Jennifer Brush: "Cred, că conflictul transnistrean poate fi soluţionat, şi va fi soluţionat!"

marți, 29 octombrie 2013, 9:57
Foto: tribuna.md
"Eu cred, că conflictul transnistrean poate fi soluţionat, şi va fi soluţionat", a declarat şeful misiunii OSCE în Moldova, Jennifer Brush.

În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate Agenţiei "INFOTAG" în ajunul conferinţei internaţionale cu privire la reglementarea conflictului transnistrean, care va avea loc în Germania, diplomatul a spus că "nu poate spune exact cînd aceasta se va întîmpla".

"Aceasta poate să se întîmple nu prea curînd, deoarece problema este cu adevărat complicată. În privinţa reglementării conflictului transnistrean, de rînd cu mecanismele existente, este necesar de a proceda astfel ca interesul societăţii asupra acestei probleme să crească", a menţionat Brush.

În opinia ei, pentru soluţionarea conflictului este nevoie de politicieni înţelepţi din ambele părţi.

"Aceştia trebuie să fie capabili să planifice viitorul ţării pentru 20 - 30 de ani înainte", a subliniat diplomatul.