Greşeala judecătorilor sau începutul unei lovituri de stat? Partea I

Foto: tribuna.md

Oleg MACARI, jurist

Povestesc, că un profesor de la o facultate de drept obişnuia să le spună studenţilor săi: „Legea poate fi respectată de orişicine, însă ocolirea legii, creînd aparenţa legalităţii este o iscusinţă, pentru care juriştii sînt plătiţi cu bani, bani foarte buni”. Din păcate, trebuie să constatăm că de acest principiu în prezent se conduc foarte mulţi, inclusiv şi cei, care în virtutea funcţiei ocupate, a importanţei deciziilor adoptate, nici nu au dreptul măcar să să gîndească la aşa ceva.

Mi-am adus aminte de această frază după ce am citit hotărîrea Curţii Constituţionale din 05.12.2013. Nu, nu vreau să afirm, mai degrabă tind să cred că în Înalta Curte nu poate fi cumpărată o decizie, însă după o examinare mai detaliată a hotărîrii Curţii, a sesizărilor, a actelor la care se face referire în acest document, nu mă părăseşte senzaţia că această istorie a fost scrisă de la sfîrşit spre început după principiul „reverse engineering”. Altfel cum pot fi explicate următoarele circumstanţe:


I. E interzis, însă dacă vrei foarte mult ...
Potrivit legislaţiei, Curtea Constituţională are dreptul să se pronunţe exclusiv în chestiuni de drept. Acest principiu este menţionat şi în art. 109, 110 ale hotărîrii CC din 05.12.2013:
109. În acest context, Curtea reaminteşte că în Hotărîrea nr. 17 din 12 iulie 2010 a menţionat:
„3. Curtea nu va da apreciere politică şi istorică evenimentelor din istoria statului Republica Moldova [..]. Curtea se va pronunţa doar asupra problemelor de drept invocate în sesizare [...].
110. Urmînd acelaşi raţionament, Curtea reţine că nu e în poziţia de a da o apreciere ştiinţifică denumirii limbii de stat, precum şi unicităţii limbii, aceasta fiind resortul mediului academic, şi nu al mediului politic sau juridic.

Sesizarea A. Guţu din 26.03.2013 AG № 101 către Curtea Constituţională, conţine următoarea solicitare:
- Interpretarea sintagmei din art. 13 al Constituţiei RM, "limba, moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine" poate fi echivalată semantic cu sintagma "limba română", din momentul ce sintagma "limba română", este în exclusivitate valabilă din punct de vedere ştiinţific, fapt demonstrat prin cercetările lingvistice contemporane şi aplicat fără excepţii în realităţile educaţionale şi ştiinţifice din RM?

Astfel, Înaltei Curţi i-a fost solicitat să dea o interpretare a art.13 din Constituţie, bazîndu-se pe „un punct de vedere ştiinţific”. Revenind la principiile menţionate mai sus, apare întrebarea logică privind admisibilitatea (adică competenţa CC conform articolului din Constituţia RM de a examina asemenea chestiuni), la care Curtea a răspuns pe 12.04.2013, recunoscînd sesizarea admisibilă.

De menţionat că în textul hotărîrii, în art.2, Curtea Constituţională a citat doar o parte a sesizării, şi anume:
2. Autorul sesizării a solicitat Curţii Constituţionale ca prin interpretarea - articolului 13 din Constituţie să se explice: dacă sintagma „limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine” poate fi echivalată semantic cu sintagma „limba română”.

Posibil că judecătorii nu au citit fraza pînă la capăt, sau aşa trebuie?

Decizia privind admisibilitatea ar fi putut să pară stranie, mai ales din perspectiva de argumentare a hotărîrii, însă nu şi pentru cei, care văd viitorul.

Şedinţa CC de pe 12.09.2013 a fost amînată fără a fi stabilită o nouă dată a examinării.

