Foto: publika.md |
Deputaţii s-au arătat nemulţumiţi de scumpirea produselor petroliere.
"Zilele trecute moneda naţională a început să se aprecieze inclusiv şi faţă de dolar. Mă interesează când petroliştii vor începe să coboare preţurile", a declarat deputatul PCRM Gheorghe Anghel.
"Este o situaţie de monopol sau nu? Este o înţelegere de cartel între ei sau nu? V-aţi interesat?", a punctat deputatul PLDM Nicolae Olaru.
Victor Parlicov afirmă că nu a existat motiv pentru scumpiri.
"Dacă vorbim de benzină şi motorină, atunci la benzină în general preţul a scăzut. La motorină, preţul mediu nu s-a schimbat esenţial în această perioadă", a menţionat directorul ANRE, Victor Parlicov.
Directorul ANRE a mai spus şi că scumpirea gazului lichefiat cu 26 la sută este prea mare. Victor Parlicov spune că a sesizat deja Consiliul Concurenţei.