Isaac Bersuker: Fără ştiinţă şi învăţămînt ţara se va transforma într-o colonie înapoiată

Foto: noi.md

Oricît ar fi de straniu, dar unul dintre cei mai activi entuziaşti ai dezvoltării ştiinţei fundamentale moldoveneşti este un om care a plecat din Moldova în urmă cu peste 20 de ani. Cu toate acestea, el poate fi considerat pînă în prezent drept o "carte de vizită" a ţării noastre.

Isaac Bersuker este un savant cu renume mondial, trăieşte şi lucrează în SUA, este profesor la Institutul de Chimie Teoretică al Universităţii Texas din Austine. Însă principalele descoperiri în ştiinţă el le-a făcut la Chişinău, fiind şeful Laboratorului Știinţific de Chimie Cuantică de pe lîngă filiala moldovenească a Academiei de Știinţe a URSS.

"Specialist sovietic şi american în domeniul fizicii şi chimiei" – aşa scrie despre el Wikipedia. Isaac Bersuker este unul dintre fondatorii ştiinţei moldoveneşti, realizările căreia, datorită inovaţiilor lui, au devenit cunoscute în lumea întreagă. El s-a născut la Chişinău, a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii de Stat din Moldova, la mijlocul secolului trecut, şi a predat la Soroca şi Bălţi.

Săptămîna aceasta, Isaac Bersuker a venit la Chişinău, inclusiv pentru a participa la Adunarea generală a Academiei de Știinţe a Moldovei, unde își va expune propunerile. La adunare a fost invitat și premierul Chiril Gaburici. De ce fel de ştiinţă are nevoie Moldova, are nevoie de ea în general, cum să atragem tineretul în ştiinţă – despre toate acestea Isaac Bersuker a relatat într-un interviu acordat redactorului-şef al portalului NOI.md, Irina Astahova.

- Domnule Bersuker, acum trei ani, Dumneavoastră „fiind într-o stare, apropiată de şoc”, în urma deciziei parlamentului moldovean de a reduce finanţarea Academiei de Știinţe, i-aţi expediat spicherului – atunci era Marian Lupu – o scrisoare: „Au trecut timpurile cînd puteam ridica economia prin atragerea investitorilor, care ar fi investit bani în dezvoltarea producţiei. Fără inovaţii, bazate pe ştiinţă, producţia, mai devreme sau mai tîrziu, va pierde inevitabil concurenţa internaţională. În Moldova, fără resurse de materie primă şi în condiţiile globalizării, se poate supravieţui doar în baza ştiinţei şi inovaţiilor”. Însă şi ştiinţa este costisitoare, iar în lipsa banilor, mulţi reprezentanţi ai puterii din Moldova sînt de părere că pot fi utilizate inovaţiile existente în lume, renunţînd la susţinerea savanţilor.

- Este o opinie profund greşită, din cauza neînţelegerii esenţei. Chiar dacă în Moldova nu vor exista inovaţii, ele oricum sînt neapărat necesare. Pentru a valorifica realizările ce apar în lume, trebuie să fii la curent. Într-un trib african, unde nu există învăţămînt, oamenii, în general, nu pot aplica inovaţiile, dacă nu vor şti ce înseamnă acestea. Fără studii, fără ştiinţă, fără tendinţe permanente de dezvoltare, ţara imediat se transformă într-o colonie înapoiată. Și invers.

De exemplu: La mijlocul secolului trecut, Danemarca a investit foarte multe eforturi şi mijloace în educaţie. Deşi această ţara europeană mică putea să evite asemenea cheltuieli. Dar iată că după descoperirile lui Niels Bohr, unul dintre întemeietorii mecanicii cuantice, laureat al Premiului Nobel, Danemarca, țara sa de origine, a făcut un progres semnificativ. Exemplul lui Bohr îi inspiră pe conaţionalii săi. Moldova tot are nevoie de realizări pentru ca tinerii să rămînă aici.

- Dvs. spuneţi că tinerii trebuie încurajați să nu plece. Dar ei se însuflețesc de acele realizări, de acea politică financiară, care deja există în Occident şi nu este în Moldova. Or, Dvs. tot aţi plecat, nu aţi rămas în această ţară, deşi aţi fi putut impulsiona tineretul.

- Nu era însuflețire, pentru că nu erau condiţii de lucru. Și aici este vorba nu atît de faptul că salariile erau mici, deşi şi acest lucru este important, ci de faptul că nu erau condiţii de lucru: utilaje, încăperi ...