Pe 17.09.2013, la Curtea Constituţională a parvenit o nouă sesizare, semnată de M.Ghimpu, V.Munteanu, C. Fusu, B. Vieru şi Gh. Brega privind interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin (1) în coraport cu art. 13 alin. (1) şi preambulul Constituţiei Republicii Moldova, solicitînd:
- recunoaşterea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, ca fiind valoric superioară Constituţiei Republicii Moldova;
- înlăturarea contradicţiei dintre prevederile Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova şi art. 13 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, corelînd denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova, conform actului juridic considerat de Curtea Constituţională a Republicii Moldova, ca fiind ierarhic superior.

Pe 15 octombrie 2013, Ana Guţu a depus o completare la sesizarea sa, solicitînd conferirea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată pe 27 august 1991, statutului de normă constituţională, confirmînd astfel, că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, dar nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

Spre regret, această completare la sesizare din 15.10.2013, înaintată de A. Guţu nu se regăseşte pe site-ul Curţii Constituţionale, nici la rubrica sesizărilor înregistrate, nici în formularul electronic al Hotărîrii.

Frumos, cum s-ar spune...

În concluzia părţii I, trebuie să spun cinstit că după ce am examinat documentele menţionate, am avut o presimţire sumbră, deoarece ţinînd cont de realitate şi de precedentele existente, situaţia nu prevestea nimic bun, şi presimţirea nu m-a înşelat.

Totodată, vreau să menţionez că, în continuare, vom examina, totuşi, alte aspecte ale hotărîrii Curţii Constituţionale, în pofida faptului că nu am găsit în articolul 135 al Constituţiei RM temeiuri pentru admisibilitatea examinării de către CC a sesizării în cauză.

II. Ne uităm atent, profund, dar nu vedem nimic în faţa ochilor

Articolele 9-21 din hotărîrea Curţii Constituţionale din 05.12.2013, întitulate „Contextul istoric”, conţin retrospectiva istorică, începînd cu Ţara Moldovei din 1359 şi pînă în prezent, inclusiv 27.08.1991. Există o mulţime de modalităţi de relatare a evenimentelor istorice din perioada dată. Fiecare are preferinţele sale. Cum se spune, cîţi istorici atîtea opinii. Şi chiar dacă în ultimii douăzeci de ani, cînd nu există presiunea ideologiei socialiste, profesorii şi academicienii nu au putut ajunge la un consens, cu siguranţă, aceste chestiuni pot fi discutate la infinit. Ţinînd cont de bazele jurisprudenţei, este evident un singur lucru că, atîta timp cît există această dispută şi nu există o decizie definitivă, argumentele disputate nu pot fi puse la baza unor concluzii, cu atăt mai mult, aceste fapte nu pot fi puse la baza altei hotărîrii judecătoreşti.

În legătură cu aceasta apare întrebarea, cît de întemeiate sînt argumentele, în jurul cărora nu contenesc disputele, pot fi oare acestea expuse şi luate ca bază în hotărîrii Curţii Constituţionale?
Este în drept oare Curtea Constituţională, în contradicţie cu Constituţie şi legislaţia în vigoare, fără a consulta opinia poporului Republicii Moldovă, exprimată printr-un referendum, să adopte o hotărîre privind denumirea limbii de stat? Răspunsul este evident, însă, spre regret, nu pentru toţi.

Ne vom opri la articolul 21 al „Contextul istoric”, deoarece anume în jurul unei fraze din acest articol este construită toată hotărîrea Curţii Constituţionale în partea ce ţine de stabilirea denumirii limbii:
21. În Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova a proclamat independenţa ţării faţă de URSS în hotarele fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Totodată, în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, limba poartă denumirea de „română”. La 2 martie 1992, Republica Moldova a aderat la Organizaţia Naţiunilor Unite şi a fost recunoscută de către comunitatea internaţională.

Fraza despre care vorbim este următoarea: Totodată, în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, limba poartă denumirea de „română”. Din această frază, citată şi interpretată de zeci de ori, prin prisma drepturilor şi normelor, a practicii judiciare, inclusiv a statelor africane, Curtea a ajuns la concluzia din art. 124: "prevederea conţinută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conţinute în articolul 13 al Constituţiei".

