GUAM, sau uniunea celor supăraţi pe Rusia

Foto: ipn.md

Xenia Florea

La Chişinău a avut loc cea de-a şaptea şedinţă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru democraţie şi dezvoltare economică (GUAM). Aceasta s-a încheiat la fel ca şi şedinţa a şasea a AP de la Tbilisi din decembrie anul trecut. Însă tonalitatea evenimentului s-a schimbat – a aceasta devenit mai dură şi mai agresivă.

În comunicatul final de la Tbilisi din 2013 a fost exprimată „îngrijorarea în legătură cu nesoluţionarea conflictelor teritoriale în spaţiul GUAM”, regretul „privind acţiunile de încurajare a separatismului agresiv şi legitimarea ocupaţiei” şi „a fost discutată prezenţa pe teritoriile acestor state a forţelor militare ale altor ţări”.

În declaraţia finală de la Chişinău, de asemenea, a fost exprimată „îngrijorarea în legătură cu perpetuarea conflictelor îngheţate în spaţiul GUAM” şi se dă „un semnal tuturor celor care vor să ne împartă şi să ne anexeze teritoriile, că nu vor reuşi acest lucru”.

Însă dacă un an în urmă reprezentanţii unei participante – ai Ucrainei, doar îşi exprimau sprijinul faţă de integritatea teritoriale a celorlalte trei state, atunci după evenimentele din Crimeea şi Donbas, deja toţi membrii cvartetului GUAM a apărut o durere de cap comună – conflictele îngheţate şi problemele teritoriale.

Şi deşi gazdele actualei şedinţe a Adunării Parlamentare a GUAM au încercat să atenueze accentele, la Chişinău, totuşi, a răsunat numele duşmanului concret – Federaţia Rusă.

„Suntem martorii agresiunii Federaţiei Ruse împotriva ţărilor-membre GUAM”, „La examinarea frontierelor statelor independente, vecinul nostru din Nord atentează la suveranitatea noastră”, „Securitatea şi pacea în întreaga Europă se află în pericolul agresiunii din partea Rusiei”, acestea au fost declaraţiile din cadrul şedinţei, la care pe lîngă membrii organizaţiei (Azerbaidjan, Georgia, Ucraina şi Moldova), au participat şi parlamentar din Ţările Baltice, Polonia, precum şi reprezentanţii AP OCEMN participanţii căreia, în Adunării Parlamentare a ţărilor Turcice şi ai grupului de la Vişegrad.

GUAM: pacientul este mai degrabă mort, decît viu

Un vechi adevăr spune că prietenie dezinteresată nu există. GUAM a fost creată iniţial ca o structură regională antirusească – „un tampon” sau „cordon sanitar” între Rusia şi Europa. Însă iniţial, interesul a fost altul, mai pragmatic.

Organizaţia GUAM a fost instituită în 1997, cu contribuţia activă a SUA. Scopul nemijlocit al noii structuri regionale era diminuarea dependenţei economice (în primul tînd, energetice) a ţărilor membre de Rusia şi dezvoltarea tranzitului de resurse energetice pe ruta Asia (Marea Caspică) – Caucaz-Europa, ocolind teritoriul Federaţiei Ruse.

În aprilie 1999, la GUAM a aderat Uzbekistanul şi GUAM a devenim GUUAM (Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan, Moldova). Însă peste doi ani, Taşkentul şi-a sistat participarea, iar în mai 2005 a anunţat că iese din organizaţie. Preşedintele Uzbekistanului Islam Karimov a explicat acest pas prin dezacordul cu modificarea scopului iniţial al organizaţiei: „În ultimul timp, se pune accentul pe componenta ideologică şi politico-militară a cooperării”.

Din momentul existenţei sale, GUAM a demonstrat o activitate serioasă doar în domeniul creării bazei normativ-legale. În plan economic, GUAM, ca organizaţie, nu s-a afirmat. Despre aceasta vorbeşte şi faptul că cele 40 mil. dolari alocaţi de americani pentru realizarea unor programe economice concrete nu au mai fost valorificate de către ţările-membre. Deşi au fost înaintate o mulţime de proiecte comune. Inclusiv de amploare.

De exemplu, încă pe la sfîrşitul anilor 90 era promovată ideea construcţiei unei conducte de petrol de la Odesa pînă la Brodî, regiunea Lvov, cu extinderea ei ulterioară pînă în oraşul polonez Ploţk, care deja este unit cu conducta de petrol de la Gdansk. Prin aceasta se preconiza transportarea petrolului din Marea Caspică şi Kazahstan, ocolind strîmtorile din Turcia din portul Iujnîi de lîngă Odesa spre rafinăria din Europa Centrală şi de Est spre Europa de Nord prin portul de la Gdansk.

