Imprimaţi
 |
| Foto: conflictmanagement.ru |
Dar ce înseamnă războiul pentru om și omenire? În ce constă caracterul ei nefiresc? În esență, războiul este distrugerea omului de către om. A unui stat de alt stat. A unei națiuni de către alta. Potrivit definiției lui Clausewitz,„Războiul este continuarea politicii cu alte mijloace”. Însă aceasta este cea mai blîndă definiție. De fapt, esența războiului este cu mult mai rea și mai periculoasă pentru omenire. În dreptul militar, războaiele se împart în echitabile și inechitabile.
La războiul echitabile se referă cele de eliberare. Spre exemplu, apărarea individuală sau colectivă împotriva agresiunii, conform art. 52 din Statutul ONU, sau războiul național de eliberare împotriva colonizatorilor pentru realizarea dreptului la autodeterminare. În lumea contemporană, formal echitabile, însă inacceptabile se consideră războaiele, purtate de mișcările separatiste. La cele inechitabile se referă războaiele de acaparare sau de agresiune și colonizare. În dreptul internațional, războiul agresiv este calificat drept o crimă internațională.
Să vedem ce scriau gînditorii și politicienii din trecut despre războaie și cum examinau esența lor. Otto fon Bismark considera că „Chiar și un război victorios este un rău care trebuie prevenit prin înțelepciunea popoarelor”. Sunt interesante și gîndurile lui Voltaire despre război. „Războiul transformă în fiare sălbatice oamenii, născuți să fie frați”. „Războiul este o nenorocire și o crimă, ce include în sine toate nenorocirile și crimele”. Președintele american D.F Kennedi spunea: „sau omenirea va pune capăt războiului, ori războiul va pune capăt omenirii”.
FrancoisFenelon: „Toate războaiele sunt civile pentru toți oamenii sunt frați”. Această idee este mai exactă deoarece omenirea s-a împărțit în formațiuni statale mici, prin păstrarea cărora ea încearcă să-și justifice confruntarea totală. Confruntarea tuturor contra tuturor, ce reprezintă o maladie copilărească a omenirii și neînțelegerea unicității planetei noastre și ostilitatea vacuumului cosmic, în mediul căruia noi nu trebuie să dezvoltăm ura, ci să ne apropiem și să ne unim în fața amenințărilor cosmice și naturale.
Lenin lega întotdeauna legalitatea echitatea războaielor cu progresul lor. El indica: „.. Sunt războaie echitabile și inechitabile, progresiste și reacționiste, ale claselor avansate și ale celor înapoiate, războaie ce perpetuează asuprirea de clasă și războaie ce duc la răsturnarea acesteia”. Principiul marxist-leninist de clasificare a războaielor în drepte și nedrepte este bazat pe evaluarea lor din punct de vedere al eliberării maselor populare de asuprirea socială și națională, a influenței lor asupra progresului societății. „Definirea caracterului războiului constituie pentru un marxist o premisă necesară pentru a decide atitudinea lui față de acesta”.
însă, în opinia mea, războiul este o confruntare a claselor și grupelor sociale, iar lupta diferitor principii ale puterii, diferitor state, îndreptate spre extinderea spațiului vital sau asupra distrugerii totale a unui principiu de stat diferit.
Și în epoca contemporană gînditorii au încercat să înțeleagă războiul. În anii războiului rece, un șir de cercetători il priveau ca un factor pozitiv, ceea ce la fel nu este corect, deoarece și fără aceasta lumea se dezvolta cu mult mai cuprinzător și mai semnificativ. Promovînd teoria „reținerii nucleare”, generalul american T. Power îl privește ca pe „singura soluție a problemei salvării naționale”.
În teoria „salvării civilizației”, ai căror autori sunt sociologii americani Strausz-Hupe, S. Possoni, W. Kintner vedeau în război și, în special, în „războiul rece”, o necesitate conștientă a „salvării” capitalismului. Însă noi știm că progresul nu este dezvoltarea sistemului, ci înălțarea caracterului moral al omului și a bunăstării lui sociale.
Teoria geopoliticii (McKinder în Anglia, Haushofer în Germania, G. Kieffer în SUA etc.) explică cauzele războiului prin amplasarea geografică a țărilor, în care națiunile strîmtorate luptă pentru „spațiul vital”. Această abordare este superficială, deoarece unele ideii umanitare sunt cu mult mai dure decît lupta pentru spațiul vital.
