Foto: euromag.ru |
Decizia tribunalului din Monza (nordul Italiei) modifică sentința pronunțată de o instanță din Milano, care stabilise o pensie de trei milioane de euro pe lună pentru Lario. Această diferență judiciară se explică prin faptul că Veronica Lario a prezentat la Milano o cerere de 'separare consensuală', în timp ce Berlusconi a înaintat la Monza o cerere de 'divorț', în condițiile în care legea italiană permite să existe două dosare deschise în cazul unui aceluiași matrimoniu.
Astfel, prima sentință pronunțată la Milano a fost pentru moment anulată de decizia instanței din Monza, care poate fi totuși atacată cu recurs la Curtea de Apel din Milano.
Berlusconi s-a căsătorit în 1990 cu Veronica Lario, cu care a avut trei copii. Această a doua căsnicie a sa s-a încheiat în 2009 la inițiativa lui Lario, după un an de dispute răsunătoare și polemici publice.
'Il Cavaliere' are în prezent o relație cu Francesca Pascale, cu 49 de ani mai tînără decît el.