Mita sub mantie, sau reforma pe fonul arestărilor

marți, 7 octombrie 2014, 16:35
Foto: businessclass.md
Victor Surugiu

În fiecare lună, în Moldova sunt reținuți cel puțin unul sau doi avocați bănuiți în acte de corupție. Ei acționează în rolul de intermediari, ca un fel de „agenți de influență”, promițînd pentru o anumită recompensă să influențeze procurorii, judecătorii, experții medicali și alte persoane pentru adoptarea unei decizii favorabile. În opinia experților, estorcarea și primirea mitei înflorește în acest sistem în mare parte din cauza ineficienței reformei și a controlului slab din partea organelor de autoadministrare.

Săptămîna trecută, pe lîngă Ministerul Justiției a fost creat un grup internațional, care se va ocupa cu examinarea și elaborarea modificărilor la legislația privind avocatura. Activitatea acestuia este sprijinită de Ambasada SUA și Inițiativa Supremației Legii (ABA/ROLI) în Moldova. Acești parteneri și-au exprimat disponibilitatea de a susține inițiativele legislative îndreptate spre lupta împotriva corupției în sectorul justiției.

Grupul de lucru va stabili condițiile de obținere a licențelor de avocat în Moldova. Experții au sarcina de a stabili niște criterii exacte și transparente de admitere pentru practicarea avocaturii, bazate pe merite. Membrii grupului de lucru vor revizui mecanismele răspunderii disciplinare și alte direcții ale reformei.

„În ultimii ani au fost întreprinse multe măsuri pentru a scoate reforma avocaturii din impas, însă, din păcate, acest lucru nu s-a întîmplat, - menționează unul dintre experții noștri. – Parlamentul a adoptat modificări de amploare, însă majoritatea lor s-a dovedit a fi nefuncționale. Se pare că această situație le convine multora: membrilo comunității de avocați le este mai confortabil să lucreze cu ajutorul metodelor vechi, în condițiile haosului și lipsei organelor eficiente de autoadministrare.

Pe parcursul unei perioade îndelungate, Uniunea avocaților nu a putut angaja un secretar general, deși potențialilor candidați li s-a propus un salariu decent – chiar mai mare decît al președintelui organizației. Nu au fost implementate nici alte inovații utile. În rezultat, totul rămîne la locul lor, inclusiv actele de corupție”.

De la începutul acestui an, Centrul Național Anticorupție (CNA) a intentat peste zece dosare penale împotriva avocaților. Majoritatea lor a fost deja transmisă în judecată pentru examinarea în fond. În vizorul oamenilor legii ajung atît juriști tineri, cît și colegi cu experiență. De cele mai dese ori, avocații fixează întîlniri pe teritoriu neutru, iar unii primesc banii chiar în propriul oficiu. Iată care este cronica ultimelor luni.

În luna iunie, un avocat din Chișinău a fost reținut, fiind bănuit de trafic de influență. El a cerut de la clientul său o sumă mare, în schimbul influențării procurorului, judecătorilor din sectorul Centru și Curtea de Apel Chișinău, într-un dosar privind traficul de ființe umane.

Avocatul a promis că va obține recalificarea articolului de acuzare din „trafic de persoane” în „proxenetism”. Banii au fost transmiși în două tranșe, iar în timp ce primea a doua tranșă, avocatul a fost reținut. În urma perchezițiilor în automobilul lui au fost depistate 4,5 mii de euro. Potrivit surselor din cadrul Procuraturii generale, în prezent, urmărirea penală a fost finalizată, iar dosarul a fost transmit în instanță.

În luna august, ofițerii CNA au reținut un avocat, după ce acesta a primit mită în valoare de 2,5 mii de euro. Banii au fost primiți de la un client, pe numele căruia era inițiată o urmărire penală. Ca și în alte cazuri, deținătorul licenței de avocat i-a promis clientului său să ajungă la o înțelegere cu procurorul privind o pedeapsă mai blîndă. Inculpatul a fost arestat în flagrant în oficiul său.

În septembrie, în plasa oamenilor legii a căzut șeful biroului de avocați din Bălți, fiind bănuit de abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, el a cerut și a primit mită în valoare de 4 mi de euro, pentru a influența medicii de la spitalul psihiatric din Chișinău să emită o încheiere privind incapacitatea facultăților mintale a clientului său, care era bănuit de omor intenționat și atentat. O parte din banii primit au fost găsiți la avocat în timpul percheziției. Operațiunea de reținere a avut loc în raionul Fălești, în casa unei rude a acuzatului.

Un alt avocat, reținut de angajații Procuraturii Anticorupție, în septembrie, a primit prin estorcare, 2,5 mii de euro, promițînd în schimb să contribuie la clasarea dosarului penal în privința clientului său, acuzat de relații sexuale cu o minoră. Avocatul a fost reținut în automobilul său imediat după primirea banilor.

„Pînă nu demult, în majoritatea cazurilor, avocații reușeau să scape basma curată, - menționează sursa din cadrul Procuraturii Generale. – Multe dosare penale se clasau în sala de judecată, martorii renunțau la mărturiile lor inițiale. Dacă erau emise sentințe, atunci avocații se alegeau cu condamnări condiționate sau cu amenzi relativ mici. Însă în ultimul timp, practica judiciară se schimbă, acuzații au început să fie pedepsiți mai dur pentru actele de corupție.

Spre exemplu, ultimul verdict a fost emis pe numele unui judecător și al unul avocat din Criuleni, care au fost condamnați de către judecătoria sectorului Ciocana din Chișinău la ani grei de pușcărie pentru mită. Acționînd de comun acord, ei au estorcat și au primit 2 mii de euro pentru achitarea a doi acuzați. Judecătoarea a primit 8 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice timp de 4 ani. Avocata a fost condamnată la 7,5 ani de pușcărie. Totodată, ambele au fost amendate cu cîte 40 de mii de lei.

Reforma trebuia să-i facă pe avocați mai responsabili. Asupra lor ar fi putut influența perfecționarea procedurilor disciplinare, înăsprirea sancțiunilor pentru încălcarea normelor și regulilor profesiei de avocat. Or, este vorba nu doar de corupție, unii avocați se prezintă la judecată nepregătiți sau în stare de ebrietate, sau trădează interesele clientului, trecînd de partea cealaltă. Unii reprezentanți ai acestei profesii figurează în dosare penale privind delapidări în proporții deosebit de mari și chiar privind omorul intenționat”.