Foto: noi.md |
Leancă se arată convins că structurile europene au dat suficiente semnale Chișinăului că sînt gata să susțină demersul privind liberalizarea regimului de vize.
„După decizia Comisiei Europene, prin care s-a constat că Moldova și-a îndeplinit toate angajamentele, comunitatea a recomandat fără niciun pic de ambiguitate Parlamentului și Consiliului să examineze propunerea. Nivelul meu de optimism a crescut exponențial. A crescut la fel după discuțiile pe care le-am avut la Vilnius”, a precizat Leancă.
Totodată, premierul a vorbit despre necesitatea trecerii la un alt nivel de securizare a pașapoartelor.
„Sînt elemente pe care trebuie să le întreprindem pe dimensiunea securității buletinelor de identitate. Vom avansa astfel, încît vom oferi colegilor noștri europeni argumente că Moldova merită să aibă acest regim liberalizat. Pînă la mijlocul lunii martie cel tîrziu se va lua o decizie favorabilă în acest sens”, a declarat Leancă.