Dependenţa cronică de granturi

Foto: kamatica.com

Xenia Florea

Potrivit Ministerului Finanţelor, în şapte luni ale anului curent, Republica Moldova a primit 53,7 mil. dolari sub formă de credite şi 48,8 mil. dolari sub formă de granturi. Conform estimărilor experţilor de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în medie, unui locuitor îi revin 30 de euro din ajutorul extern primit în ultimii trei ani. Pentru comparaţie: în aceeaşi perioadă Rusia a primit în medie un euro pe cap de locuitor, iar Ucraina – cinci euro.

Încărcaţi valuta în butoaie 

Anual, R.Moldova primeşte milioane de dolari şi euro de la organizaţii financiare internaţionale şi de la ţările donatoare. Cele mai mari fluxuri financiare vin din trei surse: Uniunea Europeană, Banca Mondială şi SUA. Sau sub formă de credite (plăţi ce creează datorii) sau granturi (plăţi ce nu creează datorii). 

Creditele acordate ţărilor în curs de dezvoltare (conform clasificării Băncii Mondiale, sînt, de regulă, statele unde PIB-ul pe cap de locuitor nu depăşeşte 3975 de dolari, iar în R.Moldova, în 2012, acesta a constituit 2070 de dolari) sînt acordate, de obicei, la dobînzi mici, sau, în general, fără dobîndă. Astfel a fost, de exemplu, după seceta din anul 2007, cînd Banca Mondială a acordat Republicii Moldova 10 milioane de dolari pe un termen de 40 de ani cu dobînda zero. După seceta din 2012, BM din nou i-a împrumutat Moldovei 10 milioane de dolari pentru susţinerea agriculturii, dar deja pentru 25 de ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani, la o dobîndă de 1,25% anual şi un comision de 0,75%.

Potrivit Cancelariei de stat (acolo sînt înregistrate toate proiectele/programele de asistenţă tehnică într-un registru special) printre donatorii care ajută Moldova, lider absolut este Uniunea Europeană cu toate instituţiile ei, inclusiv BERD şi BEI. Iar după venirea la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană, loială Bruxelles-ului, injecţiile financiare în Moldova din partea Comisiei Europene s-au majorat semnificativ. Însuşi premierul Iurie Leancă a recunoscut că în anul 2009, Uniunea Europeană şi-a dublat volumul de finanţare pentru ţara noastră.

Dacă în anul 2006 ajutorul financiar acordat de UE a constituit doar 25 mil. euro, atunci în perioada 2007-2010 deja erau 254 mil. euro, iar în ultimii trei ani acesta a depăşit 600 mil. euro.

În prezent, din mijloacele Uniunii Europene în R.Moldova se desfăşoară 86 de proiecte cu un buget total 271 mil. euro. De exemplu, 60 mil. euro au fost alocați de UE pentru reforma justiţiei în Moldova: aceşti bani vor veni în ţară timp de trei ani (2013-2016) sub formă de sumă de bază şi sumă suplimentară – în cazul implementării cu succes a reformei, conform principiului – „mai mult pentru mai mult”. Guvernul speră să primească 30 mil. euro sub formă de asistenţă tehnică pentru îndeplinirea condiţiilor prealabile pentru semnarea Acordului de asociere. Pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, UE a oferit un grant în valoare de 7 mil. euro, dintre care 3 mil. euro sînt destinați Moldovei. Încă 2 mil. euro sub formă de grant au fost alocați de Uniunea Europeană pentru restaurarea cetăţii Soroca.

În top 10 cele mai costisitoare proiecte lansate în Moldova în 2012 cu susţinerea financiară a donatorilor, Uniunea Europeană şi subdiviziunile ei ocupă patru poziţii. Pe primul loc în acest clasament se plasează proiectul ”Reabilitarea reţelelor electrice ale ÎS „Moldelectrica””, în valoare totală de 40,3 mld. euro. Pentru reabilitarea reţelelor electrice şi pregătirea sectorului de aderare la reţeaua europeană a operatorilor de energie electrică Uniunea Europeana i-a oferit Moldovei un grant în valoare de 8 mil. euro, iar restul mijloacelor au fost acordate de BERD şi BEI sub formă de credit concesional.