Emoţii şi senzaţii deosebit de puternice stîrneşte utilizarea frazei în varianta expusă, ţinînd cont de faptul că în hotărîrea Curţii Constituţionale a fost citat plenar textul Declaraţiei de Independenţă, în care fraza „limba română” este prezentă doar în Preambul şi este expusă în felul următor (citat complet):

REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

Fiecare vede ce vrea, sau aşa cum are nevoie. Judecătorii CC au arătat în hotărîrea lor cum văd ei lucrurile, însă putem afirma cu certitudine că majoritatea populaţiei RM pot vedea următoarele:
a. Declaraţia este un document, proclamat de parlament, adoptat sub formă de lege.
b. Declaraţia, fiind lege, constă din preambul şi nemijlocit din ceea ce a decis sau a proclamat parlamentul.
c. Legislaţia Republicii Moldova stabileşte clar: preambulul nu are putere juridică şi nu este parte a conţinutului normativ al actului. Preambulul, este un fel de notă explicativă la actul normativ, expus în act, este o regulă cunoscută.
d. În textul Declaraţiei de Independenţă, în partea care arată ce a proclamat parlamentul, nu este niciun cuvînt ce stabileşte denumirea limbii de stat.

Astfel, Declaraţia de Independenţă nu conţine norme ce au putere juridică, care ar determina denumirea limbii de stat.

În pofida statutului declarativ şi neobligatoriu al informaţiei din preambul, să revenim la textul, care a stîrnit discuţii.

Parlamentul ... reamintind .... aspiraţiile ... exprimate prin legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989.

Într-adevăr, în declaraţie este menţionat cuvîntul „română”, însă trebuie de notat că Declaraţia nu stabileşte şi nu proclamă limba română drept limbă de stat. Declaraţia face trimitere la actele normative şi anume la legile şi hotărîrile parlamentului.

Pentru o soluţionare obiectivă a acestei chestiuni trebuie să examinăm aceste acte.

* Legea cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină N 3462-XI din 31.08.1989.

Trecerea limbii moldoveneşti, idiom de origine şi structură romanică la grafia latină se bazează pe caracterul mai adecvat, recunoscut de ştiinţă al alfabetului latin pentru fonetica şi gramatica acestui idiom, pe propunerile cetăţenilor republicii şi are menirea de a contribui la lichidarea deformărilor ce s-au produs în limbă în virtutea unui şir de cauze obiective şi subiective, la ridicarea nivelului de cultură lingvistică al poporului moldovenesc, a rolului factorilor de ordin ştiinţific, etico-moral, cultural, psihologo-didactic şi social în dezvoltarea limbii moldoveneşti.

Articolul 1. A trece scrisul limbii moldoveneşti la grafia latină.

* HOTĂRÎRE despre modul de punere în aplicare a Legii RSS Moldoveneşti "Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină" Nr. 3463 din 31.08.1989

Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti

HOTĂRĂŞTE:
1. A pune în aplicare Legea R.S.S. Moldoveneşti "Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină" din momentul publicării ei, pe etape:
2. Ziarele şi revistele republicane, ziarele orăşeneşti , raionale, de întreprinderi şi instituţii, alte publicaţii, care se distribuie numai abonaţilor, literatura artistică, ştiinţifică, de popularizare a ştiinţei, scrise în limba moldovenească, pot fi editate în perioada de tranziţie, la solicitarea autorilor, abonaţilor şi cu caractere slave.
3. Lucrările ştiinţifice, operele artistice, materialele oficiale, cele metodico-informative şi alte materiale, editate în limba moldovenească cu caractere slave, rămîn în tezaurul spiritual al poporului moldovenesc.
4. A da ca însărcinare Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti să pună legislaţia în vigoare a R.S.S. Moldoveneşti în corespundere cu Legea R.S.S. Moldoveneşti "Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină".
5. Consiliul de Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti urmează să înfăptuiască măsuri pentru trecerea pe etape a scrisului limbii moldoveneşti la grafia latină.