Savantul rus I.A Ilin sublinia „sensul moral” al războiului. El scria că „„căutarea liberă și profundă a adevărului, binelui și frumuseții nu trebuie să înceteze la poporul, implicat în război, ci să se aprindă şi mai tare”. Filozoful rus Soloviov, de asemenea, privea pozitiv războiul ca pe ceva sfînt și echitabil. Adică răul nu reprezintă războiul, ci ideile care îl o trezesc și îl declanșează.
Probabil Engels avea dreptate cînd afirma că în Noua Eră a avut loc „… degenerarea războiului antic al unui trib împotriva altui trib într-un jaf sistematic pe uscat și pe mare, în scopul acaparării vitelor, robilor și comorilor, transformarea acestui război într-o afacere (K. Marx, F. Engels). Însă războiul nu este doar un jaf pe uscat și pe mare, războiul este o confruntare a ideilor și a diferitor sisteme de guvernare. Prin urmare, în spatele lui stă nu doar o simplă agresiune, ci o motivație ideologică. Strașnici sunt nu oamenii, ci ideile, pe care acești oameni încep să le realizeze forțat. Trebui căutate rădăcinile acestor idei și motivația lor morală.
Așadar, pe lîngă cele menționate mai sus, să pătrundem mai adînc în esența războiului. Orice război, cu siguranță, este o încălcare a ordinii mondiale normale, a stării normale a omului. Cînd acesta este purtat pentru apărarea teritoriului său, el este drept. Acest fapt a fost menționat încă în cartea omenirii Avesta, care prin capitolele sale ajunge la profetul Zaratustra. Acesta a prezis în limba avestită sosirea fiului lui DumenzeuMîntuitorul, cunoscut drept Saoshyant.
Astăzi, învățătura despre Saoshyant este indivizibilă de înțelegerea esenței războiului mondial sacral. Acest război sfînt va constitui un rezultat al evoluției sau degradării omenirii și va deveni un preambul la sosirea Mîntuitorului. Primele lui semne deja sunt vizibile. Or războiul mondial civil, de fapt, este o confruntare religioasă, descrisă încă în S. Hanrington în lucrarea lui fundamentală „Confruntarea civilizațiilor”.
În această lucrare se arată că divizarea civilizată și confruntarea civilizațiilor, ce va urma, se va face în baza factorului religios. Acest lucru deja se întîmplă astăzi. Astfel, spre exemplu, în lumea islamică și iudaică, sunt foarte puternice stările de spirit mesianice și escatologice. În creștinism și zoroastrism acestea sunt bazate pe idei apocalipitice.
Războiul, în esență este o luptă a ideilor. Izvorul lor este descris în Avesta, ca o alegere a doi gemeni. Zeul Binelui și Zeul Răului. Toate celelalte reies din acest două tradiții inițiale. Prin urmare, la baza ordinii mondiale moderne stă nu doar războiul, ci confruntarea sfîntă a binelui și răului. Și în aceasta constă, desigur, sensul istoriei. Însă cît va exista răul în această lume, atît vor exista și războia, iar binele aici nu trebuie să cedeze pozițiile.
Despre confruntarea conștientă cu aplicarea forței împotriva răului vorbea Zaratustra. Despre faptul că eu nu v-am adus pacea, ci sabia, prorocea Christos. Prin urmare, războiul ca o rezistență împotriva răului este un bine. Dar cine poate să spună astăzi că este totalmente de partea binelui? Totul s-a amestecat în această lume. Astăzi suntem dominați de un haos sacral.
Doar o delimitare clară între bine și rău va oferi posibilitate lumii la un război drept cu răul. Acest drept îl va oferi Mîntuitorul. Pentru această mărturie orice război este un rău, deoarece nimeni nu este în drept să considere că acțiunile lui sunt aprobate de cele mai înalte nivele ale existenței, că acțiunile lui sunt corecte. Mai ales cînd acesta începe să-i suprime prin forță pe semenii săi.