- Dvs. sînteţi, probabil, singurul academician sovietic care a devenit subiect de banc. Despre faptul cum funcţionarii vă cereau să „lucraţi, nu să gîndiţi”.

- Mulţi cred că să gîndeşti nu înseamnă să munceşti. Iar mulţi mai cred că nu este nevoie de ştiinţă, deoarece cineva va inventa ceva, iar ei se vor folosi. Însă nu e chiar aşa. Puteţi, desigur, să cumpăraţi un televizor, dar nu e acelaşi lucru. Este vorba că trebuie să producem, să creăm ceva, altfel ţara se sufocă.

- Dar cum trebuie să se dezvolte ştiinţa în asemenea condiţii economice dificile, cînd, practic, nu sînt bani? În ce să ne specializăm, pe ce să ne bazăm?

- Este foarte dificil, dar e posibil. Trebuie să ne bazăm pe propriile forţe. Cu finanţarea existentă, ştiinţa se poate dezvolta.

- Care ştiinţă – fundamentală, aplicată?

- Fără ştiinţă fundamentală nu va exista altă ştiinţă. Nu exista aşa ceva. Trebuie să aveţi ştiinţă fundamentală, să vă prezentaţi la cel mai înalt nivel. Trebuie să obţineţi acest lucru, trebuie să puteţi convinge oamenii.

- Atunci, în urmă cu trei ani, aţi reuşit să-l convingeţi pe Lupu?

- Ne-am întîlnit, am discutat. Era o propunere de închis în general Academia de Știinţe din Moldova. Oamenii nu înţeleg situaţia. Lor li se pare că ştiinţa este o fabrică ce produce ceva. Dar nu e așa.

- La noi este folosită noţiunea „eficienţa ştiinţei”, sau fabricarea producţiei finite în rezultatul activităţii savanţilor. Ce credeţi despre această noţiune?

- Eu personal nu sînt legat de producţie, ştiinţa este un lucru foarte delicat, nu putem să coborîm la asemenea nivel. Știinţa nu este producţie, rezultatele cercetărilor au un impact pentru cîteva decenii înainte. În Occident acest lucru a fost foarte bine înţeles și acolo ştiinţa este finanţată foarte bine. Eu vreau să vorbesc la Adunarea generală a Academiei despre faptul ce trebuie să facem pentru a susţine ştiinţa moldovenească. Deoarece aici se întîmplă nişte lucruri oribile. S-a creat aşa o birocraţie! Spre exemplu, de la un doctorand – doctor habilitat – se cer 12 copii ale disertaţiei. În loc să facă ştiinţă, savanţii se ocupă de copertarea hîrtiei. Este o muncă inutilă, aceste copii se vor prăfui pe poliţe, acum totul se poate face în format electronic. Totodată, în comisia de atestare procesele sînt extrem de birocratizate: se impune ca introducerea să fie de un număr anumit de pagini, trimiterile și însăși disertaţia – la fel. Este un nonsens în ştiinţă. Pentru o descoperire nu e nevoie de multă hîrtie.

- Cu ce scop veniţi la Chişinău?

- Chişinăul e patria mea, aici m-am născut. Anul trecut, cănd am venit, am mers pe strada pe care am copilărit. Acum se numeşte Grigore Ureche, iar pe timpuri era Voznesenskaia. Vă imaginaţi, ea s-a păstrat. Strada se învecinează cu o biserică. Datorită bisericii, s-a păstrat toată strada. Eu am multe amintiri. Aici s-a născut şi a trăit vestitul nostru pictor Glebus Sainciuc. Noi eram în relaţii foarte bune. El a făcut pentru familia noastră nişte schiţe foarte curioase, a făcut şi portrete.

De fapt, eu am păstrat legătura cu Academia de Știinţe a Moldovei. Aici se află fostul meu laborator. Ce-i drept, au rămas foarte puţini dintre cei cu care am lucrat. Dar eu aveam un laborator special – chiar şi pentru Uniunea Sovietică. Aici activau opt doctori în ştiinţe, ceilalți erau candidaţi. Asta pe timpurile cînd în întreg institutul erau 2-3 doctori, în afară de noi. Și cînd eu am realizat descoperirea, mi s-au oferit imediat 10 unităţi.

