Europa Națiunilor – un alt proiect al vechiului continent

Foto: noi.md

Veaceslav Matveev

Soarta civilizației europene nu lasă indiferentă țara noastră. Nici Rusia, Ucraina, Belarus – or, toate aceste țări fac parte din cultura europeană și comunitatea istorică europeană.

Civilizația europeană a fost formată timp de veacuri de către elitele creștine aristocratice și a ajuns să influențeze la maximum soarta omenirii, creînd o carcasă atît pentru economia modernă, cît și pentru influența politică a Europei asupra construcțiilor social-politice și economice mondiale ale relațiilor dintre regiuni și state.

Astăzi, în Europa se prefigurează un proiect social-politic destul de complicat – al elitei liberale europene. În ultimii ani, acesta schimbă tot mai mult fața vechiului continent. Liberalismul aici începe să capete tradiții și forme extrem de păguboase și distructive. În acest proiect, pe primul plan sînt promovate nu principiile libertății, ci miturile cultelor lui Liber Dionis. Culte profund radicale. Or, în ele nu ordinea, ci haosul stă la baza influenței lor sacrale.

Vechea cultură creștină și morala europenilor sînt înlocuite cu noi forme radical-progresiste, îndepărtînd astfel continentul și populația lui de rădăcinile culturale, de tradiții și istorie. Acest fapt nu poate duce la nimic bun, or, valurile de emigranți îndreptate conștient spre Europa, mai devreme sau mai tîrziu, distrug fața ei, identitatea ei.

Dar există și un alt proiect ale evoluției europene – „Europa națiunilor” (EN). Nu toată Europa este mulțumită de situația social-politică creată. Nu toată Europa este mulțumită de liberalizarea în cele mai radicale forme. Devalorizarea vechii spiritualități, credinței și moralei nu este susținută de mulți oameni. Majoritatea neformală care privește altfel este marginalizată și pîngărită conștient. Uneori aceasta este privită ca un anacronism sau și mai rău – fascism. Totuși, această majoritate există. Acești oameni sînt intimidați, ei se tem să-și exprime opinia pe timpul guvernelor liberale și de extremă stîngă.

Conceptul proiectului „Europa națiunilor” decurge din faptul că națiunea este un fundament firesc, imuabil al construcției statale. Națiunea este personalitatea întruchipată în tradiția de stat și identitatea culturală. Credința și limba doar întăresc uniunea principiului puterii cu personalitatea istorică colectivă. Nu există nimic mai presus de personalitate. Într-o formă mai modernizată, națiunea este o întruchipare colectivă a voinței cetățenilor și este un acoperămînt sacru. Aici componenta etnică nu este mai presus de personalitate, dar cea mai sublimă parte a ei.

Proiectul „Europa națiunilor” prevede o independență mai mare a statelor naționale. Păstrarea rolului-cheie a elitelor și economiilor naționale. Centrul este doar coordonatorul și regulatorul proceselor, ce reprezintă piramidele politice naționale în măsura subordonării lui în mod benevol și conștient a unor instituții. De fapt, „Europa națiunilor” este o formă contractuală de existență a civilizației europene, unde fundamentul principal va fi componenta națională ce structurează continentul.

Ce se întîmplă astăzi cu acest concept politic? El este reprezentat atît de cercurile de centru-dreapta, cît și de cele de extremă stîngă. E reprezentat și de majoritatea cercurilor aristocratice din Europa, unde demult, scrîșnind din dinți, sînt examinate realitățile politice de astăzi și cursul Bruxelles-ului. Rămînînd fără putere, ca pîrghie de presiune și manifestare a voinței sale, aceste cercuri aristocratice s-au închis în cluburile elitare și conacele lor de familie, unde critică extrem de dur radicalitatea elitei politice a UE.

Desigur, întărirea euroscepticilor, precum și a reprezentanților proiectelor integraționiste alternative, trezesc o reacție extrem de negativă din partea anumitor cercuri ale lumii din culise. De exemplu, în anul 2014, Hollywoodul s-a remarcat prin pelicula „Grace, prințesa de Monaco”, ca o parodie răutăcioasă asupra lui Charles de Gaulle, al cărei principal mesaj este: oricine care se străduie să confere independență Europei și să fie fidel intereselor naționale, dar nu „considerentelor de afaceri” (a se citi – politicii SUA) – este un dictator hidos, care ofensează blondele.