Însă aceste planuri nu au mai fost realizate. Polonezii s-au confruntat cu probleme serioase la alocarea terenului pentru construcţia conductei: au apărut conflicte cu 17 mii de agenţi economici, care deţineau terenuri în zona proiectării. În final, Polonia a renunţat la proiect. Deşi în aprilie curent, ministrul Energeticii şi Industriei Cărbunelui din Ucraina Iurii Prodan a declarat că au fost reluate negocierile cu Polonia privind extinderea conductei petroliere „Odesa-Brodî”.

Alte două proiecte de anvergură sub egida GUAM trebuiau să fie construcţia a două tronsoane de cale ferată: Bacu-Tbilisi-Poti – bacul „Cerci” şi Ahakalaki-Tbilisi-Bacu.

În 2007, preşedintele Ucrainei, Victor Uşcenko a menţionat necesitatea creării unei zone de liber schimb între ţările GUAM. Iar partea moldovenească le-a propus colegilor să-şi deschidă Case de Comerţ la Tbilisi, Bacu şi Kiev şi şi-a exprimat disponibilitatea de a contribui al deschiderea unor centre similare ale ţărilor GUAM la Chişinău
În 2008, la summit-ul de la Batumi, Ucraina a propus crearea unei nou structuri, care ar putea verifica calitatea şi volumul gazelor rusesc, tranzitat în Uniunea Europeană prin Ucraina. Se preconiza că din Dispeceratul Internaţional vor face parte reprezentanţii ţărilor GUAM, Poloniei şi Ţărilor Baltice.

Însă mai departe de populism şi declaraţii privind necesitatea impulsionării eforturilor pentru crearea coridorului de transport GUAM/valorificarea în deplină măsură a potenţialului economice al ţărilor-membre/funcţionarea eficientă a zonelor de liber schimb în cadrul organizaţiei/realizarea proiectelor regionale energetice şi de transport nu s-a mers. Ca şi în problema creării de către ţările GUAM a unui contingent de menţinere a păcii.
În final, „Organizaţia Naţiunilor Oranj”, cum a fost poreclită GUAM de către experţi, nu a mai devenit un for de afaceri, ci a rămas un club politic al ţărilor ex-sovietice supărate pe Rusia.

Semnalmente: GUAM reînvie în timpul tensiunilor politice

Pe parcursul multor ani, GUAM practic nu a funcţionat. Se exemplu, la reuniunea organizaţiei din 2004 de la Ialta au participat doar doi lideri din cinci (pe atunci Uzbekistanul mai făcea parte din organizaţie).

Procesul de impulsionare a activităţii acestei structuri regionale a început după revoluţia portocalie din Ucraina. Iar la alegerile parlamentare din Moldova din 2005, doi „lideri portocalii” – Iuşcenko şi Saakaşvili – au venit să-l susţină personal pe preşedintele de atunci al RM Vladimir Voronin şi PCRM.

Apogeul activităţii GUAM a devenit summit-ul de la Chişinău din 2005. Atunci Vladimir Voronin a declarat că „summit-ul de la Chişinău va avea o importanţă majoră pentru construcţia democraţiei de la Marea Baltică pînă la Marea Neagră. Iar preşedintele Georgiei a promis că forumul de la Chişinău va deveni un impuls pentru „al treilea val de revoluţii, care se va răspîndi şi în restul Europei”:

Înainte de a veni la Chişinău, Mihail Saakaşvili a făcut un şir de declaraţii politice răsunătoare. De exemplu, a promis să anunţe la summit numele unei ţări din CSI unde se va produce următoarea revoluţie cu schimbarea puterii.

„Georgia intenţionează să se alăture tuturor ţărilor democratice în sprijinul poporului din Belarus”, a declarat liderul georgian, făcînd aluzie la disponibilitatea lui de a contribui la „exportul democraţiei” la Minsk (în martie 2006, în Belarus trebuiau să aibă loc alegerile prezidenţiale, iar SUA pregăteau acolo o revoluţie portocalie).

Anume această ritorică revoluţionară în nuanţe portocalii, consideră experţii, şi a speriat Uzbekistanul, care a renunţat la GUAM. În ciuda numeroaselor insistenţe, Islam Karimov a preferat să nu participe la summit-ul extrem de politizat de la Chişinău, unde tonul a fost dat de către susţinătorii opoziţiei uzbece. Aceştia au fost inspiraţi de uşurinţa cu care s-a produs revoluţia colorată în Kîrgîzstan. Iar în 2006, în Uzbekistan erau preconizate alegeri parlamentare.