Pentru reabilitarea drumurilor din capitală (proiectul este prevăzut pînă în anul 2016) Uniunea Europeană şi subdiviziunile sale bancare vor acorda 22 mil. euro, la fel sub formă de grant şi credite concesionale. Pentru susţinerea măsurilor de întărire a încrederii (reglementarea conflictului transnistrean) ţara va primi un grant de 10,6 mil. euro. E vorba de binecunoscutul proiect „Şahul uneşte”, care a stîrnit multe glume. În Transnistria el a fost numit „împărţirea frumoasă”: 10 mil. pentru table de şah în 20 de şcoli – întrece limitele. Această sumă ar putea fi utilizată pentru ceva mai actual. Încă 5 mil. euro vor fi oferiți de UE Moldovei pentru programul de susţinere a pregătirii profesionale în domeniul învăţămîntului.

“Devorarea” agresivă a granturilor

Din punct de vedere logic, o asemenea asistenţă masivă de peste hotare ar fi trebui să conducă la creşterea economică şi sporirea nivelului de trai al cetăţenilor. Cu atît mai mult cu cît scopul final al programelor organizaţiilor financiare internaţionale este anume asanarea economiei. Însă efectul s-a dovedit a fi total invers. La întrebarea „de ce?” acum cîţiva ani au răspuns savanţii economişti de la Banca Mondială.

Analizînd datele privind utilizarea creditelor, specialiştii de la BM au ajuns la o concluzie uimitoare: majorarea creditelor conduce la majorarea veniturilor bugetare, iar majorarea granturilor conduce la reducerea veniturilor. Totul e foarte simplu: ajutorul străin provoacă dependenţă din partea ţărilor în curs de dezvoltare. Finanţarea permanentă a programelor de dezvoltare (reducerea sărăciei, proiectele de sporire a bunăstării etc.) conduc la pierderea motivaţiei: la ce bun guvernele acestor ţări să mai caute căi de dezvoltare a acestor sfere, dacă donatorii străini şi aşa le vor ajuta? Aşa cum a menţionat analistul politic Igor Boţan, „autorităţile moldovene sînt prea alintate cu susţinerea europenilor, de aceea ele nu au motivaţie”.

În plus, asistenţa străină stimulează creşterea corupţiei în ţările în curs de dezvoltare. Granturile şi creditele atrag funcţionarii ca magnetul. Mai ales ajutorul ce nu trebuie restituit. Acest fapt dezleagă mîinile birocraţiei. Drept rezultat, delapidarea mijloacelor are loc la toate nivelurile – de la cel de sus pînă la nivelul de jos al funcţionarilor.

Potrivit experţilor, acum lupta pentru asimilarea ajutorului străin în Moldova este comparabilă cu concursurile pentru achiziţiile publice profitabile. Acest sector este împotmolit pînă peste urechi în corupţie şi furtul banilor publici. Există opinia că în proiectele finanţate din contul mijloacelor donatorilor, plăţile neoficiale constituie 50%, iar în unele cazuri chiar 70%. Adică, nemijlocit pentru realizarea proiectului sînt direcţionate cel mult 30-50% din sumele alocate, celelalte ajung în buzunarele funcţionarilor.

Oare nu din acest motiv la crearea Coaliţiei de Guvernare Pro-Europeană partidele membre au luptat atît de dur pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, „profitabil” din punctul de vedere al investiţiilor străine, pentru ca în final să împartă ministerul la trei, declarîndu-l „zonă de responsabilitate comună”?

Iar PLDM a insistat asupra modificării componenţei consiliului şi a principiului de gestionare a Fondului Rutier, pentru ca procesul de distribuire a mijloacelor fondului să nu fie concentrat în mîinile Partidului Democrat? Iar Ministerul Ecologiei, revenit liberalilor reformatori, se ocupă de asemenea activităţi (care ar fi mai mult de competenţa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor) ca construcţia apeductelor, în loc să restabilească natura şi să protejeze mediul?

Cel mai uimitor lucru în toată această bacanală cu credite şi granturi este faptul că structurile europene închid ochii „demonstrativ” la neonestitatea politicienilor şi funcţionarilor moldoveni şi la furtul deschis al mijloacelor din fondurile europene. Probabil, această miopie demonstrată de UE este plata pentru loialitatea şi ataşamentul Chişinăului față de ideea integrării europene. Potrivit unei alte versiuni, oficialii europeni participă activ la „împărţirea” mijloacelor alocate ţărilor Parteneriatului Estic.