Dar noi îl ținem minte pe de Gaulle pe timpurile rezistenței franceze, pașii acestui mare francez de apropiere de Otto von Habsburg, unul dintre principalii ideologi ai conceptului „Europa națiunilor”. Ținem minte apelul lui către SUA cu rugămintea de a schimba grămada de hîrtii verzi pe aur, dar și răspunsul lor către Paris, cînd după evenimentele revoluționare de pe străzile Parisului din 1968 de Gaulle a fost nevoit să demisioneze, păstrîndu-și voința, poziția și idealurile.

Ținem minte și isteria din 2002, cînd Jean-Marie le Pen, liderul „Frontului național al Franței”, a ieșit în turul doi al alegerilor prezidențiale. Cînd chiar și loja Marelui Orient din Franța, pășind peste tradiția de confruntare cu susținătorii lui de Gaulle, le-a recomandat adepților și membrilor partidului socialist să voteze pentru exponentul de centru-dreapta Jacques Chirac. De aceea, opoziția față de tradiționaliștii de dreapta din anturajul „Europei națiunilor” caracterizează realitatea politică europeană ca fiind una tolerantă. Și acesta este cel mai blînd termen ce poate fi utilizat în această situație.

În Rusia mulți consideră că este nevoie să se distanțeze de lumea europeană. Despre această poziție eronată scria încă F.M. Dostoevski, subliniind că pentru ruși este scumpă fiecare piatră din Europa. „Noi, rușii, avem două patrii – Rusia și Europa”. Aceste gînduri trebuie ținute minte, iar comunitatea rusă nu trebuie ruptă de civilizația europeană, deoarece ambele sînt copiii antichității indo-europene și ai renașterii creștine a omenirii.

Astfel, problemele sînt punctate. Dar care sînt izvoarele conceptului „Europa națiunilor”? Este o revoltă de moment împotriva moralei radicale burgheze sau aceste idei au rădăcini mai vechi în conștiința europeană?

Putem spune cu certitudine că toate cele ce stau la baza conceptului „Europa națiunilor” nu sînt de ieri sau de azi. Aceste tradiții vin din epoca influenței în Europa a Imperiului Austro-Ungar, ai cărui conducători din neamul Habsburgilor practic primii au început să creeze Europa națiunilor în spațiul imperiului lor. Ce au obținut este o altă chestiune, dar trebuie să ținem minte că acest stat a formatat, timp de veacuri, realitatea vechiului continent.

Bazîndu-se destul de dur pe tradițiile creștine profunde, Habsburgii au încercat să unească comunitățile romane, germane și slave. Însă dominația lor s-a încheiat, începînd cu exilul lui Napoleon, iar ulterior, după renaștere și absolutism, în 1866 în războiul cu Prusia, prin distrugerea armatei austriece.

La proiectul „Europa națiunilor” poate fi atribuită Rzeczpospolita (Statul polono-lituanian), în care, de asemenea, figurau construcții ideologice similare. Într-o anumită măsură, Europa națiunilor poate fi considerat și proiect bonapartist, bazat pe naționalismul iacobin și tentativa de a se opune dominației britanice printr-un continent unificat.

În anii 20 ai secolului XX a fost răspîndită pe larg ideea unirii paneuropene, propusă de contele Coudenhove-Kalergi (1894-1972). Contele a expus-o pentru prima dată în anul 1922, iar un an mai tîrziu a fost editată cartea sa „Pan-Europa”, în care ideea unirii europene a fost dezvoltată și justificată. Mai mult, din 1924 a început să fie editată revista „Pan-Europa”, care pînă în anul 1938 a fost organul oficial al mișcării.

În prezent, președintele „Uniunii Paneuropene” este Alain Terrenoire din Franța, iar Otto von Habsburg a fost președintele de onoare al acesteia pînă pe 4 iulie 2011. Acum, din Uniunea Paneuropeană fac parte organizații din Austria, Albania, Andora, Marea Britanie, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Ungaria, Germania, Spania, Italia, Kosovo, Finlanda, Franța, Croația, Cehia, Elveția, Suedia și Estonia.

În 2013 a fost creată Uniunea Paneuropeană a Rusiei (Association Paneurope Russie). În acest context menționăm că inițial ideea lui Coudenhove-Kalergi reflecta, practic, în totalitate ideile din conceptul „Europa națiunilor”. Mai tîrziu, aceasta a migrat spre idei mai liberale, însă ele oricum erau construite în baza identității creștine a civilizației europene. La baza ultimei el vedea două principii. Religia evreiască (doctrina avraamică) și cavalerismul creștin german. Autorul considera că Europa trebuie să se dezvolte pe sinteza acestor două forțe.

