Lecții de migrație „Charlie Hebdo”. Este amenințată oare Moldova de segregare?

Foto: newsmoldova.ru

Xenia Florea

Unii experți susțin că măcelul la publicația scandaloasă „Charlie Hebdo” a divizat lumea. În țările musulmane nu contenesc protestele în legătură cu publicarea caricaturilor la adresa prorocului Mohammed într-un șir de ziare europene. Participanții radicali ai acestor mitinguri distrug ambasadele statelor UE.

Un șir de țări europene au ridicat nivelul de pericol terorist. Coordonatorul UE pentru lupta cu terorismul Gilles de Kerchovea declarat că țările UE nu vor putea face față noilor atacuri teroriste. Angajații serviciilor europene de securitate intenționează să discute un complex de măsuri privind reducerea pericolului terorismului, pentru a conveni asupra activităților comune.

Unele state europene au chemat la înăsprirea controlului de frontieră și a legislației de migrație în contextul luptei cu terorismul. Iar mulți dintre locuitorii Uniunii Europene (Germania, Norvegia, Danemarca) consideră că a venit timpul de a limita fluxul de emigranți din țările Orientului Mijlociu.

Politica multiculturală, adoptată cu 50 de ani în urmă în Europa, a intrat în impas: în locul unei societăți multiculturale multe țări din UE au obținut segregare, o conviețuirea paralelă a celor mai diverse culturi.

Potrivit datelor oficiale, în 2013, în Uniunea Europeană locuiau peste 30 mil. de imigranți. Mulți dintre aceștia sunt musulmani, care, din cauza legislației destul de loiale în domeniul migrație,nu puteau și nici nu doreau să se integreze în comunitățile europene, trăind în cadrul enclavelor și diasporilor naționale. Suburbiile de Nord și Sud a Parisului modern nu reprezintă, de fapt, Franța, ci un ghetou arab, unde turiștilor nu le este recomandat să calce.

Regimul de migrație al Republicii Moldova a fost format, în mare parte, în baza principiilor liberale, adoptate de Occident. Mai ales în contextul cursului ferm al Chișinăului spre integrarea europeană, care a devenit, în ultimii ani, o religie de stat. Oare nu facem exces de zel în îndeplinirea obligațiilor în cadrul „mișcării spre Europa”? Și ce pericole prezintă pentru noi (în contextul evenimentelor din Franța) multiculturalismul? Poate ar trebui să limităm dezvoltarea acestui fenomen?

Toate drapelele vor veni la noi în ospeție

Potrivit datelor Biroului Migrație și Azil din cadrul MAI, în 2014, în Moldova, locuiau 18 521 de străini, dintre care 10 mii – permanent, iar 8 519 – provizoriu.

Dintre aceste 8,5 mii, care se află provizoriu în RM, 1364 de persoane au venit în țară la muncă, 502 – în calitate de investitori, 3399 de personae – înscopulreîntregirii familiei, 2299 – la studii, 184 – în cadrul activității religioase, 96 – pentru acordarea ajutorului umanitar etc. Astfel, numărul total a imigranților din Moldova nu depășește 5% din numărul total al populației. Mărimea de 5% și mai mare (unii experți menționează 10%) este considerată una de risc, ce ar putea genera consecințe sociale serioase în țară.

Dacă urmărim geografia imigrației în Moldova, atunci pe primul lor în topul celor 10 țări se află România, urmată de Ucraina, Turcia, Rusia, Israel, Italia, SUA, Siria etc. Adică fluxul de musulmani în Moldova (anume ei prezintă acum îngrijorare pentru Europa) nu este atît de mare. Ei vin, în special, din Turcia, Siria, Afganistan, Irak, Iran, Palestina și Israel (imigranții acestei țări constituie aproximativ 50/50 din populația evreiască și arabă).

