Din septembrie, Moldova va avea un ombudsman în psihiatrie

vineri, 12 septembrie 2014, 17:17
Foto: grosetgros-avocats.fr
Victor Surugiu

În toată lumea are loc o creştere a numărului de persoane cu devieri psihice, iar Moldova nu este o excepţie în acest sens. Deja astăzi, în ţară sînt înregistraţi 100 mii de oameni care au probleme cu psihicul. Creşterea numărului de nevroze, psihopatii şi altor dereglări psihice, cel mai des, se atestă printre persoanele social vulnerabile, cu o situaţie materială instabilă. Luna această, în Moldova, îşi va începe activitatea „ombudsmanul în psihiatrie”, care va apăra drepturile pacienţilor din instituţiile psihiatrice.

Politicienii cultivă imaginea de inamic

Astăzi, oamenii cu dereglări psihice pot fi întîlniţi peste tot: în şcoli, la întreprinderi, în transport, pe străzi şi în magazine. În esenţă, fiecare persoană, în anumite perioade din viaţă, are nevoie, într-o măsură sau alta, de asistenţa psihiatrilor sau psihoterapeuţilor. Mulţi se adresează la specialist pentru o simplă consultaţie privind insomnia sau o stare depresivă. Însă aceşti pacienţi nu ajung în statistica oficială.

În instituţiile medicale sînt înregistrate doar persoanele cu capacităţi psiho-sociale sau intelectuale limitate. Din 100 mii de persoane, aflate la evidenţă, anual sînt spitalizaţi peste 20 de mii de pacienţi. Circa 2,2 mii de pacienţi sînt internaţi permanent în dispensare psiho-neurologice. Alte 3 mii de persoane mature în mod oficial sînt lipsite de capacitate juridică.

Potrivit prognozelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pînă în anul 2020, dereglările psihice vor face parte din primele cinci maladii, ce duc la pierderea capacităţii de muncă. Experţii notează: în comparaţie cu anii 90, numărul clienţilor clinicilor de psihiatrie din Moldova aproape s-a dublat. A crescut numărul persoanelor care suferă de aşa maladii psihice serioase precum: schizofrenia, psihoză maniacal-depresivă şi epilepsia. Iar dereglările nevralgice şi depresiile au căpătat caracter în masă. Pînă la o treime din cazurile de absolvire a serviciului militar sînt legate de probleme psihice.

Specialiştii explică această creştere a acestui tip de boli prin majorarea numărului de invalizi şi persoanelor aflate în incapacitate de muncă. Situaţia din Moldova este agravată de factorii tradiţionali, printre care se numără intoxicaţiile alimentare, sărăcia în masă, lipsa locului de muncă. Neîncrederea în viitor, generată de instabilitatea economică şi politică din ţară, de asemenea, contribuie la dereglarea psihicului.

Toate aceste circumstanţe acţionează mai mult asupra copiilor, declanşînd boala la etapa timpurie de dezvoltare. Există date, ce arată că majoritatea micuţilor din Moldova se nasc cu diverse maladii psihice. Iar aceste boli, care pot fi tratate printr-un climat psihologic sănătos în jurul copilului, în realitate doar se agravează din cauza mediului nefavorabil, în care sînt crescuţi şi educaţi micuţii.

Putem spune că aportul său în sporirea numărului de bolnavi psihic este adus şi de politicienii, care cultivă în permanenţă imaginea de inamic. În rezultat, locuitorii Moldovei încep să vadă duşmani pretutindeni, atît în Est, cît şi în Vest. Specialiştii notează, de asemenea, că unii pacienţi se regăsesc în politică sau devin lideri ai unor organizaţii extremiste.

Sistemul de control clachează

Acum cîteva decenii, oamenii cu probleme psihice serioase nu aveau posibilitatea de a-şi întemeia familie şi să nască copii, deoarece aceste maladii evoluează cu diferite agravări. Odată cu elaborarea noilor preparate a apărut posibilitatea de a menţine persoana în stare adecvată. De aceea, oamenii cu maladii psihice incurabile acum pot lucra şi crea familii, în timp ce asemenea boli serioase ca schizofrenia se transmit doar prin ereditate.

