Foto: ghimpele.ro |
'Schwarzenegger s-a exprimat deschis despre faptul că luptă pentru schimbarea prevederilor constituţionale astfel încît să poată candida la preşedinţie în 2016. El este pregătit să înainteze documentele necesare prin care solicită modificarea acestei prevederi', conform unei surse citate de publicaţia americană.
Constituţia americană îi împiedică pe cetăţenii americani născuţi în afara SUA să candideze la preşedinţie, iar orice amendament la Constituţie trebuie să fie aprobat de o majoritate de două treimi atât în Senat cât şi în Camera Reprezentanţilor.
Schwarzenegger a devenit cetăţean american în 1983 şi a avut mereu aspiraţii politice. El a devenit guvernator al Californiei în 2003 şi s-a menţinut în această poziţie timp de două mandate, după care a revenit la filme, din 2011.