Pînă nu demult, în Moldova erau aplicate două mărimi în domeniul migrației – cota de imigrare de 0,05% din numărul total al populației țării, stabilită anual de Guvern, și așa-zisa cotă de distribuție pe raioane a imigranților.

Inițial, autoritățile au renunțat la cota regională, apoi și la cota generală – oricum cota stabilită anual era valorificată foarte rar. Deși au existat și excepții. Cota pentru 2007, spre exemplu, a fost utilizată doar 9 luni: un șir de proiecte investiționale necesitau forță de muncă de calificare înaltă. Iar autoritățile, care au contat atunci pe un bum investițional datorită regimului fiscal special, preferințelor comerciale autonome cu UE, parcurilor industriale, care, precum se preconiza, trebuiau să apară din 2008, ca ciupercile după ploaie (cine a știut atunci că în 2009 va avea loc criza economică financiară, iar în Moldova se va schimba puterea și va fi instaurată o instabilitate politică?), intenționau să stabilească cota de imigrație doar pentru muncitorii străini.

Se presupunea că Guvernul va stabili această cotă anual, reieșind din necesitățile economiei naționale, la propunerea Ministerului Economiei și MAI, fără o raportare la numărul total al populației. Asta deoarece, analizînd cotele anuale de imigrație din 1995 pînă în 2007, MAI a ajuns la o concluzie tristă: în legătură cu reducerea numărului populației stabile din țară, s-a redus și cota de imigrație – cu 4,88%. Spre exemplu, în 1995, aceasta a fost stabilită din numărul total al populației de 4,35 mil. de persoane și a constituit 2176 de imigranți. Iar în 2006 s-a redus pînă la 1971 de imigranți (populația stabilă a Moldovei la acel moment constituia 3,94 mil. persoane).

Însă noua putere liberal-democrată nu și-a făcut mari probleme și a renunțat în general la mecanismul de cotare anuală a imigranților. Deși astăzi, Biroul Migrație nu exclude faptul că, totuși, va trebuie să revină la cota de imigrare – din cauza conflictelor regionale și a acțiunilor militare, în special, în Ucraina, numărul refugiaților a început să crească.

„Migrația” popoarelor

Refugiații, adică persoanele care și-au părăsit țara în care locuiau permanent, în anumite circumstanțe – este o categorie aparte a imigranților.

În Moldova, institutul de azil a apărut în anii 1998-1999. Inițial, de această problemă se ocupa nu o structură de stat, ci Reprezentanța în Moldova a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați. Aceasta primea cererile, stabilea statutul și se ocupa cu deplasarea persoanelor din zonele de conflict. Primele fluxuri mari de refugiați, care au venit în Moldova, erau din Cecenia. În Moldova, pe atunci se aflau circa 800 de refugiați ceceni.

Astăzi, de problemele acestei categorii de imigranți se ocupă Direcția integrare și azil imigrare din cadrul Biroului Migrație și Azil. Aceasta înregistrează solicitările și stabilește statutul persoanelor deplasate: acestora li se oferă sau statutul de refugiat (acesta se oferă pentru o perioadă nelimitată), sau li se oferă protecție pe perioada conflictului din țara, de unde a venit persoana (de regulă, protecția temporară se oferă pe un an, cu posibilitatea prelungirii termenului).

Reprezentanța Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați acordă structurii de stat un sprijin substanțial, alocă bani pentru întreținerea refugiaților și, din cînd în cînd, în cadrul proiectului de integrare locală a refugiaților, finanțează construcția locuințelor pentru această categorie de persoane deplasate. Spre exemplu, în anul 2012, Oficiul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați a transmis autorităților locale din s. Răzeni, raionul Ialoveni, patru apartamente reparate, în care au fost cazate familii din Armenia, Azerbaidjan și Palestina.