- Citesc denumirile descoperirilor Dvs. Ele sînt inaccesibile unui om simplu…

- Iarăși, pentru a percepe inovaţiile, trebuie să fii la un nivel ştiinţific înalt. Dacă nu veţi susţine savanţii, veţi dispărea. Știinţa a ajuns foarte departe în structura materiei. Iar oamenii primesc rezultatele mai tîrziu. Electronica, informatica sînt bazate pe descoperirile ştiinţifice. Dar pentru ca acestea să ajungă la oameni, e nevoie de timp. Și dacă acum nu veţi investi în ştiinţă, în viitor nu veţi primi nimic. Totul se află într-o legătură. Trebuie să se ridice întreaga ţară, nivelul intelectual, ca tineretul să dorească să lucreze aici.

- Cu cine în afară de Marian Lupu aţi discutat această problemă?

- Cînd preşedinte era Vladimir Voronin, m-am întîlnit cu el. Apoi, ne-am mai întîlnit de vreo două ori. Odată, ţin minte, i-am spus că trebuie să schimbe denumirea partidului. I-am spus foarte îndrăzneţ acest lucru, pentru că sînt independent (rîde). L-am întrebat de ce păstrează această denumire. În Occident aceasta este o sperietoare. Cu atît mai mult cu cît nu mai există acel partid comunist. Aceasta a fost chiar înainte de alegerile pe care le-a pierdut.

- Dar Dvs. aţi fost membru al PCUS? Ca să fii în ştiinţă şi să avansezi, trebuia să fii comunist?

- Nu, nu am fost. Într-un timp, eram 27 de academicieni. Şi doar un academician nu era comunist – eu. Iar cînd s-a prăbuşit Uniunea, academicienii au început să iasă din partid. Noi, academicienii, luam masa la cantina Academiei, acolo era o sală separată. Și le-am spus atunci: «Cînd ați intrat în partid, trebuia să aveţi recomandările a trei membri de partid, iar acum, ca să ieşiţi, ar fi trebuit să aveţi recomandările a trei persoane din afara partidului» (rîde). Dar, sincer vorbind, dacă aş fi fost comunist, aş fi fost ales mai devreme membru al Academiei.

- Şi aţi fi avut mai multe oportunităţi.

- Eu primeam suficiente satisfacţii din activitatea mea ştiinţifică, de aceea nu aveam nevoie de alte oportunităţi.

- A mai rămas aici cineva dintre cei cu care aţi lucrat sau dintre academicienii cu care luaţi masa la cantina Academiei?

- Am plecat eu, apoi Boris Țukerblat a plecat în Israel, 15 persoane din laboratorul nostru au plecat – aproape tot laboratorul. 15 oameni s-au împrăştiat prin lume, acum ei sînt în SUA, Israel, Spania, Turcia, Franţa, Belgia. Dar cîţiva au rămas aici, la Chişinău. Printre aceştia se numără Natalia Gorincioi, Mihail Gorbaciov. Din păcate, sînt puţini oameni tineri. Aceasta este o problemă a ştiinţei moldoveneşti – tineretul nu vine aici.

- Cum să atragem tineretul?

- Trebuie create condiţii de lucru similare cu cele din Occident, cu o asigurare materială mai bună. Deşi, înţelegeţi, diferenţa este atît de mare, încît aproape nu exisă şanse. Dar trebuie de lucrat în această direcţie. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe, mi-a povestit cum a încercat să atragă un fizician, i-a promis funcţia de director de institut, un salariu pe care Academia nu e în stare să-l achite, dar Gheorghe Duca s-a înţeles în Germania că aici i se va plăti un salariu occidental. Şi totuși acela a refuzat. Eu voi propune, la şedinţa Academiei, ca ei să creeze o comisie pentru lucrări birocratice. Să nu impună oamenii să scrie multe rapoarte, de care nimeni nu are nevoie, ci să se ocupe cu ştiinţa – să creeze condiţii de lucru.

- La Chişinău, Dvs. aveaţi propria şcoală ştiinţifică. În Austin aveţi o asemenea şcoală?

- Nu, în SUA nu am şcoală. Eu am plecat din Moldova cu 22 de ani în urmă, pe atunci aveam 65 de ani, vîrsta de pensionare. Eu puteam să primesc pensia, să nu lucrez. Însă acest lucru contravine naturii mele şi eu continui să lucrez intens. Chiar şi astăzi am lucrat asupra unor articole – le-am primit din Iran, Brazilia. Autorii au lucrat la mine, au acumulat experienţă. Cu doar doi ani în urmă am încetat prelegerile, însă pînă în prezent lucrez cu postdoctoranzii.

- Vă simţiţi un om împlinit?

- Tradiţională întrebare (rîde). Eu sînt foarte mulţumit. Trebuie să depui efort, iar cînd îţi atingi scopul, atunci eşti satisfăcut.