În final, în decembrie 2005, liderul uzbec a denunțat unilateral proiectul documentelor, semnate în cadrul GUAM, a evacuat din Uzbekistan baza americană și a aderat la EurAsEc și Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB).

După aproape doi ani, Chișinăul, care acuzase Moscova de ambiții imperiale, de asemenea, s-a distanțat de GUAM. În 2007, Vladimir Voronin a ignorat summit-ul de la Bacu. Exemplul lui a fost urmat și de ministrul de Externe, Andrei Stratan, care l-a trimis în capitala azeră pe adjunctul său Valeriu Ostalep. Nu a venit nimeni din Chișinău nici la summit-ul de la Vilnius din octombrie 2007. În rezultat, au început să circule zvonuri că GUAM ar putea pierde litera M și să se transforme în GUA.

Următoarea perioadă de impulsionare a activității GUAM este 2009-2010, cînd în Moldova a venit la putere așa-zisa alianță pro-europeană. Atunci, după o vizită amicală în Georgia a președintelui interimar al RM Mihai Ghimpu, Tibilisi a început să vorbească despre reluarea activității GUAM și despre intenția de a reanima în cadrul organizației „blocul antirusesc”.

Și deși în ultimii ani Moldova, Georgia și Ucraina au acordat mai multă atenție proiectului regional Parteneriatul Estic, GUAM și-a continuat activitatea, devenind definitiv o platformă politică pentru examinarea conflictelor teritoriale și critica Rusiei.

Operațiunea de „destabilizare”?

Dacă e să luăm partea protocolară a celei de-a șaptea ședințe a Adunării Parlamentare GUAM, atunci summit-ul de la Chișinău arată ca o întrevedere obișnuită a vecinilor din „căminul” post-sovietic și a oaspeților lor, care s-au adunat pentru a discuta cele mai stringente probleme și de a încerca soluționarea lor împreună. Toate ar fi fost bune, mai puțin ritorica agresivă anti-rusească a reuniunii de la Chișinău.

„Creată inițial ca o structură pentru aprofundarea cooperării bilaterale și a securității regionale, GUAM a devenit în ultimii ani o organizație politică ce promovează vectorul anti-rusesc, sporind riscul transformării țărilor-membre într-un poligon al confruntării dintre Est și Vest”, se arată în declarația Partidului Comuniștilor, care a criticat sesiunea de șa Chișinău a Adunării Parlamentare a Ogranizației pentru democrație și dezvoltare economice.
În opinia PCRM, acest eveniment, „în condițiile evenimentelor tragice din Ucraina este o tentativă de destabilizare a situației pe arena internațională și de manifestare a poziției anti-rusești”. Iar în ajunul alegerilor din Moldova, comuniștii susțin că „aceste acțiuni provoacă o divizare profundă a societății după vectorul geopolitic de dezvoltare”.

Este straniu, că concomitent cu desfășurarea forului GUAM la Chișinău a avut loc încă un eveniment destabilizator. Luni, un grup de combatanți, în prezența camerelor video (înseamnă că provocația a fost pregătită din timp) a încercat să blocheze zborul președintelui nerecunoscutei RMN, Evghenii Șevciuk din aeroportul din Chișinău spre Moscova. Combatanții s-au purtat destul de agresiv și au provocat un conflict cu liderul tiraspolean.

Iar în ziua următoare ei au anunțat că aderă la Partidul Democrat, pentru a „împiedica partidele extremiste care divizează societatea, să ajungă la putere”.

La revenirea lui din Moscova, după întrevederea cu Dmitrii Rogozin, fiind vădit supărat, Șevciuk a declarat că republica nerecunoscută este gata să desfășoare încă un referendum privind autodeterminarea. „Este cea mai rapidă cale de reglementare a conflictului”, a declarat liderul tiraspolean.

Tot săptămîna aceasta, canalul american de televiziune CBS difuzează un serial despre separatiștii transnistreni agresivi, conduși de generalul Colboy, care îl sechestrează pe premierul Republicii Moldova Vlad Diacov. Serviciile speciale ale SUA, firește, salvează toată lumea. Hapy end.

În general, reieșind din ultimele evenimente, situația din regiune este tensionată intenționat. „Se pare că opinia publică este pregătită de operațiunea ATO Nistru?”, a scris zilele acestea pe rețelele de socializare un cunoscut jurnalist.