În 2001, Republica Moldova a aderat la Convenția Internațională privind statutul refugiaților. Documentul a fost adoptat cu greu de către deputați. Este vorba că această convenție obligă țara să aibă o atitudine grijulie față de refugiați: să-i asigure cu locuință, alimente, serviciu. Conform acordurilor internaționale, refugiații trebuie asigurați în mărime de $8 pe zi. În asemenea condiții, spuneau parlamentarii, nu doar moldovenii de rînd, dar și ei înșiși ar dori să fie în rolul de refugiați.

Problema însă a fost soluționată datorită a trei momente: în Moldova, pe atunci, se aflau 400 de ceceni, iar autoritățile nu aveau cadrul legal pentru a împiedica intrarea acestor oameni pe teritoriul țării; în cazul aderării la Convenție, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați promitea să aloce RM $600-700 de mii. Al treilea argument a fost prezentat atunci de către ministrul Justiției de atunci Ion Morei: „Noi nu suntem Elveția și, precum arată practica, refugiații nu vor să rămînă la noi. Teritoriul Moldovei este utilizat de către refugiați doar în calitate de tranzit, de aceea aderarea la Convenție nu va presupune cheltuieli semnificative”.

În principiu, așa și s-a întîmplat: RM este privită de mulți refugiați drept un punct de tranzit în calea lor spre Europa Occidentală, unde îndemnizațiile sunt cu mult mai mari decît în Moldova, iar legislația în domeniul migrației este cu mult mai liberală.

Ce-i drept, în anul 2005, Chișinăul a avut un conflict cu refugiații, care au declarat că politica Moldovei față de ei nu corespunde politicii unul stat democratic european. Toate acestea din cauza că, în pofida asigurărilor din partea autorităților moldovenești, persoanele deplasate nu au putut obține nici buletine de identitate de model special, nici pașapoarte străine, în baza cărora ei să poată pleca în alte țări. Refugiații se aflau atunci pe teritoriul RM în baza certificatului, care trebuia prelungit în fiecare lună.

În final, în 2006, un grup de refugiați ceceni, au organizat o grevă la aeroport – lor nu li se eliberau pașapoarte străine, pentru a putea pleca în Germania, unde îndemnizațiile sunt mai mari decît în Moldova.

Apropo, problema pașapoartelor străine pentru refugiați nu a fost soluționată nici pînă în prezent. Documentele au fost tipărite, însă din cauza procedurilor birocratice dintre structurile de stat, eliberarea acestora încă nu a început. Biroul de migrație speră că acest proces va demara în curînd – după zece ani de soluționare a cestei probleme. Această obligație face parte din Planul de integrare europeană a RM. Totuși, refugiații nu vor putea pleca din țară doar în baza pașapoartelor: regimul fără vize nu este aplicat în cazul lor.

Astăzi, potrivit directorului general al Biroului Migrație și Azil, Olga Poalelungi, în sistemul de azil în Republica Moldova se află 498 de persoane. Dacă în anul 2003 au fost depuse 92 de cereri de acordare a azilului, atunci în anul 2013 – 245. Topul țărilor, cetățenii cărora doresc să obțină azil în Moldova, se schimbă mereu: totul depinde de modificarea geografia regiunilor de conflict.

În 2012-2013 în ratingul refugiaților pe primul loc se afla Siria, în 2014 – Ucraina. Anul trecut la Biroul de Migrație au fost depuse 134 de cereri de oferire a azilului de la cetățenii din Ucraina, 61 de cereri – de la cetățenii Siriei, 10 – din Afganistan, 5 – din Irak, 5 – Kîrgîzstan. Iar în total, din momentul creării institutului de azil în Moldova au sosit reprezentanți ai 31 de țări. În special, refugiații vin din Siria, Turcia, Armenia, Alger, Afganistan, Pakistan, Irak, Iran.

