor.
Iar în anul acesta, sensul giratoriu temporar a fost instalat la a doua intersecţie. Era clar din start, că ideea nu va avea sorţi de izbîndă. Intersecţia îngustă fără o circulaţie ordonată a adus la apariţia ambuteiajelor şi haosului. Situaţia a fost înrăutăţită şi de construcţia chiar în intersecţia a unei clădiri cu şase etaje (în imediata apropiere de spitalul „Sfînta Treime”), din cauza ambulanţele nu mai pot intra practic pe teritoriul instituţiei. De aceea, peste cîteva zile, semaforul a fost reconectat.
În cadrul şedinţe operative a Primăriei a fost menţionat că timp de 7-10 zile vor fi amenajate sensuri giratorii permanente la intersecţiile cu bulevardul Moscova şi pe deal: intersecţia A. Russo şi M. Sadoveanu. Însă dacă primul sens giratoriu a fost testat, atunci al doilea – nu. Unii consilieri municipali spun că autorităţile municipale intenţionează să instaleze, practic, cu ochii închişi, un sens giratoriu pe o stradă, care are un unghi înalt de înclinare, fapt ce ar putea complica circulaţia automobilelor, mai ales în perioada de iarnă.
Însă Dorin Chirtoacă afitmă că „extinderea bulevardului fără a fluidiza traficul transportului nu are sens. Dacă al dori să fac ceva standard, aş fi făcut cu un an în urmă. Însă eu am vrut ceva mai mult decît standard”.
Se pare că edilul este urmărit de mania sensurilor giratoare. În 2013, el a vrut să anuleze semafoarele încă la patru intersecţii din centrul capitalei. Se preconiza deconectarea semafoarelor la intersecţiile străzilor: Mihai Viteazul –Ştefan cel Mare, Ciuflea – Ştefan cel Mare, Ismail – Ştefan cel Mare, Vasile Alecsandri – Ştefan cel Mare. Însă poliţia nu şi-a dat acordul pentru aceste experimente.
Anterior, direcţia transport public a deconectat semafoarele la intersecţiile străzilor Negruzii, D. Cantemir. Însă ulterior, acestea au fost reconectate.
Iluminat european, parcări europene, panouri europene?
Consilierii consideră că, în cazul amenajărilor sensurilor giratorii, primarul general şi-a depăşit atribuţiile. În primul rînd, toate lucrările se efectuează fără aprobarea Consiliului Municipal. În al doilea rînd, nu este corect să începi un proiect şi să-l modifici ulterior.
„Aici miroase a corupţie. Se lansează proiectul, se organizează tenderul, apoi apar noi lucrări, dar un nou concurs nu se mai desfăşoară, iar mijloacele sunt alocate unei companii”. De menţionat că pe parcursul reparaţiei străzii, bugetul s-a majorat de două ori şi a ajuns la 100 mil. lei. În al treilea rînd, amenajarea parcărilor, pentru o parte dintre care primăria obţinut permisiunea tăierii brazilor multiseculari, s-a efectuat „din ochi”.
Deja de mult timp Consiliul Municipal nu reuşeşte să examineze Strategia de dezvoltare a parcărilor în Chişinău. Este un document foarte important. Şi doar după adoptarea acestuia pe această stradă trebuiau să apară locuri pentru parcare. Însă funcţionarii au decis să nu mai aştepte adoptarea unor regulamente.
În cadrul şedinţei operative, primarul general le-a amintit funcţionarilor că, pentru a-i conferi un aspect european acestei străzi, ea trebuie curăţată de panourile publicitare, cu excepţia ecranelor LED, cu proprietarii cărora primăria are „contracte separate”.
Reprezentanţii direcţiei asistenţă juridică promit că pînă la 1 septembrie toate panourile vor fi mutate. Însă, primarul a rămas uimit de răspuns. Potrivit lui, autorizaţiile pentru publicitatea stradală au expirat încă în 2012, cînd au fost lansate lucrările de reparaţie a străzii. Ce-i drept, autorizaţiile au fost prelungite pînă în 2013. „Dar acum e deja 2014 şi reiese că agenţiile de publicitate lucrează ilegal de un an”.