Bunăoară „cazul Revenco”, legat de furtul de către funcţionarii moldoveni a sute de mii de euro din proiectul pentru asigurarea securităţii la frontiere, finanţat de Uniunea Europeană. Acum un an, reprezentantul oficial al companiei suedeze "Ericsson", Vladimir Volcov, a acuzat conducerea serviciului de grăniceri, care era sub protecţia funcţionarilor din MAI, de sustragerea a 130 de mii de euro din grantul european destinat procurării reţelelor mobile şi fixe pentru asigurarea securităţii frontierei de stat.

Potrivit declaraţiei publice a întreprinzătorului, directorul de atunci al Serviciului de Grăniceri a cerut mită de 220 de mii de euro pentru contribuţia la desfăşurarea cu succes şi fără piedici a acestui proiect european. Întreprinzătorul, dar şi apărătorii dreptului omului, susţineau că fostul şef al Delegaţiei Comisiei Europene în Moldova, Dirk Schuebel, şi comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Fule, ştiau despre furtul granturilor, acordate de Uniunea Europeană, inclusiv a celor ce erau destinate securizării frontierelor, însă nu au adoptat nicio măsură.

Un alt exemplu elocvent: recent, referindu-se la construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, unuia dintre funcţionarii de stat i-a luat-o gura pe dinainte. Potrivit lui, Bruxelles-ul a impus Chişinăul şi Bucureştiul să desfăşoare în regim de urgenţă ceremonia de lansare a lucrărilor de construcţie a acestui gazoduct, deoarece banii pentru trasarea lui au fost deja alocaţi de UE şi chiar parţial „împărţiţi” de conducerea de vîrf a UE.

„Devorarea” pasivă a granturilor

Unii reprezentanţi ai societăţii civile susţin că circa 30% din mijloacele ce ajung în Moldova sînt furate. Însă în afară de „devorarea agresivă” a granturilor, în R.Moldova mai există şi aşa noţiune ca „devorarea pasivă” a granturilor. Aceasta înseamnă că Uniunea Europeană alocă sume substanţiale pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, iar experţii moldoveni şi străini asimilează cu entuziasm mijloacele alocate, fără a ţine cont de randamentul muncii lor.

În asemenea programe de asistenţă tehnică se învîrt sume enorme. Cu cîţiva ani în urmă, cînd parlamentul examina o strategie elaborată de guvern, deputaţii au fost uimiţi de sumele ce erau scrise în dreptul fiecărei poziţii în planul de implementare acestei strategii. De exemplu, elaborarea unui proiect de lege costa 1 mil. lei, iar scrierea documentelor normative pentru executarea acestei legi – 2 mil. lei.

Să presupunem că acest proiect de lege are 100 de pagini. Împărţim 1 mil. lei la 100 şi obţinem că o pagină costă 10 mii de lei! Nu e prea mult? Funcţionarii atunci i-au liniştit pe deputaţi – banii pentru acest document sînt alocaţi nu din bugetul de stat, dar constituie o asistenţă tehnică oferită de partenerii de dezvoltare. Mai mult, o bună parte din aceste mijloace vor fi utilizate pentru remunerarea experţilor străini.

În aceste condiţii, funcţionarilor moldoveni pur şi simplu nu le convine să se ocupe cu implementarea practică a strategiilor şi programelor. La ce bun, dacă peste un an-doi donatorii vor aloca iarăşi o sumă „modestă” de bani pentru racordarea legislaţiei naţionale la normele şi standardele europene, care va fi valorificată de către ministere şi departamente, cu sentimentul de profundă recunoştinţă şi mulţumire? Ca şi în cazul strategiei naţionale a dezvoltării regionale.

În luna martie 2010, guvernul a aprobat Strategia naţională de dezvoltare regională. Se preconiza că ea va fi implementată în două etape: prima – în perioada 2010-2012 şi a doua – în perioada 2010-2020. Însă nemaiaşteptînd anul 2019 (cine ştie ce va fi atunci?), la sîrşitul lunii august guvernul a adoptat o altă strategie naţională de dezvoltare regională, deja pentru perioada de pînă în anul 2015. Surse de la guvern au explicat aceasta prin faptul că documentul vechi, chipurile, deja „nu se bazează pe tendinţele dezvoltării regionale a Uniunii Europene”.

