Foto: publika.md |
Celebra formaţie suedeză ABBA intenţionează să se reunească şi să revină pe scenă în 2014, pentru a marca aniversarea a 40-a de la debutul internaţional. Anunţul a fost făcut de cântăreaţa Agnetha Faltskog într-un inteviu pentru un săptămânal german.
În 1974, ABBA a câştigat concursul Eurovision cu piesa Waterloo, care a marcat şi lansarea de succes pe arena internaţională. La scurt timp au urmat alte hituri ca Mamma Mia, Dancing Queen sau Super Trouper.
Trupa, fondată în 1972, a vândut peste 380 de milioane de discuri în întreaga lume. În 1982, formaţia s-a destrămat.