Astăzi, în realitățile acestei lumi se prefigurează tot mai clar confruntarea în interiorul sistemului, provocată intenționat de cineva, în care predomină noțiunile de violență și haos. Este strașnic că violența este formatată de un șir de centre mondiale politice. Anume acestea, cuprinse de idei apocaliptice, și-au atribuit dreptul de a judeca a Mîntuitorului.
Toate cele menționate mai sus sunt mult mai periculoase astăzi. Potrivit unui șir de politologi și specialişti în conspiraţie, se pregătește un război civil, la scară largă. Acesta este o consecință a unui complot serios al elitelor. În primul, rînd, acesta este condiționat de stările de spirit mesianice a acestor elite și de sarcina de a trece lumea prin haos spre recunoașterea oricărei noi puteri totalitare.
Iată ce spune despre războiul civil mondial, generalul și savantul Leonid Ivașov: „Războiul civil se va deosebi prin separarea forțelor implicate în confruntare după principiile civilizației, morale și religios-ideologice. Fără îndoială, va avea loc extinderea acțiunilor militare la scară mondială, degenerarea confruntării geopolitice într-o confruntare morală și a civilizațiilor.
Așa că o confruntare mondială este inevitabilă, putem spune că aceasta deja a început. În viitor intensitatea acesteia va crește, deoarece la baza confruntări stau, în primul rînd, valorile spirituale. Nu există dubii că în final, vor cîștiga forțele binelui. Problema este doar ce preț va trebui plătit pentru aceasta. În cazul în care popoarele lumii vor găsi posibilitatea de a se uni și de a lupta împreună împotriva răului, atunci va fi posibilă soluționarea politică a principalelor probleme mondiale”.
Dar ce-i rămîne omenirii în actuala situație geopolitică? Ea este strînsă între radicalii apocaliptici și sistemul totalitar, modelat de unele elite mondiale. Veți întreba – de ce? Răspunsul e simplu. Ca și masoneria, un șir de alte structuri de conspirație, ce conduc lumea, se împart în două.
O jumătate o constituie forțele conservatoare, ca de exemplu, Arcul Regal și ceremonia scoțiană, ordinul maltez și sistemul suedez al lui Swedenborg. Acești domni sunt mulțumiți de lumea pe care au creat-o.Ei au obținut, de fapt, ce au dorit și și-au construit idealul politic, acel fundament, pe baza căruia ei văd dezvoltarea viitorului omenirii. Acesta doar trebuie încununat cu o coroană a regelui lumii.
Alții ca: masoneria iregulară, Memfis-Mizraim și ordinele islamice văd lumea ca pe o bază pentru modificarea ulterioară. Din punctul lor de vedere, revoluția sacrală, veche de cînd lumea, încă nu s-a terminat și, respectiv, ne mai așteaptă șocuri, multe războaie și reglări de conturi social-politice.
Un șir de structuri de conspirație, purtătoare a ideilor radicale, tind să implice direct lumea în aceste șocuri noi, privind acest sistem drept o construcție politică și religioasă imperfectă. Aceste forțe creează instabilitate, provocări, ca premise sacrale pentru răscroirea acestei lumi.
Să facem concluziile. Războiul este un rău incontestabil. La baza lui stă violența asupra apropiatului. Rădăcinile acestei idei servesc forțele obscure, care, potrivit Bibliei sau Avestei, au pătruns în lumea noastră. Datoria noastră este să opunem rezistență prin forță, dar nu prin violență, or nimeni nu este în drept să se considere judecătorul acestei lumi. Dar cel mai mare rău este perspectiva unui război mondial total, scopul căruia este haosul și instabilitatea generală, după care omenirea va vota orice lider propus din culise.
Noi trebuie să rezistăm haosului și elitelor distructive, dar, totodată, să nu cădem pradă xenofobiei, rasismului, nazismului și oricărei forme de ură politică, religioasă și națională. Or, precum considera Artur Schopenhauer, toate națiunile se critică una pe alta pentru imperfecțiune și răutate și toate sunt în drepte îm egală măsură. Nimic nu este perfect în această lume păcătoasă. Dar există idei universale de compasiune, bunătate, respect față de tradițiile strămoșilor, credinței în învățămintele Fiului lui Dumnezeu. Anume acestea trebuie să devină baza rezistenței noastre față de viitorul război și distrugere. Pentru rezistența noastră conștientă împotriva răului