Foto: timpul.md |
Potrivit Agenţiei "Infotag", el a menţionat că acest lucru va deveni posibil datorită construcţiei acestei conducte pînă la Chişinău.
"Proiectul va fi realizat în trei etape. Pentru prima etapă se preconizează construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni şi darea lui în exploatare. Capacitatea iniţială a conductei va acoperi doar 10% din necesităţile populaţiei şi agenţilor economici de pe malul drept al rîului Nistru. Este vorba despre circa 100 mil. metri cubi de gaz pe an. Iată de ce, la început, locuitorii din Ungheni vor avea prioritate la sursa alternativă de alimentare cu gaz", a comunicat Lazăr. El a specificat că "evident, acesta nu este scopul final".
Potrivit vicepremierului, "cea de-a doua fază prevede construcţia unei staţii de comprimare".
"Ea va fi construită pe teritoriul României, ceea ce va permite sporirea capacităţii gazoductului pentru Moldova, ceea ce va acoperi 30 % din volumul consumului total. Staţia va permite, de asemenea, să fie utilizată conducta care a fost construită acum cîţiva ani – Ungheni-Bălţi şi să asigure alimentarea cu gaz a satelor din jurul oraşului Bălţi. Uniunea Europeană este gata să aloce în acest scop 20 mil. euro", a spus el.
Potrivit lui Lazăr, "cea de-a treia etapă, cea mai importantă, presupune construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău".
"În consecinţă, capitala, în special, complexul locativ şi întreprinderile, vor avea acces la sursele alternative de alimentare cu gaz. Comisia Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii sînt gata să ofere surse pentru elaborarea proiectului de fezabilitate. Construcţia gazoductului va costa 100 mil. euro", a spus viceprim-ministrul.
Potrivit lui, "scopul strategic este de a investi surse astfel ca, în caz de necesitate, Moldova să-şi poată acoperi în totalitate necesităţile de gaz natural din contul surselor alternative". El a specificat că "pentru a realiza acest lucru, este nevoie de maxim 4-5 ani".
De menționat că, la etapa actuală, Moldova depinde în proporţie de 100 % de livrările concernului rus "Gazprom".