* LEGEA cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti nr. 3464-XI din 31.08.89, în scopul lichidării deformărilor survenite în construcţia lingvistică din RSS Moldovenească, al luării sub protecţia statului a limbii moldoveneşti - una dintre premizele fundamentale ale existenţei naţiunii moldoveneşti în cadrul formaţiei sale naţional-statale suverane al asigurării funcţionării ei în toate sferele pe teritoriul RSS Moldoveneşti şi al reglementării relaţiilor lingvo-naţionale în republică

Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti h o t ă r ă ş t e :

A completa Constituţia (Legea Fundamentală) a RSS Moldoveneşti cu articolul 70/1, avînd următorul conţinut:

Articolul 70/1.
Limba de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti este limba moldovenească. Limba de stat este folosită în viaţa politică, economică, socială şi culturală şi funcţionează pe baza grafiei latine.

*Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti Nr.3465-XI din 01.09.89

Consfinţirea prin Constituţia (Legea Fundamentală) a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a statutului limbii moldoveneşti ca limbă de stat are menirea să contribuie la realizarea suveranităţii depline a republicii … Atribuind limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat RSS Moldovenească asigură ocrotirea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor de orice naţionalitate, care locuiesc pe teritoriul RSS Moldovneşti, indiferent de limba pe care o vorbesc, în condiţiile egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa Legii.

Articolul 1.
În conformitate cu Constituţia (Legea Fundamentală) a RSS Moldoveneşti limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească, care funcţionează pe baza grafiei latine. Ca limbă de stat, limba moldovenească se foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale şi îndeplineşte în legătură cu aceasta funcţiile limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii.

* HOTĂRÎRE Cu privire la reglementarea scrierii denumirilor oficiale de localităţi şi de unităţi teritorial-administrative ale R.S.S. Moldoveneşti Nr. 3757-XI din 28.02.1990
Cu scopul de a reglementa scrierea denumirilor oficiale de localităţi şi de alte unităţi teritorial-administrative ale R.S.S. Moldoveneşti, de a înlătura inexactităţile şi greşelile în scrierea lor în limba moldovenească, de a transcrie corect în limba rusă toponimele moldoveneşti, redînd exact pronunţarea lor naţională,
Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti
HOTĂRĂŞTE:
1. A aproba materialele prezentate de Institutul de limbă şi literatură al Academiei de Ştiinţe a R.S.S. Moldoveneşti privind scrierea corectă în limbile moldovenească şi rusă a denumirilor de localităţi ale R.S.S. Moldoveneşti.

Mai mult, potrivit voinţei poporului, exprimată prin decizia Marii Adunări Naţionale din 27.08.1978, pe care se bazează Declaraţia de Independenţă, a fost stabilit: „limbii naţionale care dă denumirea Republicii i se acordă statut de limbă de stat”.

Este cunoscut şi incontestabil faptul că denumirea statului „Moldova” a fost utilizată şi în perioada RSSM şi în anul 1989, şi în 1991 pînă în prezent. Şi dacă denumirea statului este identică şi invers, atunci putem face concluzia că şi în 1989, şi în 1991 şi în 1994 pînă în prezent denumirea oficială a limbii de stat este moldovenească.

În scopul respectării voinţei poporului, exprimată în documentul final al Marii Adunări Naţionale din 27.08.1989, organul legislativ suprem al Moldovei, pe 31.08.1889 a adoptat un set de acte normative, menţionate mai sus, prin care a fost stabilită, inclusiv şi în Constituţia în vigoare din 1978, denumirea limbii de stat – moldovenească.

Toate sursele, începînd cu Marea Adunare Naţională din 1989, Legile şi Hotărîrile Parlamentului din perioada 1989-1991, ce stabilesc denumirea limbii de stat şi terminînd cu Constituţia din 1994, indică denumirea limbii de stat – moldovenească.

