Provocări monarhice pentru Moldova

Foto: obzormd.com

Veaceslav Matveev

În Moldova, ca și în multe țări din Europa, în prezent are loc reevaluarea valorilor republicane, formate în perioada revoluției burgheze franceze. Acest proces are legătură directă cu problema păstrării identității statale, deoarece unele forțe încearcă să lanseze programe unioniste, bazate pe idei monarhiste. Să analizăm acest aspect mai detaliat.

Astăzi prăbușirea democrației totale și desfrînate este evidentă. Jocul de-a schimbarea guvernelor, lipsa unor planuri economice, degradarea chipului etic și moral al omului constituie cartea de vizită a acestui sistem. Iar criza economică din Occident a subminat definitiv acest colos de lut.

Omenirea nu se poate dezvolta mai departe în direcția acestor valori. Ea are nevoie de stabilitate, ordine, revenirea la valorile etice și de o dezvoltare metodică. Iar în primul rînd, lumea trebuie să conștientizeze faptul că puterea nu este tronul care poate fi uzurpat, în baza așa-zisei voințe a maselor, prostite de mass-media.

Tronul are nevoie de un purtător al principiilor puterii. Tronul are nevoie de un monarh, de o persoană, care răspunde prin întreaga sa voință, prin rațiunea și viziunea sa asupra vieții de soarta țării sale. Numai un monarh, ca purtător al voinței divine, poate oferi putere. Democrație este în iad, iar în ceruri e împărăție. Precum spunea guvernatorul portughez Salazar Antonio de Oliveira în anul 1970, „statul este o navă ale cărei ancore se află în ceruri”.

Noi trebuie să înțelegem că puterea este dată de la Dumnezeu, ea vine din cele mai înalte principii de viață, dar nu din mase, care pot fi manipulate, ea nu vine de la cei care din an în an, în ciuda sa, aleg în schimbul răului un rău și mai mare. Ea nu vine de la puterea a cincea, nu din presă, ea nu e de la bancheri, care prin resursele sale sînt capabili să manipuleze electoratul și să ne bage o nouă marionetă, un nou protejat, după plecarea căruia noi nu știm de la cine să cerem socoteală pentru datoriile și eșecurile economice.

Noi trebuie să recunoaștem faptul că nu întotdeauna puterea dată de la Dumnezeu acționează conform providenței divine, însă totuși oamenii întotdeauna speră într-un țar bun și drept și, precum ne arată istoria (inclusiv cea a țării noastre), aceste speranțe, în final, se adeveresc.

Democrația, în actuala sa formă a acțiunilor desfrînate ale oligarhilor și a maselor înnebunite de problemele vitale, nu mai poate exista. Ultimul ei strigăt este propaganda perversiunii și a valorilor morale decăzute, or ea demult structurează societatea cu prețul reducerii imaginii intelectuale a omenirii. Cu cît este mai prost omul, cetățeanul, cu atît el se orientează mai mult spre pseudovalori – cu atît mai ușor el devine marionetă.

Acesta este planul tactic al democrației, iar războiul civil total, proclamat de lojele occidentale și cluburile intelectuale constituie planul strategic al societății „democratice”. Nu mai putem trăi astfel în continuare. Lumea trebuie să recunoască că această formă politică hidoasă și gîndirea generată de ea ne impune doar destabilizare și haos.

Ce poate înlocui acest haos? Dacă lumea nu se va cufunda în mizeria războiului civil total, atunci omul trebuie să înțeleagă că puterea este omul-personalitate. Personalitatea marcată de carisma puterii și a alegerii fatidice este viitorul nostru. Epoca ce urmează va demola bazele democratice și va readuce valorile înalte ale ordinii, nobleței și puterii. Cu cît mai devreme vom înțelege acest lucru, cu atît va fi mai bine.

Moldova noastră, de asemenea, se află în pragul schimbărilor, deoarece ea a obosit de libertinajul și haosul democratic. Ea are nevoie de o personalitate puternică, care toată viața ei va fi responsabilă de soarta poporului său. Doar de un asemenea purtător al puterii avem nevoie, dar nu de niște funcționari temporari, ai căror putere constituie doar o clipă istorică, dar pentru care noi va trebui să suportăm consecințele veacuri întregi.

Dar și aici este o problemă – cine va fi acest ales. Ce criterii vor sta la baza acestei alegeri. Noi considerăm că viitorul națiunii noastre este o Moldovă a domnitorilor. Un referendum general și alegerea treptată, în cîteva tururi, a Regentului Statului, care va deveni întemeietorul viitorii dinastii. Venirea la putere a unui domnitor, ales nu pe un an sau patru, dar pentru întreaga lui viață conștientă, cu dreptul de moștenire a puterii de către urmașii săi.

Aici trebuie să înțelegem ce înseamnă Moldova domnitorilor. Aceasta este o țară în care conducătorul ei nu este rupt de masa supușilor săi, care se află în primele rînduri ale armatei de cetățeni, unde purtătorul puterii nu este rupt de problemele și doleanțele maselor, unde el este sînge din sîngele acestui popor, este esența și chintesența lui. Așa-zisul fiu alchimic al acestui pămînt, care trăiește cu visele și destinele lui, care este cel mai viguros stejar din pădurea realităților politice și sociale ale acestui pămînt. Omul-destin, omul-putere și voința acestui pămînt și a acestei națiuni.