Eu nu sînt în pierdere?

Cînd funcţionarii publici anunţă cu mîndrie că „donatorul X va oferi Moldovei un credit în valoare de Y pentru implementarea proiectului Z” aceasta nu înseamnă că toată suma menţionată va fi utilizată pentru susţinerea sectorului agrar/reforma învăţămîntului/sporirea bunăstării populaţiei şi alte scopuri declarate. Problema constă nu doar în faptul că, „pe drum”, o parte din sumele alocate vor fi „valorificate” de către unii angajaţi responsabili şi nu prea ai ministerelor şi departamentelor.

Pur şi simplu, în devizul de cheltuieli al creditelor şi granturilor există capitolul Servicii de consulting” sau „Managementul proiectului”. De exemplu, în creditul în valoare de 10 mil. dolari al Băncii Mondiale pentru susţinerea urgentă a agriculturii ca urmare a secetei din anul trecut pentru management vor fi alocați 650 de mii de dolari, iar 350 de mii de dolari – pentru difuzarea informaţiei despre acest proiect. Adică, deja minus un milion de dolari, pe care contribuabilii moldoveni vor trebui să-l întoarcă cu procente.

Mai ales aceasta se referă la proiectele din cadrul „asistenţei tehnice”. În majoritatea cazurilor, acestea sînt nu atît granturi tehnice, cît programe de cooperare tehnică. Adică, asistenţă în dobîndirea cunoştinţelor şi deprinderilor în anumite sfere de activitate. Aceasta înseamnă că mijloacele financiare alocate de către statele donatoare în cadrul programelor de asistenţă tehnică nu ajung nemijlocit la beneficiar, dar sînt utilizate pentru remunerarea şi organizarea muncii consultanţilor. În majoritatea lor, străini.

Adică asistenţa tehnică acordată ţărilor în curs de dezvoltare nu este altceva decît o spălare legală de bani, cu soluţionarea simultană a problemei angajării în cîmpul muncii a unei armate întregi de birocraţi internaţionali de talie medie şi mică. De aceea fraza frumoasă „Uniunea Europeană (Banca Mondială, Agenţia internaţională pentru dezvoltare etc.) vor oferi Moldovei asistenţă tehnică pentru familiarizarea cu standardele europene (crearea locurilor de muncă şi sporirea veniturilor săracilor; reducerea sărăciei; reforma justiţiei etc.) în valoare de 5-10-20 de milioane de dolari sau euro urmează a fi percepută astfel: în Moldova vor veni mai mulţi consultanţi străini, cărora le va reveni partea leului din aceste 5-10-20 milioane de dolari sau euro.

Potrivit estimărilor expertului în managementul strategic, globalizare şi strategii de comunicare socială, Viorel Ciubotaru, circa 50-80% din volumul granturilor „oferite” Moldovei, în realitate, se întorc înapoi în UE, la acele companii europene pe care autorităţile R.Moldova sînt nevoite să le contracteze pentru „valorificarea” finanţării acordate. Potrivit unui fost înalt funcţionar public, asistenţa tehnică este o industrie întreagă. Numai pe linia Uniunii Europene anual se spală miliarde de euro, oferiți, într-un fel, ţărilor-recipiente, însă pe care aceste ţări nici nu le văd. Există un număr anumit de companii care participă regulat la tenderele desfăşurate de organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare. După ce au lucrat într-o ţară, angajaţii acestor companii merg imediat „să ajute” (iar de fapt să valorifice mijloacele alocate) alt stat beneficiar.

Apropo, tariful unui consultant în R.Moldova constituie de la o mie de dolari pînă la o mie de euro pe zi. Plus diurnele şi suplimentele pentru activitatea în zonele fierbinţi (problema transnistreană încă nu a fost anulată de nimeni) şi pentru condiţii nocive de muncă (apa de proastă calitate, alimentaţia proastă, serviciile medicale proaste). Experţii locali, care în cadrul proiectului îndeplinesc lucrul de bază, primesc de zeci de ori mai puţin ca cei străini – circa o mie de dolari pe lună.