Imprimaţi
 |
| Foto: noi.md |
În prezent, mandatul de deputat practic nu poate fi ridicat, chiar dacă alesul poporului este certat cu legea. Precum a demonstrat cazul ex-deputatului Valeriu Guma, legislatorii nu se grăbesc să lipsească Parlamentul nici chiar de colegii condamnați la închisoare pentru corupție. Subiectul ridicării mandatului de deputat a fost examinat de Curtea Constituțională (CC), care, din proprie inițiativă, a decis să depășească limitele sesizării. Acum, în majoritatea cazurilor, emiterea sentinței de condamnare a instanței pentru parlamentari va duce la schimbarea statutului acestora.
În virtutea statutului său, deputatul beneficiază de numeroase privilegii. Scopul lor este de a-i proteja de presiune, garanția independenței și executării libere a mandatului. În special, Constituția interzice reținerea deputatului, arestul și percheziția acestuia, cu excepția cazurilor în care el este prins în flagrant delict.
Potrivit Procuraturii Generale, din 2001, organele de drept au trimis în Parlament circa 25 de cereri de ridicare a imunității parlamentare. În unele cereri figurau cîțiva deputați odată. Absolut toate cererile se refereau la deputații din opoziție. În acest sens, lideri sînt: Iurie Roșca, Ștefan Secăreanu și Vlad Cubreacov – pe numele lor au fost trimise cîte 5 cereri de ridicare a imunității parlamentare. În ultima sesizare, datată cu anul 2010, procuratura cerea limitarea imunității lui Vladimir Voronin, care figura în dosarul privind dezordinile în masă din 7 aprilie 2009.
Dacă regulile de limitare a imunității sînt mai mult sau mai puțin reglementate clar de lege, atunci posibilitatea ridicării mandatului de deputat în general nu este menționată. Constituția Republicii Moldova include doar prevederi generale. Legea privind statutul deputatului a fost modificată de mai multe ori în acest sens, iar pînă în 2003 conținea două temeiuri pentru „alungarea” din Parlament: incompatibilitatea și decizia definitivă a instanței judecătorești privind condamnarea pentru săvîrșirea premeditată a unei infracțiuni.
În martie 2003, toate prevederile legii ce admiteau posibilitatea retragerii mandatului au fost anulate. Din acel moment, procedura devenit inaplicabilă. Cîteva tentative de introducere a restricțiilor au fost zadarnice, deoarece nu au fost susținute de către deputați. De aceea, verdictul CC poartă un caracter de precedent: el conturează limitele imunității parlamentare și creează bază normativă pentru încetarea mandatului fără consimțămîntul deputatului.
La examinarea Curții Constituționale a fost scoasă problema compatibilității morale și politice a statutului deputatului cu condamnarea pentru corupție și trafic de influență. E posibilă în acest caz continuarea exercitării mandatului, are loc încetarea imunității de drept și este oare obligat Parlamentul să vină cu inițiativa de lipsire a mandatului pentru a asigura executarea pedepsei? Anterior, potrivit judecătorilor, niciunul dintre aceste subiecte nu a ajuns în vizorul CC.
Autorul sesizării este fostul deputat Grigore Petrenco, care nu s-a prezentat la ședința CC. În decizia lor, judecătorii au criticat sesizarea acestuia, invocînd „abordarea cazuistică” și „noţiuni şi concepte juridice inexacte”. În final, CC „a făcut abstracție de redacția întrebărilor formulate de autorul sesizării și a dedus obiectul sesizării din problematica, motivarea și contextul abordat”.
Cu alte cuvinte, CC a decis să depășească limitele sesizări și să dea o interpretare mai largă Constituției. Acest drept îi este oferit Curții de către Codul jurisdicției constituționale, care permite CC să stabilească de sine stătător limitele competenței sale. În afara limitelor imunității parlamentare, CC și-a asumat răspunderea și pentru stabilirea sorții mandatului de deputat, pe al cărui nume a fost emis verdictul pentru comiterea premeditată a unei infracțiuni.