Ideea „Europa națiunilor” mai avea o componentă. N. Ustrialov în lucrarea sa „Pan-Europa”, editată la Harbin în 1929, scria în acest sens: „Nordul îl tratează în felul său pe Hristos: rege, luptător, învingător. Eroul Soarelui, plin de bucurie și de viață: aceasta este străvechea legendă germană despre Hristos. Însă Sudul cult, decadent și gnostic a reușit, într-o măsură oarecare, să cultive Nordului barbar și sănătos propriul creștinism.

Dar natura este totuși mai puternică decît rațiunea. Europa, care, teoretic, a acceptat creștinismul, a rămas păgînă. O dovadă elocventă a acestui compromis este cavalerismul. Cavalerismul este o tradiție eroică nordică. Scopul fiecărui cavaler este să fie erou, nu un sfînt; să fie asemenea lui Siegfried sau lui Gheorghe Biruitorul, dar nu lui Hristos. Morala cavalerească este opusă moralei non-rezistență: rău pentru rău. Valoarea supremă este onoarea. Dezonoarea este mai rea decît orice păcat. Devotamentul este mai sfînt decît dragostea față de cel apropiat … Idealul gentlemanului este prezent în Europa și acum. Fiind la origini total străin de creștinism, el este înrădăcinat în moravuri, instincte. Orizontul etic al gentlemanului nu este iadul și cerul, ci onoarea și dezonoarea. Mîndria lui este fair play-ul”. Idealul gentlemanului nu este un ideal de clasă, ci unul paneuropean.

În ideile Europei națiunilor sînt prezente și curente noi, reflectate în regionalismul politic aflat în ascensiune. Unul dintre reprezentanții lui este Umberto Bossi, liderul „Ligii nordului” din Italia, care cheamă insistent la crearea unei Europe noi. Europa-2 poate fi considerată drept a doua redacție a conceptului „Europa națiunilor”. Anume Bossi a fost animatorul „Alianței libere europene”, care reunește în prezent peste 40 de partide și mișcări din Europa. Un fel de „Internațională regională”.

Bazele acestuia au fost puse în cadrul reuniunii mișcărilor radicale de dreapta din Europa, de pe lacul Wоrthersee în 2002. La întrunire au participat Jean-Marie le Pen (Franța), Jorg Haider (Austria), Istvan Csurka (Ungaria) și, desigur, însuși Umberto Bossi. La reuniune au fost discutate, în special, problemele uniunii „Europei regiunilor”. Crearea unei Uniuni Europene-2, însă nu din 28 state, ca acum, dar din 60-80.

În acest sens vom menționa încă o organizație – „Organizația Naţiunilor şi Popoarelor Nereprezentate” (UNPO), din care fac parte în prezent 42 de țări. Sediul acesteia este la Haga, iar organizația este condusă de Habsburgi. Conducătorul real al UNPO este Karl von Habsburg. O perioadă el a fost oficial secretarul general al UNPO. De menționat că pînă nu demult, capul familiei Habsburg a fost și liderul Uniunii Paneuropene – cea mai veche structură politică (creată în 1923), ce pledează pentru o Europă Unită, pentru „Europa națiunilor”. De asemenea, el este conducătorul celui mai vechi Ordin al Lânii de Aur din Europa, ordinul cavalerilor, ce datează din 1430.

Astăzi sînt și lideri noi. Președintele partidului francez „Frontul Național”, Marine le Pen, de asemenea, promovează idei similare. „Noi trebuie să distrugem zidul Bruxelles-ului, așa cum s-a prăbușit zidul Berlinului!”, a proclamat Marine le Pen. Ea este convinsă că integrarea europeană se mișcă inevitabil spre pieire, iar europenii trebuie să contribuie la distrugerea ei definitivă, blocînd tentativele de dezvoltare a acestei organizații. În locul UE, continuă liderul forțelor conservatoare din Franța, trebuie construită „Europa națiunilor libere”.

Evenimentele din ultimii ani, începînd cu criza economică, dezindustrializarea conștientă și motivată, precum și devalorizarea morală a populației și multe altele, denotă caracterul nefast și de impas al proiectului european în forma lui actuală. Iar recentele atacuri teroriste din Franța și flirtul nebunesc cu Islamul, cu suprimarea conștientă a creștinismului, a tradițiilor celtice, germane și slave, sînt un exemplu elocvent.