De regulă, procedura de examinare a cererilor durează jumătate de an. În această perioadă, cei care au depus cereri de acordare a azilului primesc asistență financiară din partea statului. Imigranții aflați în Moldova nu au primit niciodată cei $8 pe zi prevăzuți de Convenție, din cauza statutului de țară săracă. În 2014, spre exemplu, mărimea îndemnizației a constituit 663 lei (15% din nivelul prognozat al salariului mediu pe economie), în 2015 – va constitui 675. Ce-i drept, din cauza situației post-electorale, Guvernul nu a adoptat deocamdată această sumă.

De regulă, la prima etapă, persoanele deplasate sunt cazate la Centrul de cazare a solicitanților de azil, amplasat în apropierea Aeroportului Internațional Chișinău. Este clădirea fostei grădinițe, cu capacitatea de 200 de persoane. Timp de jumătate de an, cît este examinată cererea, solicitanții de azil în RM locuiesc aici gratuit.

Este amenințată oare Moldova de segregare?

Politica în domeniul migrației a Europei moderne a fost formată în anii post-belici. Atunci, țările din BătrînaEuropă, distruse de război, aveau nevoie de forță de muncă. De aceea, în anii 60, Europa a început atragerea în masă a muncitorilor străini – în special, din Africa de Nord, Turcia și regiunile asiatice.

Despre integrarea în comunitatea europeană nici nu era vorba: migrația de muncă era privită drept o măsură provizorie necesară. Se presupunea, că, cu timpul, imigranții se vor întoarce în țările lor. Însă acest lucru nu s-a întîmplat. Majoritatea absolută a lucrătorilor migranțis-a stabilit în Europa și și-au adus aici și familiile.

Astăzi, după 50 de ani, Uniunea Europeană trăiește consecințele politicii migraționale prea loială: segregarea; distrugerea pilonilor Bătrînei Europe; ghetourile arabo-africane, unde nu se aplică legile țării, pe teritoriul căreia s-au creat acestea; creșterea nivelului criminalității; majorarea numărului persoanelor fără studii; nedorința imigranților de asimilare și de a munci – tentativele de reducere a ajutorului de stat pentru această categorie de persoane sunt primite în furci; stabilirea canalelor de migrație ilegală.

Deoarece nivelul natalității în rîndul imigranților este mai înalt decît în rîndul populației băștinașe, există un pericol real de schimbare cardinală a imaginii Europei – etnice și administrative. Potrivit estimărilor lui demografului de la Oxford, David Kolman, în Marea Britanie, chiar dacă autoritățile vor sista complet imigrația, pînă în anul 2050 vor locui 7 mil. de britanici de culoare. Iar Alexandr Rahr, directorul oficiului Rusia și CSI din cadrul Consiliului de politică externă al Germaniei, a declarat deschis: da, putem spune, că „rasa albă” moare … Însă deocamdată, este dificil să discutăm deschis despre aceasta, deoarece există electoratul”.

Despre necesitatea unei noi politici migraționale în UE se vorbește de cîțiva ani. Astfel, încă în anul 2013 a fost propusă introducerea cotei de migrație, similare cu green-card-urile americane și eliberarea permiselor temporare de lucru. Însă nu au fost adoptate măsuri concrete. Inclusiv din cauza numeroaselor ONG-uri europene, care, la orice tentativă de înăsprire a legislației în domeniul migrației începeau să țipe despre cruzime, asuprire și chiar rasism. Ideologia occidentală bazată pe democrație, toleranță și drepturile omului a jucat împotriva Occidentului însuși.

Nu este exclus că, acum, după măcelul de la „Charlie Hebdo” politica Uniunii Europene în domeniul migrației va suferi unele schimbări serioase. Deși, unii experți spun că este prea tîrziu: liberalismul excesiv în domeniul migrației a creat un haos în acest domeniu.

Olga Poalelungi consideră că Moldova, spre deosebire de multe țări din UE, nu este amenințată de segregare în viitorul apropiat. În primul rînd, RM s-a inclus prea tîrziu în procesul de globalizare, iar legislația ei în domeniu migrației nu este atît de loială, liberală, cu elemente de consum, ca în Europa.

