Foto: http://www.publika.md |
Orice şofer trebuie să conştientizeze că oricât de mult urăşte manevrele de parcare, va fi nevoit să le folosească atunci când încheie un drum cu maşina. Portalul promotor.ro propune 10 sfaturi prin care puteţi parca mai eficient şi în condiţii de siguranţă maximă.
10. Aţi ajuns la destinaţie, unde este amenajată o parcare şi există locuri libere.
După ce v-aţi ales locul de parcare, asiguraţi-vă că maşinile parcate în lateral nu vă incomodează şi că puteţi manevra cu uşurinţă maşina în locul respectiv. Dacă aveţi un Hummer, ignoraţi acest punct, doar daţi cu spatele. Dacă nu, şi dacă maşinile din lateral nu sunt parcate corect - fie încalcă linia ce desparte locurile de parcare, fie intră cu partea din faţă sau din spate pe locul ales iniţial - încercaţi să nu vă complicaţi şi căutaţi alt loc de parcare.
9. V-aţi ales locul de parcare şi începeţi să faceţi manevrele necesare.
Pentru început, semnalizaţi pentru a face cunoscută intenţia celorlalţi şoferi, după care asiguraţi-vă cu ajutorul oglinzilor că puteţi efectua manevra în siguranţă. Mare atenţie în oglinzile laterale, dar dacă ele nu vă ajută, nu ezitaţi să vă îndreptaţi privirea către zona respectivă.
8. Graba strică treaba.
Contează foarte mult să nu executaţi manevra într-un ritm alert. Nu vă grăbeşte nimeni şi câteva secunde în plus nu vă vor întârzia aşa tare. Există totuşi şansele ca unii "bizoni" să vă claxoneze nerăbdători, ideal este să vă păstraţi calmul şi să faceţi abstracţie de ei, în final vor dispărea din raza voastră vizuală la fel de repede cum au apărut. Stresul nu ajută la nimic.
7. Asiguraţi-vă că cei lângă care aţi parcat pot pleca uşor cu maşina.
Încercaţi să plasaţi maşina cât mai pe mijlocul locului de parcare, cu roţile drepte, paralel cu liniile de delimitare. Încercaţi să folosiţi principiul "ce ţie nu-ţi place, altuia nu face" şi totul va fi în regulă. La fel şi în cazul parcării laterale, lăsaţi-le celor între care parcaţi un spaţiu decent de manevră, pentru ca aceştia să poată da cu spatele sau cu faţa în momentul în care vor să plece. Dacă nu aproximaţi distanţele de la volan, coborâţi din maşină, analizaţi cât spaţiu aveţi şi repetaţi sau continuaţi manevra.
6. Dacă toate locurile de parcare sunt ocupate, nu lăsaţi maşina lângă, pe avarii, perpendicular cu maşinile parcate.
Avariile nu sunt magice, iar apăsarea butonului care activează luminile de avarie nu desenează un loc de parcare în locul în care aţi lăsat maşina, nici nu vă dau dreptul să îi blocaţi pe ceilalţi. Deşi această practică este foarte folosită pe străzile din oraşele noastre, încercaţi să o evitaţi pentru că efectiv nu ajută nimănui şi are potenţialul să încurce traficul.
5. Respectaţi indicatoarele şi legislaţia rutieră.
Grijă mare la indicatoare, pentru că nu sunt puse degeaba acolo unde sunt puse. Dacă semnul de circulaţie interzice parcarea, atunci logic, parcarea este interzisă. De asemenea, nu blocaţi uşile de acces în garaje, ieşirile din ganguri, scările de bloc, staţiile de autobuz şi mai ales intersecţiile, parcând chiar pe viraj.
4. Nu vă sfiiţi să cereţi cuiva să vă ghideze.
De câte ori aveţi dubii că puteţi ieşi din locul în care aţi parcat, rugaţi pe cineva să vă ofere asistenţă şi să vă ghideze în siguranţă, sau dacă aveţi destulă încredere în abilităţile sale, îl/o puteţi lăsa să vă parcheze maşina.
3. Bun, aveţi senzori de parcare şi camere video care să vă ghideze. Nu vă bazaţi doar pe ele.
Senzorii de parcare acoperă doar o zonă restrânsă din spaţiul în care urmează sa parcaţi, la fel şi camerele video. Deşi acestea ajută foarte mult, fără îndoială, asiguraţi-vă că în timp ce executaţi manevrele de parcare şoseaua este liber şi nu se apropie şi alte maşini.
2. Mare atenţie când coborâţi sau urcaţi în maşină, la manevrarea portierelor.
Deschideţi cu grijă portierele şi încercaţi să vă strecuraţi uşor afară din maşină, atunci când spaţiul nu permite mai mult. Nimeni nu vrea să-şi găsească portierele cu vopseaua sărită doar pentru că unii sunt mai grăbiţi sau mai aerieni decât alţii.
1. Nu vă lăsaţi lucruri în maşină, la vedere.
Indivizii interesaţi de conţinutul maşinii se găsesc la tot pasul. Aşa că e mai bine să nu le daţi apă la moară şi să îi tentaţi, indiferent de cât de sigur pare locul în care aţi parcat. Nu lăsaţi la vedere în maşină ceasuri, telefoane mobile, genţi, poşete, ghiozdane sau orice alt obiect de valoare. Există şansa să vă alegeţi şi cu un geam spart, pe lângă lipsa obiectelor respective. Tot ce puteţi lăsa la vedere e un cartonaş cu numărul vostru de telefon, pentru orice eventualitate - aţi blocat pe cineva, e locul altcuiva, vrea o blondă superbă să vă sune.