În situaţia cînd toate sursele de drept, Constituţia din 1978, Constituţia din 1994 şi Hotărîrile Parlamentului din perioada 1989-1991, stabilesc că denumirea limbii este moldovenească şi doar în textul preambulului Declaraţiei, în partea ce nu are putere juridică, este utilizată denumirea de română, concluzia privind denumirea limbii oficiale este evidentă.

Putem discuta foarte mult de ce şi cum în preambulul Declaraţiei de Independenţă a apărut fraza “limba română”, la fel ca şi pe marginea altor teme din istorie. Acum, după mai mult de 20 de ani va fi greu să stabilim adevărul. Din analiza de mai sus putem concluziona că este vorba despre o eroare tehnică. Însă Curtea Constituţională are o altă viziune. Probabil, aşa trebuie.

Dacă urmăm logica CC, că parlamentul din 1991, la adoptarea Declaraţiei a stabilit că denumirea limbii de stat este română, atunci de ce acelaşi parlament, cu trei luni înainte, pe 23.05.1991, aprobînd modificările la Constituţia din 1978 nu a modificat art. 70-1 ce reglementează denumirea limbii şi nu a indicat că limba de stat a Moldovei este română? Prin hotărîrea Parlamentului din 23.05.1991 au fost introduse modificări, începînd cu denumirea statului, a organelor puterii de stat şi terminînd cu denumirea instituţiilor şi funcţiilor. De ce o problemă fundamentală şi importantă privind denumirea limbii nu a fost reflectată în această hotărîre a Parlamentului? Răspunsul este evident şi simplu, în acel moment, problema privind denumirea limbii deja fusese reglementată şi soluţionată, iar faptul că legislatorul nu a modificat limba, denotă o dată în plus voinţa acestuia ca reprezentant al poporului asupra denumirii limbii de stat – moldovenească.

Mai departe, încercînd să urmăm logica Curţii Constituţionale, să presupunem, că fraza din Declaraţia de Independenţă stabileşte că denumirea limbii de stat este română. De ce atunci, în aceeaşi Declaraţie, în partea care (spre deosebire de preambulul ce nu are putere juridică, unde a fost folosită sintagma „limba română”) constituie norma de drept şi are o putere juridică obligatorie, Parlamentul "HOTARASTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova".

Curtea Constituţională nu contestă legalitatea formării şi legitimitatea Parlamentului de legislatura XII, care a aprobat o lege cu privire la adoptarea Declaraţiei de Independenţă. Aceeaşi componenţă a parlamentului, legitim, în opinia Curţii Constituţionale, pe 23.05.1991 a operat modificări la Constituţia din 1978, prin urmare, organul legitim, în persoana Parlamentului recunoştea şi valabilitatea juridică, şi supremaţia Constituţiei din 1978, în caz contrar, nu ar fi fost nevoie de introduce modificări în actul, care nu este în vigoare sau legitimitatea căruia este sub semnul întrebării.

Declaraţia de Independenţă, la fel ca şi alte acte ale puterii legislative, nu contestă legitimitatea şi legalitatea componenţelor anterioare ale Sovietului Suprem al RSSM, ca organ legislativ suprem, respectiv, şi componenţa care a adoptat în 1978 Constituţia RSSM. (pe această temă vom vorbi detaliat mai jos)

Astfel, chiar dacă ţinem cont de concluziile Curţii Constituţionale din 05.12.2013 privind supremaţia Declaraţiei de Independenţă, este necesar să constatăm că Declaraţia stabileşte şi obligă direct aplicarea art.70-1 din Constituţia din 1978, care stabileşte că limba de stat este cea moldovenească, precum şi Legile şi Hotărîrile Parlamentului din 1989, care stabilesc să limba de stat este moldovenească.

