Miliardarul George Soros se căsătoreşte pentru a treia oară, la 83 de ani

duminică, 22 septembrie 2013, 12:39
Foto : jurnalul.ro
Bogătaşul american, miliardarul apostol al liberalismului, George Soros, se căsătoreşte pentru a treia oară, sîmbătă, la proprietatea sa din Bedford, în apropiere de New York. Aleasa inimii sale este o femeie de 42 de ani, Tamiko Bolton, consultant în chestiuni de sănătate şi educaţie, fiică a unui ofiţer de marină şi a unei infirmiere, relatează TF1.

Ceremoniile au început de vineri seară, cu o cină, urmată de o vizită la Muzeul de Artă din New York, pentru a vedea noua expoziţie ‘’Magritte : The Mistery of the Ordinary. 1926-1938’’.

Cei doi îşi vor rosti jurămintele în prezenta familiilor şi a celor cinci copii ai miliardarului. Urmează ca mirii şi invitaţii lor să participe la o recepţie.
Mirii le-au cerut celor 500 de invitaţi ca în locul cadourilor de nuntă să facă donaţii unor organizaţii caritabile, printre care şi unui fond pentru educaţia romilor.

La recepţie sînt aşteptaţi preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, preşedintele estonian Hendrik Toomas Ilves, preşedintele liberian Ellen Johnson Sirleaf şi premierul albanez Edi Rama.

George Soros a divorţat în 1983 de Annaliese Witschak şi în 2005 de Susan Weber Soros.