Foto: publika.md |
Xbox One şi Playstation 4 se apropie repede de lansare. Odată cu aceasta au ieşit la iveală şi primele detalii despre specificaţiile consolelor. Din păcate, pentru fanii Xbox, noua consolă Microsoft nu va putea reda filme 3D Blu-ray. Încă nu se ştie dacă această funcţie ar putea deveni disponibilă după lansare, printr-un update ulterior sau va fi un dezavantaj permanent, în competiţia cu Playstation 4.
Cu toate acestea, pentru majoritatea gamerilor, lipsa posibilităţii de a rula filme 3D de pe Blu-ray nu pare îngrijorătoare. Se vor găsi sigur, însă, destule voci care să acuze acest minus, faţă de Playstation. Oficialii Microsoft s-au mulţumit doar să spună că, la data lansării, Xbox One nu va reda astfel de filme, fără să dea mai multe detalii.
Nici pentru Playstation 4 nu e un avantaj foarte sigur, până când nu vom vedea specificaţiile clare ale produsului, la data lansării. Totuşi, nu e greu de ghicit că noul PS4 va oferi suport pentru filmele 3D, din moment ce generaţia actuala, Playstation 3, e capabilă de acest lucru. Mai mult, Playstation 4 va oferi suport şi pentru jocurile 3D, chiar dacă, la momentul lansarii, nu va fi niciun titlu disponibil.