Primăria municipiului Chişinău are un nou consilier pentru relaţii cu structurile de forţă ale statului

luni, 21 octombrie 2013, 11:43
Foto: publika.md
Primăria capitalei are un nou consilier. Este vorba despre Cuculescu Iurie, care a fost numit în funcţia de consilier pentru relaţii cu structurile de forţă ale statului. Anunţul a fost făcut de primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în timpul şedinţei Primăriei.

"Cuculescu Iurie este angajat de la 1 octombrie în funcţia de consilier pentru relaţii cu structurile de forţă ale statului. Până acum a fost domnul Cojocaru care a trecut cu serviciul la Centrul Naţional Anticorupţie", a declarat Chirtoacă.

Totodată, edilul s-a arătat nemulţumit de absenţa de la şedinţele Primăriei a şefului Poliţiei municipale, Silviu Muşuc.

"Dacă nu va participa domnul Muşuc de acum încolo la şedinţele operative ale Primariei, cum observ că se întâmplă de câteva luni, am să vă rog să preluaţi informaţia vizavi de situaţia operativă pe municipiu şi să o prezentaţi în fiecare şedinţă la început. Parcă este un gol. Până acum eram la curent cu accidente, crime, ori este foarte important pentru municipalitate să cunoaştem şi această informaţie", a menţionat primarul capitalei.

Noul consilier pentru relaţii cu structurile de forţă ale statului este colonel de poliţie. Până a veni la Primărie a activat în cadrul MAI, în mai multe structuri. A început activitatea în calitate de inspector al poliţiei criminale în sectorul Râşcani. De curând a activat în Departamentul pentru combaterea crimei organizate şi corupţiei. De asemenea, până în prezent a fost membru al Comisiei antidrog din Guvern.