Aglomeraţie în vămi. Moldovenii care muncesc peste hotare se întorc acasă de sărbători

marți, 24 decembrie 2013, 8:12
Foto: publika.md
Mulţi moldoveni care muncesc peste hotare se întorc acasă de sărbători. Datele Serviciului Vamal arată că numărul persoanelor care traversează punctele de frontieră a crescut cu cel puţin cinci la sută în ultimele zile.

Autorităţile spun că, dacă numărul călătorilor va continua să crească, pesonalul din punctele de frontieră va fi suplimentat, pentru a evita cozile din vămi. În ajun de sărbători, cele mai aglomerate sunt punctele de trecere Leuşeni-Albiţa şi Otaci.

În această perioadă, se atestă şi o creştere a numărului de călători în cazul zborurilor aeriene. Fluxul este mai mare şi datorită moldovenilor care aleg să petreacă vacanţa în staţiunile montane din mai multe ţări.