Imprimaţi
 |
| Foto: noi.md |
În satul Gura Camencii, raionul Floreşti, pe un teritoriul de 12 ha, funcţiona pînă nu de mult întreprinderea „Cereale Fluor” SA (elevator). Principalul gen de activitate a acestei întreprinderi, ce a fost prosperă cîndva, păstrarea şi prelucrarea pînă la 50 mii de tone de cereale. Aici este o moară, presă de ulei, încăperile fermei de porci. Întreprinderea depozitează cerealele din rezerva de stat. Cîndva, aceasta producea şi zeci de tone de furaje.
Întreprinderi similare – elevatoare, inclusiv amplasate în apropiere, nu sunt sărace, deoarece producători sunt mulţi, însă nu toţi au capacităţi suficiente de depozitare. De aceea, apariţia unor probleme privind utilizarea spaţiilor la această întreprindere, proprietarul principal al căruia este statul (83%), este cel puţin ilogică.
Însă contrar logicii şi indicatorilor economici ai întreprinderilor similare, pe 29 septembrie 2010, pe numele întreprinderii "Cereale Flor" SA a fost intentată procedura de faliment. Datoriile întreprinderii în 2011 constituiau 186 mil. lei, dintre care mai mult de jumătate sunt față de stat.
Creditorii au decis că în afara restructurării, altă variantă de rambursare a datoriilor nu există. Și adunarea generală a creditorilor ia de două ori decizia de a aplica planul de restructurare și însărcinează administratorul procesul de faliment să pregătească planul. Decizia finală a fost adoptată pe 18 aprilie 2013.
Pe 2 mai 2013, Curtea de Apel din Bălți a aprobat procesul verbal al adunării generale a creditorilor din 18.04.2013. Creditorii priveau cu speranță în viitor. Însă pe 3 mai 2013, administratorul procesului de faliment, fără avizul creditorilor, fără acordul judecătoriei, a decis să vîndă totul. Administratorul a uitat despre decizia adunării creditorilor, aprobată de instanță – privind aplicarea procedurii de reorganizare și elaborare a planului.
În final, pe 3 mai 2013, a apărut documentul oficial „Decizia privind vînzarea”, editat unilateral și voluntar de către administrator, în care era indicat: „Au fost studiate propunerile tuturor cumpărătorilor potențiali”. Însă pînă astăzi este secret cine au fost acești potențiali cumpărători.
Din toate aceste propuneri necunoscute, cea mai bună s-a dovedit a fi oferta unei societăți cu răspundere limitată, despre care pe piața depozitării și procesării cerealelor nimeni nu a auzit. Ce nu e de mirare, deoarece, această SRL nu a desfășurat activități operaționale, ce ar fi permis procurarea unui obiect cu 13 mil. de lei. De unde a luat acești bani? Această întrebare trebuia pusă de stat în persoana organelor de profil sau chiar de drept.
Administratorul a spus, administratorul a făcut” pe 14 mai 2013, 39 de construcții, adică zeci de mii de suprafețe, amplasate pe 12 ha, au fost vîndute cu 13 milioane de lei. Vîndute fără avizul și acordul proprietarului, creditorilor, instanței judiciare. La un preț de trei ori mai mic decît costul de bilanț. Specialiștii consideră că doar construcția unui obiect similar, fără utiliaj și legătură feroviară, fără terenuri, costă peste 5 milioane de euro.
Curtea de Apel Bălți, care pe 2 mai 2013 a aprobat decizia adunării generale a creditorilor privind aplicarea procedurii de reorganizare, fără a chema principalii creditori, membri ai consiliului, pe 15 mai 2013, adoptă decizia privind anularea tuturor restricțiilor și înregistrarea contractului de vînzare-cumpărare.
E firesc că în această situație creditorii și-au pus întrebări. Cum un notar putea să autentifice contractul de vînzare-cumpărare a imobilului, în lipsa deciziei organelor abilitare de gestionare a întreprinderii? Mulți știu că nu orice notar va perfecta un contract, dacă procesul verbal, care autoriza tranzacția, nu a fost semnat în prezența lui.
Cum notarul a autentificat vînzarea-cumpărarea, cînd imobilul a fost arestat și sechestrat – atît de instanțele judiciare, cît și de executorul judecătoresc?
Cît de credibile au fost declarațiile administratorului falimentului și ale vînzătorului, dacă pe 15 mai 2013, el au contestat în instanță declarația privind anularea tuturor sechestrelor, pentru a înregistrat contractual de vînzare-cumpărare, și în aceeași zi, pe 15 mai 2013, instanța a satisfăcut solicitările și a emis încheierea?
Administratorul trebuia să reușească timp de o zi – 15 mai 2013 – să depună cererea în judecată, să obțină decizia favorabilă a instanței și să înregistreze în alt raion la cadastru contractual de vînzare-cumpărare. Teoretic, acest lucru este posibil, însă cei care activează la modul practice în acest domeniu înțelege ce este nevoie pentru asemenea viteză. Și aici nu e doar o pură operativitate.
Principala întrebare a creditorilor este: cum o singură persoană, împotriva voinței și deciziei creditorilor, fără acordul instanței de judecată, care conform legii asigură supravegherea procesului de faliment, fără declarații, licitații, coordonare și respectarea a zeci de alte formalități, poate să vîndă un complex patrimonial imens?