Totodată, în ultimii ani, se atestă o tendinţă de creştere a săvîrşirii unor acţiuni periculoase de către bolnavii psihic – numărul acestora s-a dublat. Anual, se deschid şi se clasează sute de dosare penale în legătură cu lipsa facultăţilor mentale ale învinuiţilor. Potrivit specialiştilor, printre motivele evidente ale acestui fenomen este creşterea numărului de boli psihice şi liberalizarea controlului medical, insuficienţa acestuia.

„În timpurile URSS funcţiona un sistem de control asupra persoanelor bolnave psihic, - comentează unul din medicii de la o clinică de psihiatrie. – Posibil, că în unele cazuri erau încălcate drepturile omului, dar, totuşi, datorită acestor dispensare psiho-neurologice oamenilor li se acorda asistenţa necesară la timp, era bine organizată profilaxia şi tratamentul celor bolnavi psihic.

Astăzi, pacienţii au mai multe drepturi, dar ei se simt tot mai prost. Oamenii cu dereglări psihice, majoritatea cărora sînt săraci, nu au cu ce-şi procura medicamente. Da, pentru o parte din bolnavi, preparatele sînt gratuite, ca tratamentul în spitalele psihiatrice. Însă există prea multe excepţii de la ceastă regulă, iar statul nu este în stare să acopere toate necesităţile acestei categorii de cetăţeni.

În reţelele farmaceutice preparate psihotrope sînt suficiente, însă în legătură cu scumpirea lor permanentă, ele devin inaccesibile pentru populaţie. În scurt timp, noi ne-am putea confrunta cu situaţia că toate dereglările psihice, care erau anihilate anterior prin medicamente, vor începe să se agraveze din nou.

Iar acest fapt ar putea fi urmat de o creştere a acţiunilor periculoase, săvîrşite de bolnavii psihic. Lăsaţi în voia sorţii, pe străzi, ei pot prezenta un pericol semnificativ, pot destabiliza situaţia în societate. De aceea, statul trebuie să ia sub control această situaţie, să acordă atenţia necesară monitorizării şi tratamentului persoanelor cu dereglări psihice”.

Personalul medical este acuzat de maltratare

În acelaşi timp, organizaţiile internaţionale susţin că drepturile acestei categorii de populaţie în Moldova sînt grav încălcate. În primul rînd, este vorba despre maltratarea şi agresiunea fizică din partea personalului medical, lipsa informaţiei privind tratamentul aplicat. În opinia experţilor străini, autorităţile au ascuns această problemă, iar aceasta începe a fi discutată abia acum.

Anul acesta, pe lîngă Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul ONU a fost deschis Centrul naţional de management în sănătate. Pacienţii cu capacităţi psio-sociale sau intelectuale reduse au obţinut posibilitatea de a depune aici plîngeri. Totodată, a fost creată o listă cu 13 avocaţi, ce doresc să se ocupe în mod prioritar de dosarele pacienţilor instituţiilor psihiatrice.

Pe parcursul a 9 luni, în Moldova a activat un „ombudsman în psihiatrie”, care a primit 5,6 mii de plîngeri de la 1,5 mii de persoane cu probleme psihice, în special, internate în instituţii specializate. Acesta examina dosarele singur, le transmitea terţelor persoane sau instituţiilor judiciare. Însă, recent, acest proiect-pilot, finanţat de PNUD, s-a încheiat.

În septembrie, în Moldova va apărea un nou consultant naţional în instituţiile psihiatrice (avocatul pacienţilor), oficiul căruia va fi amplasat în incinta Centrului Naţional de Management în Sănătate. Mandatul său va fi pînă la finele anului 2015. Consultantul va efectua regulat vizite de lucru în toate spitalele psihiatrice şi alte instituţii de profil de tip internat.