Comentarii:
0
Organele de forţă din Moldova au un plan secret
Foto: noi.md |
Posibila scindare a Ucrainei şi consecinţele negative ale acesteia pentru ţara noastră sînt pe larg discutate zilele acestea de politicienii şi experţii locali. Autorităţile au întreprins o serie de măsuri pentru sporirea securităţii la frontierele moldoveneşti şi de prevenire a unul flux de migraţie ilegală. În special, MAI a desfăşurat o operaţiune specială, în cadrul căreia au fost reţinuţi zeci de cetăţeni străini, care au încălcat regimul de şedere în ţara noastră. Unii dintre ei riscă amenzi, iar alţii - să fie expulzaţi de pe teritoriul republicii.
Potrivit informaţiilor portalului NOI.md, conducerea organelor de drept au dispus sporirea vigilenţei în subdiviziunile ce răspund de depistarea persoanelor aflate ilegal în Moldova. Autorităţile nu exclud apariţia unor focare de conflict la frontiera de stat sau pe teritoriile limitrofe. Iar organele de forţă din Moldova trebuie să fie gata în orice moment să se includă în reglementarea lor.
Dispoziţii aparte ţin de activitatea Poliţiei de Frontieră. În legătură cu situaţia instabilă din Ucraina, conducerea instituţiei a întreprins un complex de măsuri speciale de asigurare a controlului frontierei de stat şi a securităţii în zona limitrofă. Scopul principal al acestora este prevenirea şi contracararea posibilelor încălcări la frontiera moldo-ucraineană.
Potrivit informaţiei noastre, blocul de forţă a elaborat un plan special de acţiuni, de care se conduc toate structurile de profil. Însă serviciilor de presă ale organelor de drept şi angajaţii acestori structuri, ce răspund de realizarea planului, li s-a interzis, sub ameninţarea cu demisia, să comunice detalii. Probabil, autorităţile se tem că un şir de măsuri ar putea fi interpretate de alte ţări drept un gest inamical din partea Moldovei.
La solicitarea portalului nostru, serviciul de presă al MAI a refuzat să confirme legătura între măsurile sporite de securitate la frontiera de stat şi ultimele operaţiuni împotriva migranţilor ilegali. Însă, în opinia experţilor, poliţia moldovenească a manifestat ultima dată o asemenea activitate sporită în ajunul şi după protestele în masă din aprilie 2009.
Doar în cadrul unei operaţiuni, ce a durat cîteva ore, la Chişinău au fost reţinuţi douăzeci de cetăţeni străini, care au încălcat legile moldoveneşti. Printre aceştia – cetăţeni din ţările CSI şi Turcia. Potrivit informaţiei oficiale, patru dintre ei aveau termenul de şedere expirat. În timpul apropiat, ei vor fi expulzaţi din ţară cu interdicţia de a mai intra în Moldova timp de trei ani. Ceilalţi contravenienţi vor fi amendaţi cu sume de pînă la 2 mii de lei.
Potrivit unuia dintre experţii noştri, în sînul puterii este discutată problema revizuirii regulilor de circulaţie pe teritoriul Moldova pentru cetăţenii din Ucraina şi Rusia, ce locuiesc în Transnistria. Acest lucru va fi posibil cu ajutorul Birourilor de migraţie deschise recent, ce îndeplinesc rolul de posturi migraţionale. Însă autorităţile vor recurge la acest pas riscant, ce ar putea creşte tensiunea dintre părţi, doar în cazul deţinerii unor argumente serioase, de exemplu, în cazul unei ameninţări reale a securităţii naţionale.
Situaţia este agravată şi de unele declaraţii nechibzuite ale unor experţi moldoveni şi ale unor actori politici, care. în majoritatea cazurilor, operează cu informaţii neconfirmate. Astfel, liderul mişcării „Antimafie”, Sergiu Mocanu, afirmă că „Rusia adună o armată de diversanţi la Tiraspol” şi că „autorităţile Moldovei se fac că nu văd acest lucru”.
Potrivit lui, zilnic, „în aeroportul Internaţional din Chişinău sosesc din Rusia zeci de tineri cu vîrste cuprinse între 23 şi 30 de ani, care iau taxi sau alt transport spre Tiraspol”. Totodată, el este convins că armata rusă poate în orice moment să invadeze Moldova.
Totuşi, Sergiu Mocanu nu este primul care a lansat aceste ipoteze. Anterior, despre pregătirea în RMN a unui contingent militar, pentru a invada regiunea Odesa, au vorbit reprezentanţii ofiriali ai MAE de la Kiev. Presa ucraineană scrie despre redislocarea subdiviziunilor specIale militare ruseşti pe teritoriul Transnistriei. Totodată, premierul Iurie Leancă şi liderul transnistrean Evgheni Şevciuk au respins aceste informaţii. Potrivit lor, este vorba despre provocări şi afirmaţii nefondate.
Sursele noastre din cadrul Poliţiei Rutiere menţionează că această instituţie a iniţiat verificări ale datelor făcute publice. În urma studierii informaţiilor despre pasagerii ruselor Moscova-Chişinău, s-a constatat că datele făcute publice nu corespund realităţii. Totodată, Sergiu Mocanu, a menţionat şi o rută cu un avion particular, ce ar aparţine unui om de afaceri moldovean, însă potrivit Poliţiei de Frontieră, din 35 de pasageri ai acestuia, 34 deja au părăsit Moldova.
Multă gălăgie a provocat şi informaţia deputatului PCRM Grigore Petrenco privind două avioane de luptă, observate de el deasupra Chişinăului. Parlamentarul a scris despre observaţiile sale pe reţelele de socializare, de unde „ştirea”, s-a răspîndit pe toate blogurile şi agenţiile de presă. Potrivit lui, avioanele zburau chiar deasupra blocurilor locative din sectorul Botanica în direcţia Ucrainei.
„Ştiind că MIG-urile moldoveneşti nu mai zboară demult, devine evident că avioanele de vînătoare erau străine şi zburau sau de pe teritoriul României, sau de pe teritoriul Ucrainei. Ţinănd cont de situaţia tensionată din ţara vecină, aceasta nu-i de glumă. Atăzi, cineva foloseşte spaţiul aerian al Moldova, iar mîine va dori să-l folosească pe cel terestru”, s-a indignat deputatul, amintind despre statutul de neutralitate al ţării noastre, fixat în Constituţie.
Organele oficiale nu au reacţionat la această informaţie. „Cuiva i se năzare invazia armatei ruse în Moldova şi o mulţime de diversanţi, iar altcuiva – zborurile avioanelor de vînătoare inamice deasupra cartierelor din oraş. Noi nu putem să comentăm toate zvonurile şi declaraţiile nefondate”, spune sursa noastră din Poliţia de Frontieră.
Sursa:
http://www.noi.md
- 15.12.2016 10:45 | Analitică Nistru: cum va negocia Moldova cu Ucraina
- 13.12.2016 9:00 | Analitică Alegerile din SUA: impactul lor asupra regiunii noastre și a Moldovei
- 12.12.2016 16:00 | Analitică De ce avem nevoie de Legea petrolului
- 12.12.2016 10:00 | Analitică Carieră pe fundalul scandalurilor. Prin ce s-a remarcat noul procuror
- 10.12.2016 9:30 | Analitică Cum se explică exodul judecătorilor din sistem?