Televiziunile, obligate să anunţe cât timp mai durează publicitatea

vineri, 13 decembrie 2013, 14:07
Foto: publika.md
Guvernul a dat astăzi aviz pozitiv proiectului care prevede ca durata publicității difuzate de televiziuni să fie anunțată printr-un cronometru, afișat în partea dreapta de jos a ecranului. Dimensiunile acestuia vor reprezenta 7% din cadru.

Dacă proiectul va fi votat de Parlament, atunci posturile TV vor trebui să afişeze, în partea dreaptă a ecranului, un cronometru descrescător, care să indice durata pauzelor de publicitate sau de teleshoping. Cronometrul urmează să fie alb netransparent şi să fie afişat din prima secundă a reclamei.

Unii telespectatorii salută iniţiativa deputaţilor, menţionând că, în acest mod, vor putea şti cât timp au pentru a servi o cafea, a face un ceai sau să vadă ce face copilul în camera de alături.

"Mama, de exemplu, îşi priveşte telenovela. În cinci minute ea reuşeşte să întoarcă plăcinţele", spune un telespectator.

În cazul în care proiectul va deveni lege şi posturile de televiziune nu-l vor respecta, Consiliul Coordonator al Audiovizualului va putea aplica sancţiuni