În anul 2011 a fost adoptată Legea „cu privire la integrarea cetățenilor străini în Republica Moldova”. Dacă într-un șir de țări UE cunoașterea limbii pentru imigranți nu este obligatorie, atunci legislația moldovenească prevede trecerea cursurilor de studiere a limbii de stat și susținerea examenului, așa-zisei adaptări socioculturale (familiarizarea cu valorile și tradițiile naționale, cu sistemul de organizare politico-administrativă a RM), precum și a cursurilor de orientare profesională pentru integrarea economică a persoanelor deplasate.

A doua cauză, în principiu, este evidentă – Moldova, în virtutea dezvoltării sale social-economice, nu este atît de atractivă pentru imigranți, ca Uniunea Europeană sau SUA. Îndemnizația în valoare de 675 de lei nu se compară cu îndemnizația lunară de 1000 de euro pentru o persoană, indiferent de țara de origine (fără acordarea facilităților), oferită într-un șir de țări ale Uniunii Europene.

Un alt avantaj pentru Moldova este calitatea de membru asociat al Uniunii Europene, dar nu de membru cu drepturi depline al UE. Fapt ce-i permite RM să fie o țară-tranzit pentru imigranți.

Conform Acordului de la Dublin (acest document reglementează relațiile dintre țările UE în cadrul procedurii de oferire a azilului), refugiații trebuie să se afle pe teritoriul țărilor, în care au fost înregistrați. În consecință, la începutul acestui an, trei țări ale Uniunii Europene și-au anunțat intenția de readmisie a 7500 de refugiați, care au fost înregistrați și au obținut statutul în Bulgaria, iar ulterior au pătruns ilegal în Occident. Informația privind reținerea cetățenilor străini a parvenit la MAI al Bulgariei de la autoritățile Germaniei, Austriei și Ungariei.

Ce-i drept, în ultimul timp, în Uniunea Europeană, periodic, este pusă întrebarea privind renunțarea la Acordul de la Dublin. Însă în acest caz se propune distribuirea refugiaților, care au ajuns în Europa de Sud, în toate țările europene, în funcție de numărul cetățenilor ce locuiesc acolo. Așa că, devenind membru cu drepturi depline al UE, RM ar trebui să-și asume și grija față de fluxul suplimentar al persoanelor deplasate.

Apropo, spre deosebire de locuitorii Africii de Sud, care cu orice preț vor să ajungă pe țărmurile din Sudul Europei sau a sirienilor, ce fug în Turcia din cauza instabilității politice, conform datelor statistice, azilul politic în Moldova este solicitat de persoane cu studii din țările arabe. Cei care stau bine pe picioare și au învățat cîndva în universitățile din Moldova. Iar aceste este cu totul alt nivel de cultură, de integrare în societate (practic toți cunosc limba de stat) etc.

Acest tip de imigranți, de regulă, solicită foarte rar statutul de refugiat. Inclusiv din cauza că, în cazul schimbării puterii în țara lor vor fi declarați drept trădători. Și cel mai des depun documente pentru reîntregirea familiei. Așa că statul nu trebuie să suporte cheltuieli suplimentare pentru întreținerea lor.

În general, la moment, precum consideră Biroul Migrație, refugiații și imigranții, deocamdată nu prezintă risc sporit pentru societatea moldovenească.

Totuși, în legătură cu faptul că nu există un tablou real al integrării persoanelor deplasate în condițiile sociale din RM și, ținînd cont de prevalarea prozelitismului religios în familiile mixte (în aproape 99,99% din cazuri moldovencele adoptă islamul), Biroul Migrație, împreună cu Ministerul Educației și un șir de alte instituții publice, a început recent să ducă evidența și să monitorizeze procesul de integrare în societate a persoanelor deplasate. Pentru a avea un tablou real al adaptării imigranților, al problemelor lor și pentru a ști ce pericol comportă acestea.