Foto: telegraph.co.uk |
Societatea ucraineană Naftogaz a refuzat să confirme sistarea completă a importurilor de gaze din Rusia. Decizia Kievului ar putea provoca perturbări în tranzitul de gaze naturale via Ucraina în direcția Europei, a avertizat, în acest context, Aleksei Grivaci, directorul general adjunct al Fundației ruse pentru securitatea energetică națională. Potrivit acestuia, Kievul prelevă gaze din depozitele subterane, situație care pune în pericol tranzitul de gaze rusești spre Europa pe timpul iernii.
Vicepremierul ucrainean, Iuri Boiko, a declarat recent că Ucraina a început încă din luna octombrie să utilizeze gazele stocate în rezervele subterane pentru a-și satisface nevoile naționale.
De altfel, Iuri Boiko avertizase recent că Ucraina nu va mai ajuta Rusia să asigure continuitatea tranzitului de gaze spre consumatorii europeni ai Gazpromului în perioadele de vârf ale iernii, în cazul în care Moscova va continua să aibă o abordare formală în rezolvarea problemelor legate de gaze în raport cu Kievul.
La 7 noiembrie, agenția ucraineană de presă Unian relata că societatea Naftogaz urmează să achite companiei ruse Gazprom 15 milioane de dolari pentru gazele livrate în luna octombrie. În același timp, purtătorul de cuvânt al gigantului rus de gaze, Serghei Kuprianov, declarase în aceeași zi că Ucraina datorează pentru livrările din luna octombrie circa 1,355 miliarde de dolari. Agenţiile ruse de presă scriu că Ucraina mai are de plătit restanțele pentru luna august.