Foto: advocat-cons.info |
Una dintre primele iniţiative al premierului Chiril Gaburici este anularea obligativităţii confecţionării propriei ştampile la înregistrarea întreprinderilor. Dacă această idee va fi realizată în practică, atunci companiile comerciale vor putea activa fără ştampile rotunde, care în prezent constituie obiectul numeroaselor falsificări şi escrocherii. Facilităţile corespund practicii europene şi îi permit agentului economic să-şi aleagă singur metodele şi sursele de protejare a documentelor sale oficiale.
Scopul reformei
Guvernul moldovean îşi stabileşte regulat drept sarcină să amelioreze climatul de afaceri din ţară. Pe parcursul ultimilor ani a fost adoptate cîteva „foi de parcurs”, prin care autorităţile eliminau treptat barierele administrative pentru întreprinzători.
Cabinetul lui Gaburici a început facilitarea condiţiilor de activitate pentru mediul de afaceri local prin anularea obligativităţii ştampilelor. Miercuri, 11 martie, în cadrul şedinţei guvernului, premierul a dispus pregătirea unui proiect de către Ministerul Economiei, timp de o lună.
Astăzi, ştampila de firmă cu denumirea completă a întreprinderii în limba de stat şi alte date este un atribut necesar la înregistrarea persoanei juridice. Fără aceasta, compania nu poate nici să înceapă activitatea, nici să fie lichidată.
Majoritatea ţărilor lumii deja au renunţat la această practică, deoarece ştampilele pot fi uşor falsificate şi nu garantează autenticitatea documentului. Totodată, în schimbul acesteia vin semnătura digitală şi alte metode moderne de identificare – forme speciale ale companiei, ştampile holografice etc.
Reguli şi tradiţii
În Moldova, dimpotrivă, oamenii acordă o importanţă exagerată sigiliilor. Partenerii de afaceri şi structurile de stat, deseori, atrag atenţia doar asupra ştampilei, fără a examina detaliat semnătura conducătorului sau persoanei împuternicite, fapt ce generează scheme de escrocherie şi atacuri raider asupra întreprinderilor şi este utilizat activ în cadrul unor conflicte corporative.
Modul de utilizare a ștampilelor în activitatea comercială este slab reglementată. Însă potrivit regulii generale, utilizarea lor la încheierea contractelor nu este o condiție necesară, iar lipsa amprentei nu implică nulitatea tranzacției. Principala cerință este semnătura persoanei autorizate.
În esență, ștampila astăzi este obligatorie doar în cazurile în care acest fapt este stabilit expres prin lege sau acordul părților. Cu alte cuvinte, semnificația juridică a ștampilei este exagerată și aplicarea ei este, mai degrabă, o tradiție, un ritual.
Ratinguri și poziții
Anularea obligativității ștampilelor cu siguranță se va reflecta asupra poziției Moldovei în ratingul anual „Doing Business”, elaborat de Banca Mondială. Toate țările, aflate pe primele poziții la capitolul „Înregistrarea întreprinderilor”, nu necesită utilizarea ștampilelor. Moldova, deocamdată, la acest indicator este situată pe locul 35 în lume.
Guvernul consideră că noua regulă va simplifica viața întreprinzătorilor și le va reduce cheltuielile: astăzi prețul pentru fabricarea ștampilelor constituie 30% din costul total al deschiderii întreprinderii. Totodată, se extind posibilitățile de utilizare a instrumentelor moderne de identificare a documentelor, inclusiv semnătura electronică.
Totodată, experții subliniază că Moldova nu are de gînd să interzică ștampila ca instrument al circulației documentelor pe hîrtie. Companiile doar vor avea posibilitatea să renunțe la ea, inclusiv în folosul metodelor moderne de identificare. La anularea obligativității, se va menține dreptul de utilizare a ștampilei, iar întreprinderile vor putea fabrica orice cantitate de ștampile și sigilii de orice formă, culoare și nivel de protecție.
Falsificarea și protecția
„Ștampila oferă o protecție slabă, deoarece cu ajutorul tehnologiilor moderne este foarte ușor de fabricat un duplicat, menționează unul dintre experți. Aceasta înseamnă pe răufăcătorii care vor să falsifice un document de hîrtie, ștampila nu îi va opri. Semnătura poate fi supusă unei expertize grafologice. Dar cea mai eficientă metodă de confirmare a autenticității documentului este utilizarea semnăturii digitale.
Viitorul aparține documentelor electronice, iar persoanele juridice deja pot renunța la ștampile pe documente. Pe de altă parte, această decizie este prematură pentru societatea noastră. Anularea ștampilelor poate conduce la reducerea nivelului de protecție a documentelor. În Europa acest lucru este acceptabil, la noi însă piața și așa abundă de falsuri, iar acum acestea vor deveni și mai multe.
Formal, inițiativa este îndreptată spre protejarea întreprinzătorilor și crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea afacerilor, deși prezența sau lipsa ștampilei pare destul de nesemnificativă. În condițiile economice dificile autoritățile ar trebui să înceapă cu alte probleme mai serioase și să acorde mai multă atenție susținerii antreprenoriatului.
Se pare că scopul principal la reformei este să ridice poziția Moldovei în ratingul „Doing Business” al Băncii Mondiale. Metodologia acestui rating ține doar de înregistrarea companiilor comerciale, de aceea problema excluderii responsabilităților similare a altor organizații și instituții, cel mai probabil, nu vor fi discutate. În general, eficiența anulării ștampilelor ar putea fi urmărită doar după modificarea legislației”.
Reprezentanții firmelor, ce se ocupă cu fabricarea ștampilelor, chestionate de NOI.md, nu consideră că noua regulă va avea un impact major asupra veniturilor lor. Majoritatea lor se specializează și în alte direcții – publicitate stradală, servicii de tipografie, producție poligrafică și de suvenire. La puține dintre acestea fabricarea ștampilelor depășește 20-25% din volumul comenzilor.
Anularea formală nu va conduce la renunțarea totală
Întreprinzătorii ce activează în acest domeniu sînt convinși că anularea formală a ștampilelor nu va conduce la renunțarea totală la ele. În Occident nu există sigilii în înțelegerea noastră, însă afacerile de confecționare a lor acolo prosperă. În lipsa răspunderii juridice directe de a o folosi, ștampila, totuși, va rămîne o necesitate reală. Aceasta, spre exemplu, ar putea fi utilizată la încheierea anumitor contracte, pentru formularele de raportare strictă, pentru cărți de muncă.
Chiar dacă a înregistrat firma în regim simplificat, persoana juridică oricum va avea nevoie de ștampilă în activitatea sa. Mai mult, sigiliile vor fi utilizate și în scopuri „decorative”, iar cererea lor va crește. Totodată, o anumită perioadă de timp, oamenii nu vor percepe încă documentele fără ștampilă, din punct de vedere psihologic.
În același timp, multe întreprinderi vor menține ștampilele, pe motiv că le fac activitatea mai comodă. De exemplu, sînt foarte populare sigiliile ce conțin toate rechizitele întreprinderii, care se aplică ușor pe contracte în loc să fie scrise cu mîna. În ultimii ani, au devenit populare ștampilele publicitare, cu ajutorul cărora pe broșuri sînt aplicate logotipuri și altă informație.