Orice monarh din trecutul nostru are putea fi drept unul dintre candidați, unul dintre ei, dar nu mai mult, or noi nu avem nevoie de ceva cu termen expirat. Noi avem nevoie de o viziune nouă și de o bunăvoință nouă, de voința unui domnitor străin de vechile realități. De cel care va aduce în spiritul națiunii fluizii unei puteri și idei noi. De cel care va oferi poporului nostru spiritul reformelor și ambițiilor progresiste. Vechii conducători nu ne sînt de folos. Aceasta se referă și la dinastiile de Romanovi, și la dinastiile de Hohenzollern-Sigmaringen, și la conducătorii Rusiei și României de altă dată.

E puțin probabil că va fi o persoană de sîngele lor, deoarece acest om va deveni conducător doar în baza calităților lui personale și a recunoașterii fatidice. Important este ca el să fie acceptat de națiunea noastră ca o parte componentă a ei. Anume națiunea trebuie să recunoască în acest domnitor purtătorul voinței divine, a providenței divine și a destinului divin. Ea trebuie să recunoască în el persoana care este sîngele și puterea ei. Ea trebuie să se regăsească în el. Aceasta este esența. Și atunci viitorul ne va aparține.

Așadar, alegerea noastră este Moldova domnitorilor. O țară monarhistă, dar, totodată, în care poporul alege. Unde principiile monarhiste există de rînd cu bazele conducerii universale sub forma adunărilor populare, unde monarhul-domnitor este conducătorul Moldovei populare.

Cine e domnitorul? În primul rînd, un monarh. În al doilea rînd, nu pur și simplu un monarh, ci capul Moldovei populare, care reprezintă interesele națiunii majoritare – ale moldovenilor, precum și ale tuturor claselor și popoarelor statului nostru. Trebuie să menționăm că acest titlu l-au purtat nu doar conducătorii moldoveni și vlahi. Acesta este titlul european al monarhilor autocrați, la fel ca și al slavilor și ale altor popoare ale Europei.

De rînd cu titlul de voievod, iar mai tîrziu de domnitor, așa erau numiți și conducătorii Moldovei. „Domnitor” este vechiul titlu al conducătorilor noștri. Respectiv, revenirea Moldovei la monarhie constituie nu revenirea la titulatura romană și nici la tradițiile europene occidentale, ci la definiția conducătorului nostru, ca domnitor autocrat al acestei țări.

Să facem concluziile. Alegerea monarhiei constituie pentru noi revenirea la tradițiile noastre vechi, la vechile principii ale puterii, iar această alegere este Domnitorul țării noastre, care este sîngele și sudoarea, sînge din sîngele poporului nostru. Anume a unui asemenea domnitor, dar nu a unuia dăruit de țările vecine, a cărui voință nu corespunde cu voința națiunii noastre politice. Domnitor, dar nu rege, un fiu și un tată al Moldovei, dar nu un prinț, rege sau țar străin, înscăunat din exterior.

În opinia noastră, anume această abordare în soluționarea problemei este singura abordare reală, ce corespunde cerințelor timpului și necesităților națiunii noastre. Anume o asemenea abordare nu doar va restabili principiile puterii în țara noastră, dar și va fi acceptată de majoritatea națiunii moldovenești. Anume această abordare va restabili și va instaura ceea ce astăzi nu există în țara noastră – principiul suprem al puterii.

În încheiere vom menționa că în procesul de creare a statului este foarte important de stabilit principiile supreme ale puterii. Statul este de așa natură doar atunci cînd are un conducător monarh sau cînd este un ordin. Există statul-monarh și statul-ordin. Altceva nu-i! Acolo, unde este proclamată nominal republica, acolo există sau un principiu ascuns al puterii în titulatura de mare magistru, sau de maestru al Lojei Masonice, iar acest stat nu este altceva decît o formațiune administrativă, ale cărui principii supreme se află în afara țării.

Acesta este un protectorat real al conducerii internaționale sau a conducerii altui stat. Prin urmare, proclamînd o monarhie, noi, de fapt, încheiem procesul de formare a statului nostru. Noi legiferăm esența și eligibilitatea ei pe acest pămînt.

Marele gînditor rus Lev Tihomirov, în lucrarea sa „Statalitatea monarhică”, scria: „Orice putere, pentru a exista și a acționa, trebuie să înțeleagă care este sursa de vigoare a ei și să păstreze cu atenție această sursă… La fel și monarhia, pentru dezvoltarea ei trebuie să se bazeze anume pe puterea caracteristică ei, dar nu altei puteri.
Evident, ea are nevoie de o formă puternică de conducere, care să aibă unitate în acțiuni etc., dar mai întîi de toate, baza monarhiei trebuie să fie exponentul unul ideal suprem al moralității, respectiv, să aibă grijă de menținerea și dezvoltarea condițiilor, în care într-o națiune se păstrează vii idealurile morale, iar în monarhie – reflectarea lor”.

Astfel, cum e monarhul, așa e și poporul, cum e poporul așa e și conducătorul lui. Aceasta este veșnica legătură dintre monarh și țară. Baza acordului moral al națiunii și puterii, esența acestei legături sacre.

Anume apariția principiului monarhic al puterii va constitui instituționalizarea sfîntă a statului nostru, crearea unei proiecții a modelului divin pe pămînt și manifestarea providenței divine supreme în statul nostru.