Funcţionarii de la Primărie mai speră că participanţii pe piaţă îşi vor demonta singuri instalaţiile. Însă, din experienţa demolării billboard-urilor de pe str. Dacia, unele dintre acestea au fost demontate de autorităţile locale din mijloace bugetare. Totodată, în această istorie încă nu a fost pus punctul pe „I”. Unele agenţii au acţionat primăria în judecată. În afara compensării cheltuielilor, agenţiile mai cer de la primărie şi achitarea pagubelor de milioane de lei. Direcţia juridică a primăriei spune că nu a primit o informaţie oficială în acest sens.
Încă un caz elocvent, legat de reparaţia acestei străzi. Recent, autorităţile locale au declarat că primărie este în căutarea proprietarilor construcţiilor ridicate deasupra trecerii subterane de lîngă CC „Soiuz”. Potrivit autorităţilor locale, instalaţiile masive nu corespund proiectului şi modernizării străzii Alecu Russo şi urmează a fi demolate. O situaţie absurdă – autorităţile locale, care dau în arendă pasajele subterane nu sunt în stare să-i găsească pe proprietarii acestora¬?
Dorin Chirtoacă atunci a declarat că este „absurd să dai în arendă staţiile şi pasajele subterane. Este o bătaie de joc, cum a fost prin anii 90, cînd în locul staţiilor transportului public la noi erau baruri, cafenele, magazine şi multe altele. Iar în locul trecerilor de pietoni – adevărate pieţe subterane”.
Însă el se pare că a uitat despre recentul scandal în Consiliul Municipal, cînd un şir de pasaje subterane mai aglomerate urmau să fie date în arendă firmei, proprietarul căreia se presupune că este fratele primarului general.
În legătură cu reparaţia străzii A. Russo trebuie să mai amintim şi promisiunile privind pistele pentru biciclişti. Primarul general cere amenajarea lor pe această stradă, dar şi în întregul oraş. Aceasta la fel constituie un subiect preferat de Dorin Chirtoacă. Însă pistele nu mai au apărut nici până acum, iar bicicliştii continuă să circule pe carosabil.
De menţionat că recent acestea au fost „mărul discordiei” în primăria capitalei. Atunci acestea au fost criticate dur. Bicicliştii chiar au expediat un mesaj la Primărie, la care au anexat şi poze, unde pista pentru biciclişti trece printr-o staţie, printr-un stîlp şi apoi îşi schimbă direcţia la 90 de grade. Viceprimarul Chişinăului Nistor Grozavu a criticat dur liniile galbene pentru biciclişti şi a declarat că schema amplasării acestora trebuie să fie una complexă şi elaborată cu participarea specialiştilor.
Însă cei de la direcţia transport consideră că schema pistelor pentru biciclişti este destul de normală şi că unii nu fac altceva decît să critice. De aceea, experţii nu sunt implicaţi, iar totul se face la indicaţiile directe ale primarului general. Cum va spune, aşa vom desena.
Reabilitarea străzilor capitalei se preconizează a fi finalizată pînă la toamnă
Între timp, reparaţia curentă a străzilor capitalei continuă. În aceste scopuri, primăria municipiului a alocat din buget 12 milioane de lei.
Săptămîna aceasta, la Chişinău se preconizează reparaţia unui şir de străzi din capitală, precum şi din curţile blocurilor, a declarat luni, Igor Gamreţchi. Sunt planificate lucrări de reparaţie pe unele sectoare ale drumurilor din sectoarele Centru şi Buiucani pe străzile Drumul Viilor, Ion Creangă, pe podul de pe strada Ismail, precum şi străzile Paris şi Calea Ieşilor.
La Botanica vor fi reabilitate drumurile din perimetrul Bulevardul Dacia – Aeroport, pe străzile Cetatea Albă şi Cernăuţi.
În sectorul Rîşcani al capitalei vor fi continuate lucrările de reparaţie pe Bulevardul Moscovei, se planifică amenajarea trotuarelor şi a pasajelor subterane, precum şi reparaţia drumurilor de acces în curţi.
La Ciocana se vor afla în reparaţie străzile Milescu Spătaru şi Mircea cel Bătrîn. Săptămîna trecută, la Chişinău au fost reparate segmente de drum de pe 16 străzi.