Un canal de televiziune din Olanda a pus pe post un reportaj despre un moldovean care încerca să se naturalizeze în această țară. El nu reușea nimic și repeta cu amărăciune un gînd, stînd pe o stradă dintr-un oraș olandez. În spatele lui mișunau imigranți din Asia și Africa, mișunau ca stăpîni ai vieții, iar el, cu lacrimi în ochi, repeta că lor li se oferă permis de ședere, lor, mulți dintre care fanatici, extremiști sînt dați în căutare în țările lor. Lor li se oferă permis de ședere, iar moldovenilor, ucrainenilor și altor locuitori ai Europei de Est – nu.

Este un exemplu clar al problemelor cu care se confruntă proiectul european. Ei nu au idee de comunitate europeană. Lor le este străină Europa istorică. Le sînt străine și vechile ei tradiții. Ei nu știu cîte secole Moldova a fost poarta acestui continent. De aceea, orice zulus, polinezian și reprezentant al tribului Tumba Yumba le este la fel de aproape ca un moldovean, muntenegrean sau macedonean. Anume în această mentalitate constă problema principală și ea, în esență, este înrădăcinată în conștiința elitelor europene, în autoidentificarea lor ca civilizație.

Sîntem în fața unui impas, or, această autoidentificare, formată în baza valorilor și tradițiilor istorice europene, practic, nu există. De aceea, ei construiesc nu Europa, ci ceva himeric, mai aproape de Huxley sau Orwell. Dar la ce bun să construiască? Ei nu construiesc, venind la putere, ei distrug încet esența ei istorică, destrămînd fundamentul ei multisecular, în timp ce comitetul de partid al lui Rothschild transferă banii în Orient sau China. Acolo este viitorul centru. Iar de Europa ei nu au nevoie, ea trebuie înjosită și descompusă. Dar cum? Populînd-o cu elemente străine, schimbînd încet și metodic bazele ei existențiale. Pentru ce? Răspunsul e simplu. Dacă pur și simplu vor pleca, lăsînd-o așa cum este, ea s-ar putea ridica din genunchi și și-ar restabili identitatea pierdută și puterea existențială.

Prin urmare, proiectul este divizat. În timp ce cară lucrurile din casă, alții urmăresc ca stăpînii să nu-și vină în fire și să nu restabilească ordinea. Iată care e sensul. Distrugerea lentă a oricărei rezistențe este un exemplu elocvent. Pînă și rezistența față de radicalismul islamic era considerat un păcat, pînă nu demult. Cînd, drept răspuns la teroare, se ridică partidele de dreapta, tradiționaliștii și naționaliștii, imediat începe o isterie totală. Și toate acestea au loc în timp ce fanații și fundamentaliștii religioși sînt, practic, stăpîni pe situație în suburbiile orașelor europene. Cînd patrulele islamice maltratează femeile pentru că poartă fuste scurte. Cînd în unele sectoare din Paris, Marseille, Londra este interzis accesul pentru populația europeană normală. Ultimele acte teroriste din Franța constituie o mărturie grăitoare a situației. Fără acestea, nimeni din structurile superioare ale puterii nu observa aceste probleme, considerîndu-i pe sceptici xenofobi și fundamentaliști creștini.

Așadar, să facem concluzii. Europa, ca civilizație, se distruge văzînd cu ochii. Pentru a salva vechea Europă este nevoie de un alt proiect. Însă pentru implementarea acestuia este nevoie de o altă elită. O elită a tradiționaliștilor. A oamenilor educați prin stima față de vechile valori cultuale și prin respectarea bazelor spirituale ale civilizației europene, care țin cont de contribuția generațiilor anterioare și cinstesc memoria strămoșilor.

Oamenii care pot salva Europa există, însă ei sînt expulzați de așa-zișii liberali la periferia vieții politice, deși mulți dintre ei constituie floarea vechiului continent. Pur și simplu ei au fost lipsiți de putere. Lipsiți în rezultatul unor acțiuni revoluționare planificate. Dar ei există, există tradițiile lor, cunoștințele, autoritatea și posibilitățile lor. De aceea proiectele lor sînt deosebit de interesante pentru noi. Desigur, ne interesează principalul lor proiect „Europa națiunilor”, or, acesta este în prezent singura alternativă rațională și justificată istoric pentru poveștile libertariene, care, sub ochii noștri, împing Europa spre un punct istoric mort.