Lupu atenționează că procesul de integrare europeană al Moldovei poate fi STOPAT

vineri, 20 decembrie 2013, 13:16
Foto: noi.md
Liderul PD, Marian Lupu, admite posibilitatea deturnării procesului de integrare europeană a țării, odată cu schimbarea guvernării. Potrivit lui, după alegerile parlamentare din 2014, lucrurile vor deveni mai clare în acest sens. Declarațiile au fost făcute de Marian Lupu într-un interviu pentru Radio Europa Liberă

“Noi avem, peste zece luni de zile, alegeri parlamentare. Nici parafarea, nici semnarea, nici chiar ratificarea Acordului de Asociere în Parlament de la sine nu face ca integrarea europeană să aibă un caracter ireversibil. Și atunci, dacă se schimbă guvernarea, actuala opoziţie parlamentară nu o să implementeze acest acord. Şi, pe această cale, se va stopa procesul de integrare europeană”, a explicat Lupu.

Președintele PD a dat totuși asigurări că în cadrul Coaliției Pro-europene există stabilitate, iar membrii acesteia vor continua să ducă la bun sfîrșit proiectul integrării europene.

“Coaliţia este funcţională şi va rămîne funcţională. Ne dorim cu eforturi sporite, dar și fiecare pe segmentul său electoral, să asigurăm o continuitate a parcursului european, a priorităţilor ţării şi după alegerile parlamentare din 2014”, a precizat Lupu.