Creditorii au pus această întrebare în instanță, depunînd o plîngere împotriva acțiunilor administratorului, care a fost examinată mai mult de un an. În acest răstimp, întreprinderea a mai fost vîndută de 3 ori, avînd 4 proprietari. Nenumăratele declarații ale creditorilor privind arestul patrimoniului au fost ignorate de către instanță.
Uneori, se întîmplă lucruri interesante: cererea administratorului privind anularea arestului și sechestrelor a fost examinată în aceeași zi, iar solicitarea privind arestul și legalitatea acțiunilor administratorului – peste un an. La această întrebare, majoritatea știe răspunsul, pur și simplu nu îl pronunță cu glas tare.
În final, Curtea de Apel Bălți, pe 5 august 2014, a emis o decizie: administratorul a acționat legal, inclusive și concluzia privind contractul de arendă. Nu vom mai comenta decizia instanței.
Încercînd să ne clarificăm în acest caz, am atras atenția la componenta comercială a procesului, deoarece este vorba de o întreprindere. Unde e interesul? Iar interesul s-a dovedit a fi destul de serios.
În primul rînd – prețul vînzării întreprinderii de către administratori. Creditorii spun că 13 milioane de lei e puțin. Administratorul spune că mai mult, în principiu, este imposibil.
Da, fiecare are opinia și estimarea sa, însă există realitatea și oportunitatea economiceă, iar ea constă în următoarele. Tot, ce a vîndut administratorul conform contractului din 14 mai 2013 cu 13 milioane de lei, deja pe 1 iulie 2013, în numele „Cereale Fluor” a fost luat în arendă la prețul de 450 de mii de lei pe lună.
Aici trebuie să menționăm că, utilizînd doar o jumătate din capacități, „Cereale Fluor” SA primește în aceeași perioadă pentru păstrarea cerealelor din rezerva de stat 500 de mii de lei pe lună, fapt ce îi permite să achite arenda. Cu alte cuvinte, dacă utilizarea a doar jumătate din capacitate permite obținerea a 500 de mii de lei, atunci, întreaga capacitate – 1 milion de lei (dar mai sunt moara, presa pentru ulei, brutăria).
în cele din urmă, 13 milioane de lei, achitate pentru obiect, sunt răscumpărate cu siguranță, timp de un an. Despre o asemenea rentabilitate visează orice afacere lu doar proprietarul în persoana statului nu are nici un interes. Altfel cum se explică o luptă atît de pasivă pentru obiectul pierdut? Nu au întreprins nimic nici Ministerul Agriculturii, nici Ministerul Economiei, SIS, nici alte structuri și instituții. Nu s-a manifestat nici Guvernul și comisiile de profil.
Agenția pentru Rezerve Materiale – structură, care mulți ani a gestionat acțiunile elevatorului din numele statului și care, de facto, este proprietarul administrator, răsuflă adînc și duce o corespondență anemică. Dar nici nu trebuie să ne așteptăm la o mare activitate din partea acesteia, deoarece „Cereale Flor” a fost adusă la faliment anume sub conducerea acestei agenții, care gestiona de minune patrimoniul oferit.
Interesant, dacă totul s-ar fi aflat în mîinile unui proprietar particular, ar fi admis oare acesta ca să-i dispară fără urmă zeci de mii de tone de cereale? Or, numai rezervele de stat au fost prejudiciate cu 75 milioane de lei, iar proprietarii privați – aproximativ cu aceeași sumă. Oare nimeni din funcționarii responsabili și organele de control nu se interesează cum și unde, timp de 2-3 ani, de la o întreprindere, au putut să dispară mărfuri de stat în valoare de 75 milioane de lei? Anume atîta constituie cererea creditorilor către Agenția Rezerve Materiale. Aceasta, în condițiile în care rezerva de stat se află la balanța și sub supravegherea SIS. Totodată, bugetul de stat și fondul social au pierdut peste 10 milioane de lei.
Apoi funcționarii ne spun: „Din păcate, nu sunt bani pentru educație, medicină, grădinițe, echipament sportiv”. Iar noi credem și înțelegem că bani, într-adevăr nu-s, deoarece cineva s-a uitat printre degete cum sunt utilizate ineficient proprietatea publică. Nimeni nu e vinovat, dar sute de milioane au dispărut.
Creditorii au depus recurs și așteaptă răspuns. Pe 1 octombrie 2014, examinarea dosarului este fixată la Curtea Supremă de Justiție. Ținănd cont de circumstanțe, trebuie să fim realiști și să percepem realitatea adecvat, însă în adîncul sufletului, mulți așteaptă o minune. Dorim foarte mult ca aceasta să se întîmple. Fără aceasta, toate discuțiile despre fapte mărețe, despre echitate și adevăr, despre reforme și succes, despre integrare și un viitor luminos – sunt vorbe goale, calea spre întuneric, unde din nou a învins răul.
Zeci de întreprinderi, sute de familii ce se ocupă cu agricultura, posibil, nu vor mai ajunge să-și recupereze patrimoniul. Pentru cineva sunt bani, rezultatul activității timp de un an. Ce le vor spune părinții copiilor săi, mulți dintre care au muncit de rînd cu părinții, pentru a strînge roada, pe care au dat-o la păstrare, iar acum ar putea să nu o poată primi înapoi? În ce țară își văd ei viitorul?