Înainte de a emite verdictul, CC a solicitat opinia șefului statului, Parlamentului, Guvernului și Procuraturii Generale. Președintele nu și-a delegat un reprezentant la ședința CC, dar a transmis o opinie în scris. În mesaj se vorbește despre existența unei lacune în legislație, pe care Curtea Constituțională nu o poate înlătura prin interpretarea sa. Din poziția șefului statului reiese că soluționarea acestei probleme ține de competența parlamentului. Totodată, președintele consideră logică încetarea de drept a mandatului de deputat, din data intrării în vigoare a verdictului.
Parlamentul, la răndul său, s-a limitat să facă trimitere la valorile unui stat de drept, potrivit cărora nu este oportun ca persoanele cu integritate îndoielnică să fie lăsate în funcții de răspundere.
Poziția Guvernului a fost făcută publică de către viceministrul Justiției Nicolae Eșanu. El a menționat că circumstanțele și procedura de ridicare a mandatului de deputat nu este stabilită clar de lege. Totodată, formal, în Moldova nici chiar verdictul de condamnare nu duce la demisia deputatului și nu are atribuție la compatibilitatea lui cu funcția ocupată. În cadrul ședinței CC, Eșanu a declarat că, în prezent, în Moldova, ridicarea mandatului de deputat este imposibilă, deoarece acest lucru nu este prevăzut de legislația în vigoare.
În cele din urmă, CC a ajuns la concluzia că în cazul condamnării pentru săvîrșirea infracțiunilor cu intenție, deputatul, în fapt, își pierde automat statutul. Totodată hotărîrea instanței este definitivă și intră în vigoare, indiferent de faptul dacă a fost emisă pînă sau după acceptarea mandatului. Problema principală constă în lipsa procedurii formale. CC a solicitat Parlamentului să introducă modificări ce ar stabili cazurile de ridicare sau încetare de drept a mandatului de deputat.
„Curtea Constituțională a solicitat Parlamentului să înlăture lacunele legislative, însă aceasta nu înseamnă că deputații vor putea reglementa aceste aspecte la discreția lor, menționează unul dintre experții noștri. Rolul-cheie în procedura de ridicare a mandatului de deputat îl va avea Curtea Constituțională, fapt ce decurge destul de clar din hotărîrea adoptată. Această instanță vrea să obțină dreptul de constatare a circumstanțelor ce justifică ridicarea mandatului de deputat.
Deși în lume nu există standarde internaționale care ar prevedea obligativitatea imixtiunii formale din partea autorităților, cînd este vorba despre încetarea de drept a mandatului. Este suficient să fie elaborată o procedură clară de ridicare a mandatului și de a introduce în lege o listă completă de temeiuri – în limita cadrului constituțional. După cum arată practica altor țări, nu este obligatoriu ca această procedură să includă Curtea Constituțională și nici chiar Parlamentul. Cu atît mai mult cu cît Constituția Republicii Moldova, care admite ridicarea mandatului, nu prevede anumite criterii.
Însă în Moldova, CC tinde să-și atribuie rolul unui organ suprastatal, care, în ultimă instanță, va gestiona toate procesele din țară. Iar soarta mandatului de deputat nu este o excepție. Formal, CC accentuează că stabilirea cazurilor de încetare forțată a mandatului este o prerogativă a parlamentului, însă dă clar de înțeles că procedura formală trebuie să includă și examinarea la Curtea Constituțională.
Pe de altă parte, practica organelor judiciare și de drept denotă că este mare probabilitatea ca mecanismul de ridicare a mandatului de deputat să fie utilizat exclusiv față de deputații din opoziție. Hotărîrea CC oferă autorităților încă o pîrghie de influență asupra parlamentarilor inflexibili. Ceea ce este oportun și bine într-un sistem politic bine pus la punct nu întotdeauna funcționează la noi în țară.
Comisia de la Veneția a Consiliului Europei recunoaște că mecanismele speciale sînt justificate acolo, unde nu există măsuri adecvate pentru protecția membrilor parlamentului. În unul dintre ultimele rapoarte ale acestei instituții se arată că în unele țări sînt necesare prevederi ce pot îndeplini funcția democratică de protecție a parlamentului ca instituție și a opoziției parlamentare. Este vorba, în primul rînd, despre protecția de presiunea sau intimidarea necorespunzătoare din partea puterii executive și judecătorești sau a oponenților politici. Hotărîrea CC nici nu pomenește despre asemenea măsuri de protecție”.