Foto: profvesti.org |
Victor Surugiu
Portalul Noi.md continuă să-și familiarizeze cititorii cu noutățile și documentele publicate în ultimele ediții ale „Monitorului Oficial”.
În instanțele judecătorești din Moldova, zeci de funcții, inclusiv administrative, rămîn vacante sau vor deveni vacante în timpul apropiat. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunță regulat concursuri pentru suplinirea funcțiilor vacante, însă slujitorii lui Themis nu se grăbesc să vină la conducerea judecătoriilor raionale.
Candidaților li s-a oferit un termen
Consiliul Superior al Magistraturii au lansat concursul de suplinire a unui șir de funcții de conducere vacante în instanțele judiciare din Moldova. Slujitorilor lui Themis li se propune să depună cereri pentru a deveni președinți ai Curții de Apel Chișinău și Cahul, ai judecătoriilor Briceni, Călărași, Căușeni, Ocnița, Rezina și Soroca.
După demiterea Svetlanei Filincova din funcția de vicepreședinte a Curții Supreme de Justiție, de președinte a Colegiului de contencios civil, comercial și administrativ, această funcție, de asemenea, a devenit vacantă. La Curtea Supremă de Justiției s-a eliberat și fotoliul de judecător după atingerea de către Nicolae Clima a vîrstei limită pentru un magistrat. Candidații sunt așteptați să depună dosarele pînă pe 15 iunie.
Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat concursul pentru pretendenții la funcția de vicepreședinte în judecătoriile din Briceni, Comrat și Strășeni. Termenul limită pentru candidați este 15 iunie, pentru a pregăti pachetul de documente și a depune cererea la CSM.
În iulie 2015 expiră mandatul inspectorului judecătoresc Elena Gligor, deci lista cu locuri vacante se va completa cu această funcție. Cei care doresc să activeze în cadrul inspecției judiciare de pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii vor trebui să participe la concurs.
Președintele CSM Victor Micu a dispus de asemenea, și organizarea concursului pentru suplinirea posturilor vacante de judecător în instanțele din Basarabeasca, Călărași, Căușeni, Criuleni, Soroca, Strășeni etc.
„Pe nimeni nu deranjează de faptul că judecătoriile sunt pe jumătate pustii”
„Activitatea în judecătorie este întrebată, însă procedura de numire a judecătorilor de nivel superior, de nivel inferior și în funcții administrative, în principiu, la noi este împărțită între președinte, Consiliul Superior al magistraturii și Parlament, menționează unul dintre experții noștri. În actuala situație din Moldova, azi, pe nimeni nu deranjează faptul că judecătoriile sunt pe jumătate pustii.
Cît privește funcțiile de conducere, atunci are loc o cumulare de funcții – judecătorul, care devine președintele judecătoriei, vicepreședinte, nu este lipsit de mandatul de judecător- el emite în continuare verdicte. Însă el mai are și obligații administrative, care astăzi nu sunt atît de ușoare cum par. Suntem nevoiți să căutăm o asemenea persoană, care este dispus să-și asume răspunderea”.
Dacă în judecătoriile raionale CSM are probleme cu suplinirea locurilor vacante, atunci la Chișinău asemenea probleme practic nu există. De regulă, judecătorii sunt gata să concureze pentru dreptul de a trece într-o instanță din capitală sau pentru numirea într-o funcție de răspundere.
Unii experți sunt de părerea că unul dintre pretendenții la postul de vicepreședinte a Curții Supreme de Justiție va fi actualul președinte al Curții de Apel Chișinău Ion Pleșca. În perioada 2005-2011, el fost deputat din partea blocului „Moldova Democrată”, iar apoi din partea Alianței „Moldova Noastră”. După expirarea mandatului de deputat el a fost aprobat în funcția de judecător și președinte al Curții de Apel Chișinău, iar mandatul lui de conducător al acestei instituții expiră în iulie 2015.
În ultimii ani, Pleșca a figurat într-o serie de scandaluri cu caracter politic, în special, el a fost unul dintre autorii sentinței de condamnare a ex-ministrului de interne Gheorghe Papuc în „dosarul 7 aprilie 2009”. Totodată, cu ajutorul sprijinului politic, el a reușit să scape de pedeapsă după incidentul privind omorul din imprudență în timpul unei partide de vînătoare în „Pădurea Domnească”, la care a participat împreună cu alți funcționari.
Pe scurt
Ministrul dezvoltării regionale și construcțiilor, Vasile Bătca, a semnat o serie de ordine privind aprobarea regulilor de comportament în timpul cutremurelor, care vor intra în vigoare din 1 iulie 2007. Acestea se referă la conducători, cetățeni, studenți și elevi. Documentele pot fi consultate pe pagina web a ministerului www.ednc.gov.md la rubrica „Normative în construcţii”.
Premierul Chiril Gaburici a creat comitetul coordonator pentru implementarea proiectului „Modernizarea domeniului sănătății din Republica Moldova”, finanțat de către Banca Mondială. Acesta se va ocupa de monitorizarea și supravegherea respectării condițiilor acordului de finanțare. Comitetul, din care vor face parte 10 persoane, va fi condus de ministrul sănătății Mircea Buga, adjunctul lui este vicedirectorul Companiei Naționale pentru Asigurări în Medicină Vasile Pascal.
Conform ordinului ministrului adjunct al mediului Lazăr Chirică, în Moldova este introdusă prohibiția la scrumbie. Restricțiile vor fi valabile pe parcursul acestei luni, în timpul migrării în masă și în scopul susținerii potențialului reproductiv și a populației acestei specii de pește în rîul Nistru – pe segmentul de la barajul hidrocentralei de la Dubăsari pînă la localitatea Palanca și în cotul Turunciuc.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează despre intrarea în vigoare a unui șir de acorduri internaționale: Acordul dintre RM și UE privind participarea Moldovei la Programul Uniunii Europene „Competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii (COSME 2014-2020); Protocolul executiv dintre guvernele RM și Poloniei privind realizarea Acordului dintre Moldova și Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor cu ședere ilegală; Acordul de grant dintre guvernele RM și Japoniei pentru implementarea programului de asistență de grant non-proiect în domeniul sănătății.