Actele normative din perioada 1989-1991 (Legea cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină, Hotărîrea despre modul de punere în aplicare a Legii RSS Moldoveneşti "Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină", Legea cu privire la statutul limbii de stat, Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, redenumită în Republica Moldova, Hotărîrea cu privire la reglementarea scrierii denumirilor oficiale de lacalităţi şi de unităţi teritorial-administrative), care stabilesc să limba de stat este moldovenească, nu au fost anulate, ele sînt în vigoare din momentul adoptării lor şi pînă în prezent, şi prin urmare au putere juridică şi sînt obligatorii pentru toate organele de stat, inclusiv pentru Curtea Constituţională, care a adoptat hotărîrea din 05.12.2013.

Aici trebuie să atragem atenţia asupra primei secţiuni al art.II al Titlului VII din Constituţie, care stabileşte:

(1) Legile şi celelalte acte normative rămîn în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei Constituţii.

Astfel, conform logicii Curţii Constituţionale, între Constituţie şi Declaraţia de Independenţă există anumite divergenţe, ceea ce înseamnă că cel puţin de la 27 august 1994, Declaraţia de Independenţă nu este valabilă în toate prevederile ce contravin Constituţiei , inclusiv în problema denumirii limbii de stat.

Însă judecătorii de la CC, se pare că au considerat că nu face să se preocupe prea mult de logică.

De notat că, începînd cu anul 1989 şi pînă în prezent, nici o legislatură a Parlamentului - organ legislativ suprem al Republicii Moldova, care este reprezentantul direct al poporului ţării, n-a anulat actele, ce stabilesc denumirea oficială a limbii de stat – moldovenească. Mai mult, Parlamentul nu a pus niciodată la îndoială acest fapt, ce denotă încă o dată voinţa poporului RM privind denumirea oficială a limbii de stat.

A venit timpul să examinăm argumentele Curţii Constituţionale privind opiniile Academiei de Ştiinţă a Moldovei, indicate în articolele 25 şi 26 din hotărîrea:

25. La solicitarea Parlamentului Republicii Moldova din 28 iulie 1994 de a se pronunţa asupra istoriei şi folosirii glotonimului „limba moldovenească”, Academia de Ştiinţe a Moldovei a prezentat opinia, aprobată în unanimitate de Prezidiul său la 9 septembrie 1994, în care se menţionează:
„Convingerea noastră este aceea că Articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmînd a fi formulat în felul următor:
«Limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română»”.
26. Potrivit Declaraţiei Adunării Generale anuale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 29 februarie 1996, limba de stat a Republicii Moldova este limba română:
„Adunarea Generală anuală a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova confirmă
opinia ştiinţifică argumentată a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotarele ei, aprobată prin Hotărîrea Prezidiului AŞM din 9.IX.1994, potrivit căreia denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este limba română”.

Opinia savanţilor este importantă, fără, îndoială. Întrebarea este dacă aceasta poate sta la baza hotărîrii Curţii Constituţionale, în condiţiile în care:
*Legislaţia interzice direct curţii să dea aprecieri ştiinţifice, politice sau istorice.
*Discuţiile în aceste probleme sînt în toi şi nu putem vorbi despre o decizie finală şi incontestabilă. Zeci de lucrători ştiinţifici, doctori habilitaţi afirmă că anume limba moldovenească – este denumirea corectă a limbii de stat a Republicii Moldova.
* Hotărîrea Parlamentului № 3757 din 28.02.1990 cu privire reglementarea scrierii denumirilor oficiale de localităţi în limba moldovenească a fost adoptată în baza materialelor oferite de Academia de Ştiinţe privind ortografia limbii moldoveneşti

Astfel, vedem că Academia de Ştiinţe, în diferite perioade de timp, a adoptat diferite decizii, fapt ce confirmă încă o dată concluzia despre lipsa unei opinii unice în rîndul savanţilor.

Drept concluzie, putem menţiona, că avînd în vedere cele expuse mai sus, fiecare cetăţean decide de sine stătător ce e alb şi ce e negru, ce este adevărat şi ce nu, să recunoască sau nu deciziile unor organe, ce contravin Constituţiei şi legislaţiei lingvistice a ţării.

Va urma